Connect with us

ECONOMIE

ANCPI: Noi măsuri pentru accelerarea lucrărilor de cadastru

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță noi măsuri pentru accelerarea înregistrării proprietăților din România.

CECCAR FM

Publicat

pe

Conform unui comunicat al instituției, în contextul pandemiei de COVID-19, ANCPI creează posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanțare încheiate în 2019 și 2020 pentru ca firmele de cadastru să nu piardă sumele decontate de Agenție. „ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a modificat legislația pentru a sprijini prestatorii care realizează lucrări de cadastru general. Măsura a fost luată având în vedere situația excepțională generată de pandemia COVID-19 și în urma solicitărilor asociațiilor profesionale”, precizează ANCPI, în comunicat.

Reprezentanții ANCPI menționează că procedura privind modalitatea de alocare a sumelor, precum și raportarea de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale, aprobate prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016, cu modificările și completările ulterioare, a fost actualizată ca urmare a modificării Legii 7/1996.
Modificările actelor normative au ca scop accelerarea realizării cadastrului general, sprijinirea firmelor care realizează lucrări de specialitate, precum și a autorităților locale. Astfel, Procedura stabilește posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanțare încheiate între ANCPI și primării, în ultimul trimestru al anului 2019 și pe parcursul anului 2020, până la data de 30 noiembrie 2021. Această modificare se aplică doar în cazul contractelor pentru care a fost emis Procesul-verbal de recepție cantitativă și calitativă aferent Livrării nr. 1 „Documentele tehnice ale cadastrului – copie spre publicare” și care aveau termen 31 mai 2021.

„Situația generată de pandemia de Covid-19 a determinat unele firme de cadastru să încetinească ritmul lucrărilor. Potrivit prevederilor contractuale, exista riscul ca, odată depășite termenele stabilite, aceste firme să nu încaseze banii pentru măsurătorile realizate. Practic, în cazul acestora, ar fi trebuit semnate alte contracte pentru continuarea lucrărilor, ceea ce ar fi însemnat stagnare, deci mult timp pierdut”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte-director general al ANCPI.

O altă modificare legislativă prevede că, odată cu intrarea în vigoare a următoarelor finanțări, în cazul imobilelor cu proprietari neidentificați, subiect al înscrierii provizorii a UAT, se va deconta 10% din prețul contractat pentru un imobil. Prevederile intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.

Reamintim că ANCPI finanțează, începând din 2015, Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Obiectivul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gestionat de ANCPI. Programul național este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar și din fonduri externe nerambursabile, obținute prin Programul Operațional Regional (în cuantum de peste 300 de milioane de euro). De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Până în prezent, prin procesul de înregistrare sistematică, au fost înregistrate, gratuit pentru cetățeni, aproximativ 3.600.000 de imobile.

ECONOMIE

322 de firme cu participare străină la capitalul social, înmatriculate în ianuarie 2021

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut, în ianuarie 2021, cu 16,9%, comparativ cu prima lună din 2020, la 322 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Cele 322 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,658 milioane de dolari, dublu față de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie 2020, de 790.400 dolari.

În funcție de domenii, cele mai multe firme înmatriculate în ianuarie au fost înregistrate în activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (27,33% din total), comerț cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (26,09% din total) și transport, depozitare și comunicații (18,01%).

La finele lunii ianuarie 2021, în România existau 231.298 de societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la nivelul de 64,96 miliarde dolari.

Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.667 (capital subscris de 3,855 miliarde dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze, respectiv 13,241 miliarde dolari, în 5.526 de firme.

Continuare

ECONOMIE

ANCPI: 50.147 de tranzacții imobiliare în februarie

În luna februarie, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.147 de imobile, cu 1.411 mai multe față de luna ianuarie, potrivit datelor publicate astăzi de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna februarie este cu 576 mai mare față de perioada similară a anului 2020.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în februarie 2021, în București – 8.592, Ilfov – 3.986 și Brașov – 2.781. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 159, Caraș Severin – 245 și Sălaj – 344.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în februarie 2021, a fost de 24.890, cu 5.289 mai mare față de ianuarie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.509, Ilfov – 2.046 și Cluj 1.610. La polul opus se află județele Harghita – 52, Caraș Severin – 61, și Gorj – 81.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a doua lună a anului 2021 sunt Arad – 742, Dolj – 481 și Timiș – 398.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Culturii: Schemele de ajutor financiar, trimise pentru a fi finanțate prin PNRR

Ministerul Culturii a anunțat astăzi că schemele de ajutor financiar pentru acest sector au fost actualizate și au fost trimise Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a fi incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, citat de Mediafax, forma actualizată a schemelor de ajutor de stat și de minimis, menite să sprijine sectorul cultural din România, este rezultatul centralizării unui număr semnificativ de observații și propuneri de modificare primite în urma procesului de consultare publică, desfășurat în perioada 26 ianuarie – 8 februarie, precum și al dezbaterii publice organizate online în 22 februarie.

„Având în vedere că în prezent se elaborează Planul Național de Redresare și Reziliență care vizează investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență, Ministerul Culturii precizează că a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene schemele de ajutor de stat și de minimis dedicate sectorului cultural, pentru a fi incluse în cadrul priorităților investiționale ale PNRR”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ministerului precizează că o ultimă dezbatere publică pe acestă temă va fi organizată la finalul acestei săptămâni: „Întrucât Ministerul Culturii urmărește să optimizeze atât conținutul, cât și aplicabilitatea schemelor de ajutor financiar, astfel încât acestea din urmă să răspundă în mod real nevoilor operatorilor culturali, o ultimă consultare a sectorului cultural – creativ va avea loc în cadrul dezbaterii publice ce va fi organizată la finalul acestei săptămâni”.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending