Connect with us

ECONOMIE

Christine Lagarde: BCE va majora dobânzile până când inflația va scădea la 2%

CECCAR FM

Publicat

pe

Banca Centrală Europeană (BCE) va majora ratele dobânzilor până când inflația va reveni la ținta de 2%, a afirmat președintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat grupului media german Funke Mediengruppe, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Este cel mai puternic angajament al șefului BCE de până acum privind lupta contra inflației, care a atins luna trecută un nou maxim istoric, de 8,6%, în pofida sporirii temerilor unei recesiuni în blocul comunitar, din cauza efectelor războiului din Ucraina. Este un nivel al inflației de peste patru ori mai mare față de obiectivul țintă al BCE, respectiv o creștere a prețurilor de 2%.

„Vom majora dobânzile atât timp cât va fi necesar pentru a readuce inflația la ținta noastră”, a declarat Lagarde.

Reamintim că joi, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creșteri în 2022, și a anunțat un nou program de achiziționare de bonduri, pentru a ține sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflației în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% și, respectiv, 0,75%.

„La viitoarele reuniuni ale Consiliul guvernatorilor BCE, o normalizare suplimentară a ratelor dobânzilor va fi adecvată. Decizia semnificativă de joi, de a renunța la ratele negative ale dobânzii, permite Consiliului guvernatorilor BCE să facă o tranziție spre o abordare a deciziilor de politică monetară la fiecare ședință în parte”, se arată în comunicatul instituției cu sediul la Frankfurt.

ECONOMIE

Precizări ANAF privind stabilirea rezidenței fiscale

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii persoane fizice care sosesc /pleacă, în/din România pentru o perioadă ce depășește în total 183 de zile că, în vederea stabilirii rezidenței fiscale, au obligația depunerii la ANAF a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România sau, după caz, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.

„Chestionarele se pot transmite electronic sau se pot depune personal sau prin împuternicit, la registratura instituției sau prin poștă, cu confirmare de primire”, precizează ANAF, într-un comunicat.

Formularele electronice ale chestionarelor sunt publicate pe website-ul ANAF (www.anaf.ro), secțiunea „Servicii online” rubrica „Descărcare Declarații electronice” – „Descărcare Declarații” și pot fi descărcate de contribuabili utilizând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/descarcare_declaratii.htm.

Astfel, formularele se regăsesc sub următoarele denumiri:

 Z015 – Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România;

▪ Z017 – Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.

Chestionarele completate electronic se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, respectiv pe portalul www.anaf.ro, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), accesând link-ul https://formularespv-pf.anaf.ro.

Ca urmare a depunerii Chestionarelor menționate, ANAF analizează îndeplinirea condițiilor de rezidență fiscală în funcție de situația concretă a fiecărei persoanei, stabilește rezidența fiscală și transmite contribuabililor Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență.

Cei interesați pot găsi informații suplimentare cu privire la stabilirea rezidenței fiscale pe website-ul ANAF, secțiunea „Asistență contribuabili”, rubrica „Servicii oferite contribuabililor” subsecțiunea „Ghiduri curente și alte materiale informative” fiind incluse în „Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice” (material publicat în limba română și limba engleză). Ghidul poate fi accesat aici.

Contribuabilii pot beneficia de asistență telefonică cu privire la modalitatea de completare și de depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenței fiscale prin apelarea Call-center-ului ANAF la nr. de telefon +4 031.403.91.60.

Continuare

ECONOMIE

ANOFM organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la 14 octombrie 2022

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță organizarea bursei locurilor de muncă pentru absolvenți la data de 14 octombrie 2022. Evenimentul va avea loc la nivelul tuturor agențiilor județene și Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București și are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici.

Potrivit unui comunicat al instituției, în județul Iași, acțiunea va avea loc la data de 7 octombrie 2022 în Sala FOAIER a Casei de Cultură a Studenților din Iași și la Pașcani la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”.

„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale. La acest eveniment, sunt așteptate și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia”, a declarat Florin Cotoșman, președinte ANOFM.

„Locațiile de desfășurare a bursei în București și în țară, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori, precum și alte detalii, vor fi anunțate în timp util, de aceea, recomandăm persoanelor interesate să urmărească site-ul (www.anofm.ro) și pagina de facebook (www.facebook.com/fiiinformat/) ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Totodată, agenții economici care doresc să participe la această acțiune organizată la nivel național se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora au sediul, datele de contact ale acestora fiind disponibile pe pagina www.anofm.ro, la secțiunea Contact/Contact AJOFM”, se menționează în comunicatul Agenției.

Participarea la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți” este gratuită atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Continuare

ECONOMIE

CNIPMMR a lansat cea de-a 20-a ediție a Cartei Albe a IMM-urilor din România

CECCAR FM

Publicat

pe

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat astăzi „Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediția nr. 20.

„Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situația de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2021 și 2022, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcții de susținere și dezvoltare ale mediului de afaceri românesc”, menționează reprezentanții CNIPMMR, într-un comunicat.

În cadrul ediției din acest an a Cartei Albe a IMM-urilor din România, respondenții au relevat că principalele evoluții contextuale cu influență negativă asupra activității lor sunt: situația economică mondială (68,32%), insuficienta capacitate a guvernului, parlamentului etc. de a gestiona problemele economice (59,39%), predictibilitatea redusă a mediului de afaceri (57,12% ), birocrația excesivă (52,82%), pandemia COVID-19 (44,90%).

Principalele dificultăți în activitatea IMM-urilor identificate în cadrul lucrării prezentate de prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, sunt: inflația (45,82%), incertitudinile evoluțiilor viitoare (43,36%), birocrația (40,90%), calitatea slabă a infrastructurii (33,43%), concurența neloială (33,33%), corupția (32,06%), creșterea nivelului cheltuielilor salariale (31,76%), fiscalitatea excesivă (31,56%)

Printre alte aspecte semnalate în cadrul lucrării lansate astăzi se regăsesc următoarele:  21,02% dintre organizații au estimat că evoluția mediului de afaceri va fi favorabilă dezvoltării business-urilor lor; ▪ 28,08% dintre IMM-uri nu intenționează să acceseze fondurile structurale în 2022; ▪ 40,00% se vor autofinanța în anul 2022 .

„Carta Albă a IMM-urilor din România reprezintă o analiză fanion nu numai pentru mediul de afaceri și România, ea fiind folosită de instituțiile internaționale atunci când fundamentează propunerile pentru România”, a declarat, în cadrul evenimentului, președintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM