Connect with us

ECONOMIE

BNR explică menţinerea dobânzii: Rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată

CECCAR FM

Publicat

pe

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale, transmite News.ro.

BNR a anunţat, marţi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an.

Decizia a fost luată în contextul în care rata anuală inflaţiei a depăşit nivelul estimat.

”Rata anuală a inflaţiei IPC a crescut de la 3,27% în decembrie 2018 la 3,32% în ianuarie şi 3,83 la sută în februarie 2019, situându-se astfel peste limita superioară a intervalului de variaţie al ţintei şi peste valoarea previzionată. Toate componentele majore ale IPC au înregistrat creşteri peste aşteptări în acest interval, însă evoluţia ratei inflaţiei a fost imprimată decisiv de scumpirea legumelor şi fructelor, dublată de majorarea preţului produselor din tutun şi avansul componentei de bază a inflaţiei”, se arată în comunicat.

În plus, exportul net şi-a mărit contribuţia negativă la dinamica PIB, pe fondul prelungirii tendinţei de încetinire a creşterii exporturilor de bunuri şi servicii, în paralel cu reaccelerarea uşoară a dinamicii importurilor.

”Împreună cu deteriorarea balanţei veniturilor primare, evoluţia exportului net a condus la o adâncire substanţială a deficitului de cont curent în raport cu perioada similară a anului anterior”, se arată în comunicat.

În martie, BNR a anunţat că, în ianuarie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 114 milioane euro, de 16,3 ori mai mare faţă de cel înregistrat în ianuarie 2018.

În plus, pe ansamblul anului 2018, dinamica PIB s-a restrâns la 4,1%, de la 7% în anul anterior, în contextul contracţiei investiţiilor, al majorării contribuţiei negative a exportului net, dar şi al temperării creşterii consumului privat, care a rămas totuşi robustă, potrivit BNR.

”Cele mai recente evaluări relevă perspectiva menţinerii ratei anuale a inflaţiei pe orizontul scurt de timp peste limita superioară a intervalului ţintei, în condiţiile poziţionării acesteia pe o traiectorie mai înaltă faţă de cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie 2019”, se arată în comunicat.

BNR avertizează că incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri şi de condiţiile de pe piaţa muncii.

”Rămâne o preocupare evoluţia deficitului de cont curent. Importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune şi de efectul Brexit”, se arată în comunicat.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Noul model al formularului 230, publicat în Monitorul Oficial

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 15/2021 al ANAF pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Actul normativ reglementează următoarele aspecte:

 procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii;

▪ modelul și conținutul unor formulare utilizate în procesul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private:

– 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” și „Anexa nr….la Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”. Anexa se va completa de persoanele fizice care solicită direcționarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susținerea mai multor entități nonprofit/unități de cult, precum și pentru acordarea de burse private;

– Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.

Potrivit ANAF, formularul a fost modificat pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a motivului pentru care au fost notificați, precum și a informațiilor care trebuie comunicate organului fiscal.

– Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult;

– 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”;

– 255 „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private”.

Continuare

ECONOMIE

Economia Germaniei a scăzut cu 5,0% în 2020, în contextul restricţiilor antiepidemice

Economia Germaniei a înregistrat o scădere de 5,0% în 2020, în contextul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, anunţă Oficiul german pentru Statistică, conform publicaţiilor Die Welt şi Der Spiegel.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit Oficiului pentru Statistică, există temeri privind o „recesiune profundă” în Germania din cauza pandemiei. În 2020, Germania a înregistrat o scădere economică de 5,0%, cea mai puternică de la criza financiară din 2009, când scăderea a fost de 5,7%.

Consumul privat a înregistrat în 2020 o scădere de 6,0% comparativ cu anul precedent. Exporturile germane au scăzut cu 9,9%, iar importurile cu 8,6%, potrivit Oficiului pentru Statistică, citat de Mediafax.

Deficitul bugetar al Germaniei a atins în 2020 nivelul de 4,8%, în contextul în care Guvernul federal, guvernele landurilor, comunitățile şi serviciile sociale au alocat fonduri suplimentare de 158,2 miliarde de euro.

Continuare

ECONOMIE

Modificările la Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020, în consultare publică

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Printre măsurile propuse prin acest proiect se numără următoarele:

 Debitorii au posibilitatea solicitării suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni; suspendarea poate fi solicitată atât pentru creditele pentru care a fost deja obținută suspendarea obligațiilor de plată, cât și pentru creditele pentru care nu s-a solicitat anterior accesarea facilității de suspendare;

▪ Perioada maximă de 9 luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în baza prevederilor OUG nr. 37/2020 și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul amânărilor la plată non-legislative, iar debitorul are posibilitatea de a obține o singură dată suspendarea obligațiilor de plată;

▪ Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021 inclusiv, acesta urmând a efectua analiza și emite decizia până cel târziu la data de 30 martie 2021 inclusiv;

▪ Beneficiază de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit acordat până la data de 30 martie 2020 inclusiv, care nu a ajuns încă la scadență și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;

▪ De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020, să se afle în imposibilitatea onorării obligațiilor de plată aferente creditului și să nu se afle în insolvență la data solicitării rambursării creditului.

În cazul contractelor ipotecare, persoanele fizice trebuie să declare pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile familiei de situația gravă generată de pandemia SARS-COV-2 și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului ca urmare a intrării în șomaj tehnic, a concedierii, a reducerii salariului, a plasării acestuia în carantină instituționalizată etc.

Implementarea acestei facilități va avea ca efect protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă și menținerea în activitate a companiilor, implicit și a locurilor de muncă asigurate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele răspândirii SARS-CoV-2.

„Facilitățile prezentate reprezintă un sprijin real pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și a altor categorii de entitățiale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2. De asemenea, vor fi menținute lichiditățile necesare desfășurării activității economice de către întreprinderi pe perioada afectată de restricțiile determinate de pandemia SARS-CoV-2”, precizează Ministerul Finanțelor, în comunicat.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul instituției, la rubrica Transparență decizională.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending