Suntem și pe

ECONOMIE

ANCOM: Valoarea pieței poștale a atins 3,2 miliarde lei, în 2018

CECCAR FM

Publicat

pe

„Raportul de date statistice privind serviciile poștale în anul 2018 realizat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) reflectă evoluții îmbucurătoare ale sectorului: veniturile obținute din furnizarea de servicii poștale au crescut cu 13%, iar numărul de trimiteri poștale internaționale intrate în România a ajuns la 46,5 milioane, în creștere semnificativă de 32%. Astfel, valoarea pieței serviciilor poștale în 2018 a fost de 3,2 miliarde de lei, peste 580 de milioane de trimiteri poștale plecând spre destinatari din țară sau străinătate”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM.

Astfel, potrivit unui comunicat al ANCOM, din totalul de 582 milioane trimiteri poștale (+5%), 536 milioane au fost trimiteri poștale interne (în creștere cu 3%), iar 46 milioane au fost trimiteri poștale internaționale, în creștere cu 32%. Aproximativ 3 din 4 trimiteri poștale au fost reprezentate de poșta de scrisori (448 de milioane), iar 1 din 6 au fost colete (94 de milioane), restul fiind trimiteri tip publicitate prin poștă (18 milioane), trimiteri expres (13,5 milioane), mandate poștale (7 milioane), respectiv corespondență și imprimate de peste 2 kg (1,6 milioane).

În 2018, numărul mediu de trimiteri poștale pe locuitor a fost de 30 (în creștere cu 6%), din care 5 au fost colete (în creștere cu 15%).

Raportul mai arată că există o preocupare din partea furnizorilor pentru automatizarea și tehnologizarea propriilor rețele de distribuție, prin punerea la dispoziția utilizatorilor a unui număr tot mai mare de sisteme automate de livrare a trimiterilor poștale. Deși încă redus, furnizorii au instalat, anul trecut, 60 de puncte de acces automate, numărul acestora dublându-se în 2018 față de anul anterior.

Valoarea totală a pieței serviciilor poștale realizată în 2018 a fost de 3,2 miliarde lei, cu 13% mai mult față de 2017. Veniturile obținute din trimiteri interne au crescut cu 10%, iar cele din trimiteri internaționale cu 19%.

Traficul de trimiteri din sfera serviciului universal a ajuns la 208 de milioane de trimiteri poștale în anul 2018 (în creștere cu 21% față de anul anterior). Din totalul de trimiteri incluse în serviciul universal, 82% au fost trimiteri interne (170 milioane), iar restul de 18% au fost trimiteri internaționale (38 milioane).

Deși numărul total de reclamații primite de furnizorii de servicii poștale a crescut cu 14% în 2018 (561.000 reclamații), numărul celor considerate întemeiate a rămas constant, la 98.000, reprezentând 17% din total. Pentru 35.000 dintre acestea au fost acordate despăgubiri în valoare totală de 9,7 milioane lei, iar valoarea medie a unei despăgubiri a ajuns la 278 lei, în creștere cu 46%.

ECONOMIE

Un sat din trei are zone cu semnal slab sau inexistent la Internet

CECCAR FM

Publicat

pe

Aproape o treime dintre satele din România (31%) au zone cu semnalul slab, foarte slab și/sau inexistent de Internet, arată un studiu realizat de Fundația World Vision România, citat de Agerpres. „În această perioadă, din ce în ce mai multe localități trec în scenarii care presupun susținerea cursurilor online, însă școala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România”, scriu realizatorii cercetării.

Conform studiului, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei, iar explicațiile sunt multiple: pe lângă imposibilitatea pentru familiile din mediul rural cu un venit mic de a asigura un dispozitiv pentru toți copiii, pentru elevii de la sate apare și provocarea unei conexiuni bune la Internet.

De asemenea, peste 61% dintre cele 87 de comune din șase județe în care activează World Vision România (Iași, Vaslui, Dolj, Ialomița, Vâlcea și Cluj) au în componență sate cu zone cu semnalul slab sau inexistent. Astfel, din totalul celor 313 de sate în care organizația derulează proiecte și sprijină copii din medii vulnerabile, peste 31% au zone cu semnalul slab, foarte slab și/sau inexistent. Cu toate acestea, reprezentanții organizației susțin faptul că Internetul nu lipsește cu desăvârșire în mediul rural. „În aproape toate satele și comunele există zone cu semnal la telefon și internet foarte bun, în general în jurul instituțiilor publice: primărie, școală. Însă, cu cât te îndepărtezi de acestea, cu atât semnalul este mai slab”, menționează sursa citată.

Continuare

ECONOMIE

Numărul insolvențelor a scăzut cu peste 9% în primele nouă luni

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a scăzut cu 9,13% în primele nouă luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.029 insolvențe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), informează Agerpres. Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 882, în creștere cu 15,14% față de perioada ianuarie-septembrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor – cu 279 de insolvențe (-22,07%), Constanța – 240 (+9,59%) și Cluj – 235 (+35,06%).

Pe domenii de activitate, în primele nouă luni, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.190 (-14,08%), urmat de construcții – 646 (-2,56%) și industria prelucrătoare – 478 (-8,95%).

În septembrie au fost înregistrate 453 de insolvențe, cele mai multe în București – 117, și în Cluj – 29, Constanța – 28 și Bihor – 23.

Continuare

ECONOMIE

Băncile au înăsprit accesul la creditare din cauza temerilor legate de pandemie

CECCAR FM

Publicat

pe

Instituțiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite în trimestrul trei din 2020, iar tendința este de înăsprire suplimentară, deoarece sunt din ce în ce mai îngrijorate de creșterea numărului de noi cazuri de coronavirus pe plan global, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În timp ce guvernele reintroduc restricțiile, temerile băncilor sunt legate de sporirea riscului de creditare.

Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creșterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forța BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidități până sunt ridicate restricțiile, posibil în 2021, când ar putea apărea vaccinuri anti-Covid-19.

„Pentru trimestrul patru din 2020, băncile se așteaptă să continue înăsprirea standardelor de creditare pentru companii, reflectând temerile că redresarea economiei în unele sectoare rămâne vulnerabilă, precum și incertitudinile privind prelungirea măsurilor de sprijin”, se arată în raportul BCE.

Deja băncile au redus accesul la credite în trimestrul trei din 2020 și au vândut împrumuturi cu marje mai ridicate, apreciază instituția.

Restricțiile încă nu afectează cererea, datele sugerând că firmele vor accepta condițiile mai dure în schimbul banilor.

Împrumuturile acordate în septembrie companiilor non-financiare au urcat cu 7,1%, un nivel nemodificat din iunie, și aproape de creșterea de 7,3% din mai. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,1% în septembrie, față de un avans de 3% luna precedentă.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending