Rețele sociale

ECONOMIE

Hotărârea nr. 40/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat Hotărârea nr. 40 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Radio CECCAR FM

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat Hotărârea nr. 40 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19Prezentăm, mai jos, documentul integral.

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 11.08.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care mențin o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ-teritoriale și a sistemului sanitar,

în contextul necesității de creare a condițiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTÂRARE:

Art.1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.08.2020.

Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 16.08.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se completează după cum urmează:

„(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.

(2) În intervalul menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.”

Art.4 Se modifică și se completează art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, după cum urmează:

„r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, precum și arbitrii delegați;”.

Art.5 După art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, se introduce o nouă literă, după cum urmează:

„r^1) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, precum și oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale”.

Art.6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.PREȘEDINTELE COMITETULUI NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂPRIM-MINISTRULUDOVIC ORBAN

 ***

Anexa

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL Al INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

1. În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

2. Se continuă coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție.

3. Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și stabilirea programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

4. Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a își organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.

5. Se menține desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

6. Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

7. a) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise, stabilite prin hotărâre a Comitetului Județean / al Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției de Sănătate Publică.

b) spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente, concomitent în spațiile și intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.

c) se exceptează de la măsura prevăzută la lit. a) următoarele categorii de persoane:

  • persoanele care desfășoară activități fizice intense și / sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

8. Consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 17-26.

9. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății;

10. Competițiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;

11. În condițiile pct. 9, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

12. Prevederile pct. 9, 10 și 11 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.

13. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producției de film și audiovizual, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

14. În condițiile pct. 13, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

15. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se poată desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

16. Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

17. Se propune interzicerea participării la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

18. Se propune interzicerea participării la evenimente private în spații deschise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

19. Se propune permiterea organizării și desfășurării de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, cu participarea a maximum 200 de persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog.

20. Se propune permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

21. Se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

22. Se propune menținerea interzicerii intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:

  1. membri de familie ai cetățenilor români;
  2. membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale UE sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
  3. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului UE;
  4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
  5. personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul România, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
  6. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
  7. pasageri care călătoresc din motive imperative;
  8. persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare;
  9. străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;
  10. străinii și apatrizii, muncitorii înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;
  11. străinii și apatrizii, lucrătorii transfrontalieri, lucrătorii sezonieri din agricultură, personalul navigant, maritim și fluvial;
  12. membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii.

23. În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită pct. 22 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.

24. Se propune ca instituirea carantinei în clădirile, localitățile și zonele geografice să se stabilească în continuare prin ordin al comandantului acțiunii, la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către Institutul Național de Sănătate Publică.

25. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

26. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre/dinspre orice stat care a luat decizia suspendării zborurilor spre/dinspre România, până la anularea deciziei de suspendare de către statul respectiv.

27. Sunt exceptate de la prevederile pct. 25 și 26 următoarele categorii de zboruri:

  1. efectuate cu aeronave de stat;
  2. de transport marfă și/sau corespondență;
  3. umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
  4. pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
  5. având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
  6. aterizări tehnice necomerciale;
  7. de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
  8. tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
  9. efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
  10. efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
  11. efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație.

28. Consideră necesară menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

28.1 la frontiera româno-ungară:

  1. Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
  2. Carei, județul Satu Mare.

28.2 la frontiera româno-bulgară:

  1. Lipnița, județul Constanța;
  2. Dobromir, județul Constanța;
  3. Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).

28.3 la frontiera româno-ucraineană:

  1. Isaccea, județul Tulcea (cu excepția traficului de marfă).

28.4 la frontiera româno-sârbă:

  1. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);
  2. Orșova, județul Mehedinți;
  3. Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
  4. Naidăș, județul Caraș-Severin;
  5. Vălcani, județul Timiș;
  6. Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă);
  7. Lunga, județul Timiș;
  8. Foeni, județul Timiș.

29. Se propune menținerea suspendării consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.

30. În spațiile menționate la pct. 29 se consideră necesar să fie permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective destinate acestui scop.

31. Se propune ca prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice să fie permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

32. În centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici în scopul realizării activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor, nu este permisă: a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea unități de alimentație publică, cu excepția celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe minime de 2 metri între mese și cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiași familii la o masă. b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a cinematografelor.

33. Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

34. Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

35. Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

36. Se propune ca transportul naval să se desfășoară în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

37. Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

38. Se propune suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.

39. Se propune menținerea instituirii obligației pentru instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniști de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

40. Se consideră necesară instituirea obligativității de organizare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății.

41. Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

42. Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

43. Se propune instituirea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.

44. Se propune ca suprafața sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor în suport fix să fie de maximum 70% din suprafața totală închiriată, diferența reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spațiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.

45. Se propune ca accesul pe plaja neamenajată să se facă în mod liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menținerea unei distanțe de cel puțin 2 m între persoane în orice moment.

46. Se propune ca accesul persoanelor pe suprafețele de plaje amenajate cu șezlonguri să se realizeze doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, al ministrului sănătății și al ministrului mediului, apelor și pădurilor. Aceleași reguli de distanțare fizică se aplică și pentru suprafața de 30% fără șezlonguri.

47. Se propune ca activitatea în creșe, grădinițe și after-school-uri, pe perioada vacanței de vară, să fie permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.

48. Se propune să se permită în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, precum și activitățile specifice unităților/instituțiilor de învățământ în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

49. Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.

(Sursa foto: gov.ro)

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending