Connect with us

ECONOMIE

Procedura privind impozitul aferent vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 93 din 2 februarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 396/2022/883/2023 al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al ministrului Finanțelor pentru aprobarea Procedurii privind calculul, încasarea și plata impozitului, precum și obligațiile declarative stabilite în condițiile art. 4² din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

Impozitul stabilit la art. 42 alin. (1) din lege se calculează și se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului notarial de vânzare a terenului agricol situat în extravilan și se declară de către notarii publici integral ca venit la bugetul de stat, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat, conform legii. Declararea impozitului se face prin completarea și depunerea formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, în care se evidențiază, în mod distinct, impozitul încasat în condițiile art. 42 alin. (1) din lege.

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se depune la organul fiscal central competent de către notarii publici, împreună cu „Borderoul privind distribuirea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei de …., reprezentând impozit suplimentar din vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan aferent lunii .” Impozitul poate fi plătit de către contribuabil fie la sediul biroului notarului public, în numerar sau prin intermediul unui terminal POS, fie prin virament bancar, în contul biroului notarial. Modelul chitanțelor ce vor fi utilizate de către notarii publici la încasarea impozitului în numerar se va stabili și se va tipări de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. În cazul plății impozitului prin virament bancar, dovada achitării se face conform art. 1.504 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Documentul de plată a impozitului de către contribuabil se va menționa în încheierea de autentificare.

În aplicarea art. 4^2 din lege nu se percepe impozit în cazul înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan dobândite prin moștenire, partaj sau alte acte juridice de dobândire, cu excepția contractului de vânzare.

Restituirea impozitului reținut din transferul prin vânzare al terenurilor agricole situate în extravilan, datorat în conformitate cu prevederile art. 4^2 din lege, încasat de biroul notarial și virat la bugetul de stat, aferent unor tranzacții desființate ulterior achitării impozitului, se face la cererea contribuabilului de către organul fiscal competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul acesta, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3.384/2008 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, virate la bugetul de stat, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice.

În vederea înstrăinării, prin vânzare, a pachetului de control al persoanelor juridice, în condițiile prevăzute la art. 4^2 alin. (2) din lege, persoana fizică și/sau juridică care înstrăinează are obligația de a plăti un impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenței pozitive dintre valoarea terenurilor existentă la momentul înstrăinării pachetului de control și cea de la momentul dobândirii terenurilor, determinată potrivit valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici sau valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, după caz, din respectiva perioadă. Impozitul se aplică asupra valorii totale calculate prin însumarea diferențelor pozitive aferente terenurilor dobândite cu cel mult 8 ani înainte de înstrăinarea pachetului de control, fără a lua în calcul diferențele negative, în situația în care persoana juridică are în proprietate mai multe terenuri agricole situate în extravilan.

Contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal central competent, în temeiul actului juridic prin care are loc înstrăinarea, prin vânzare, a pachetului de control al persoanei juridice, prin completarea și depunerea declarației ale cărei model și conținut se aprobă prin ordin al președintelui ANAF. Contribuabilul are obligația plății impozitului în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

ECONOMIE

ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.

„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.

Continuare

ECONOMIE

DNSC: Anunțuri false propagate prin intermediul postărilor sponsorizate

CECCAR FM

Publicat

pe

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția cu privire la anunțurile false propagate online prin intermediul postărilor sponsorizate pe Facebook, semnalând că atacatorii compromit pagini de social media și, cu ajutorul acestora, lansează postări sponsorizate în care promovează false oportunități de investiții, informează Agerpres.

„Pagini de Facebook din America de Sud sunt manipulate de atacatori pentru a promova această inițiativă frauduloasă către utilizatori din România, textul fiind formulat în limba română. Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol în care infractorii cibernetici se folosesc de imaginea StirileProTV și a unui cunoscut om de afaceri, pentru a oferi o aură de încredere și legitimitate «ofertei». Atacatorii încearcă astfel să atragă potențiale victime pentru a-și furniza date personale, financiare sau de autentificare pe pagini de phishing regăsite în articol, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, explică specialiștii DNSC pe pagina de Facebook a instituției.

Aceștia recomandă: citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online; evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire; nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană și în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online; dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).

Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică.

Continuare

ECONOMIE

Ministrul Economiei anunță noi scheme de ajutor de stat pentru industrie

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că există discuții la nivel guvernamental pentru lansarea unor scheme noi, cu impact semnificativ pentru industria chimică, petrochimică și industria materialelor de construcții.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca, în contextul unei vizite oficiale, unde oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local și cu mai multe companii cu capital românesc și străin.

,,Vrem să vedem cum se reflectă schemele de ajutor de stat pentru industrie în economia românească. În discuțiile avute, mi-au fost supuse atenției câteva aspecte privind nevoia de dezvoltare a acestor companii și am tras câteva concluzii; una dintre ele este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact major în dezvoltarea economică și să continuăm să îmbunătățim aceste scheme. Sper ca și companiile din Cluj să aplice în număr cât mai mare”, a mai afirmat ministrul.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM