Rețele sociale

ECONOMIE

CE a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru susținerea IMM-urilor afectate de COVID-19

Lansarea apelului va avea loc la 23 august 2022.

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană a anunțat aprobarea schemei de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 milioane de euro pentru susținerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că aceasta respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin această măsură sunt sprijinite investițiile destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, prin Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate.

Executivul european a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru redresarea durabilă a economiei, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Astfel, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. „Vorbim despre finanțări prin care sprijinim refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare. În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediul de afaceri, care este fără doar și poate coloana vertebrală a economiei românești, iar până în acest moment toate se implementează conform așteptărilor”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloș.

Ajutorul se acordă în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în conformitate cu schemele de ajutor de minimis și de stat aprobate în condițiile art. 24 din OUG nr. 82/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Valoarea schemei de ajutor de stat prin aplicarea mecanismul de supracontractare prevăzut de legislația în vigoare este de 358.140.596 euro. În funcție de numărul și calitatea proiectelor depuse, bugetul poate fi majorat până la 400 milioane euro, în conformitate cu prevederile europene.

Proiectele aferente Măsurii 4.1.1 vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile: a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare; b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

MIPE reamintește potențialilor beneficiari că pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 50.000 euro și maximum 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 50.000 euro și maximum 500.000 euro.

Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu data de 16 august 2022, dată la care începe perioada de preînscriere.

Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022. Înregistrarea și transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului se vor face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice. Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59.

Cei interesați pot găsi mai multe înformații în Ghidul Solicitantului, care poate fi consultat aici.

Ordinul nr. 1981/2022 al ministrului investițiilor și proiectelor europene pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Sprijin prin granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii pentru refacerea capacității de reziliență”, în cadrul axei prioritare 4 „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”, prioritatea de investiții „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”, obiectiv specific „Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia de COVID-19”, acțiunea 4.1.1 „Investiții în activități productive din Programul operațional Competitivitate 2014—2020” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 796 din 11 august 2022.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending