ECONOMIE
Exporturile României au crescut cu 13,4% în august, iar importurile cu 14,4%
Exporturile de mărfuri româneşţi au crescut puternic în august, cu 13,4% comparativ cu aceeaşi lună din 2015, evoluţie similară cu cea a importurilor, care au urcat cu 14,4%, cea mai bună evoluţie a comerţului exterior din ultimul an, arată datele preliminare publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Exporturile de mărfuri româneşti au urcat cu 13,4% faţă de a opta lună din 2015, până la 4,45 miliarde euro, în timp ce importurile au avansat cu 14,4%, la 5,46 miliarde euro.
Rate atât de înalte de creştere pentru exporturi şi importuri nu s-au mai înregistrat din iunie 2015.
Deficitul comerical din august a fost de 1,02 miliarde euro, în creştere cu 19% (162,8 milioane euro) faţă de august 2015.
Evoluţia din august 2016 vine după două luni la rând – iunie şi iulie – în care s-a înregistrat o scădere a deficitului comercial.
În urma acestor evoluţii, în primele opt luni din 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 37,44 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 6,8%, la 43,57 miliarde euro.
Deficitul comercial din primele opt luni a fost de 6,13 miliarde euro, mai mare cu 27,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, rata de creştere atenuându-se faţă de prima jumătate a anului.
România a exportat, în august, mărfuri în valoare de 3,15 miliarde euro în Uniunea Europeană, adică 70,8% din total, şi a importat de 4 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 73% din totalul importurilor.
În comerţul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în luna august, însă s-au înregistrat cele mai mari creşteri. În a opta lună din acest an, exporturile în afara UE au fost de 1,3 miliarde euro, în creştere cu 16,9% faţă de august 2015, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 1,47 miliarde euro.
Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele opt luni din acest an, cu 47,2% la export şi 37,5% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 32,8% la export şi 31,2% la import.
Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 8,3% din exporturi şi 8,6% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,4% din exporturi şi 14,1% din importuri, potrivit news.ro.
Evoluţia exporturilor din primele opt luni este în continuare sub aşteptări, în condiţiile în care, pentru întregul an 2016, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează un avans al exporturilor cu 5,5% faţă de anul trecut, până la 57,6 miliarde euro. Estimarea a fost deja revizuită în jos în cursul lunii aprilie.
Pentru importuri, CNP estimează în 2016 un avans de 7,8% faţă de anul trecut, până la 67,85 miliarde euro.
În 2015, România a exportat bunuri în valoare de 54,6 miliarde de euro ş a importat mărfuri de 63 miliarde euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% faţă de anul precedent, până la 8,4 miliarde euro.
ECONOMIE
A fost stabilită Procedura de eliberare în formă electronică a certificatelor de cazier judiciar
În Monitorul Oficial nr. 871/28.09.2023, a fost publicat Ordinul comun nr. 150/21.085/2023 al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, și ministrul cercetării, inovării și digitalizării privind procedura de eliberare în formă electronică a certificatelor de cazier judiciar. Actul normativ se aplică persoanelor fizice cu cetățenie română și persoanelor juridice înscrise în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Eliberarea în formă electronică a certificatului de cazier judiciar reprezintă un serviciu public, gratuit, furnizat de Poliția Română, prin Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative. Certificatul de cazier judiciar se eliberează în formă electronică prin intermediul platformei „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”. Serviciul de eliberare în formă electronică a certificatului de cazier judiciar este disponibil beneficiarilor înregistrați în HUB, care au parcurs cu succes procedurile de validare.
Înregistrarea în HUB constă în crearea unui cont de utilizator și alocarea unei parole asociate, care permit beneficiarului să se autentifice în această platformă pentru a consuma serviciile electronice disponibile. Înregistrarea în HUB se poate face direct în această platformă sau folosind un cont de utilizator creat în platforma www.ghiseul.ro. Beneficiarii care se înregistrează direct în HUB vor primi, prin intermediul acestei platforme, un cod de activare a contului de utilizator, pe care trebuie să-l prezinte în procedura de validare. Cei care dețin un cont de utilizator în platforma www.ghiseul.ro trebuie să parcurgă, o singură dată, procedura de verificare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România.
Cei care s-au înregistrat direct în HUB trebuie să se prezinte fizic, o singură dată, la un ghișeu al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care oferă servicii publice, pentru certificarea identității. Procedura de validare constă în stabilirea identității beneficiarului, pe baza unui act de identitate valabil și a verificărilor în Sistemul Național Informatic de Evidență a Persoanelor (SNIEP), și în prezentarea codului de activare a contului de utilizator. Odată parcursă procedura, contul de utilizator și parola asociată create la înregistrarea în HUB pot fi utilizate pentru autentificarea în această platformă.
Lista ghișeelor MAI care efectuează validări ale conturilor de utilizator poate fi consultată în HUB.
Utilizatorii platformei www.ghiseul.ro care au parcurs cu succes procedura aferentă sunt redirecționați în HUB unde trebuie să completeze, o singură dată, formularul afișat și să valideze contul de utilizator cu ajutorul unui cod de verificare trimis pe adresa de e-mail comunicată. Corectitudinea datelor completate în formular se verifică automat prin comparare cu datele existente în SNIEP. Odată parcursă procedura, utilizatorii se pot autentifica în HUB folosind opțiunea de autentificare prin platforma www.ghiseul.ro, utilizând contul de utilizator și parola asociată utilizate pentru autentificarea în această platformă.
În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar în formă electronică, beneficiarul se autentifică în HUB, cu ajutorul contului de utilizator și al parolei asociate, accesează cererea tip pre-completată cu datele cu caracter personal și selectează în lista predefinită afișată „motivul” pentru care solicită eliberarea documentului. Beneficiarul poate transmite în aceeași zi, pentru același motiv, o singură cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar în formă electronică.
Certificatul de cazier judiciar în formă electronică va fi generat numai după ce beneficiarul confirmă că datele de identificare înscrise în cererea-tip corespund realității, sunt actuale și își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Certificatul de cazier judiciar în formă electronică generat prin intermediul HUB-ului este semnat electronic, potrivit legii, și este valabil conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Documentul electronic poate fi vizualizat în HUB și descărcat oricând în perioada de valabilitate.
Pe măsura realizării unor noi dezvoltări tehnice, autentificarea în HUB va fi permisă și prin intermediul altor platforme, în măsura în care acestea respectă și asigură cel puțin cerințele de securitate existente, respectiv una dintre procedurile de validare stabilite de prezentul ordin.
ECONOMIE
APIA: Sprijin financiar de peste 83 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor de bovine
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 83,11 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina, a anunțat APIA, citată de Agerpres. Fondurile totale autorizate la plată se acordă prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat.
Astfel, din suma totală autorizată la plată, peste 20,73 milioane de lei vor fi alocate în sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. De asemenea, o tranșă suplimentară sesiunea I + II se acordă pentru un număr de 16.246 beneficiari și este în valoare totală de 62,37 milioane lei, respectiv 37 euro/cap vacă adultă.
Potrivit APIA, valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a OUG nr. 3/2023.
Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.
ECONOMIE
Guvernul intenționează să prelungească până la finalul anului plafonarea prețurilor polițelor RCA
Executivul a analizat, în primă lectură, posibilitatea de prelungire cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primă maxime practicate pentru asigurările RCA pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, măsură care urmează să expire la data de 10 octombrie. Proiectul de Hotărâre privind prelungirea perioadei de aplicabilitate a prevederilor instituite prin HG nr. 298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie este publicat în transparență decizională pe site-ul MF.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prelungirea acestei măsuri este luată în calcul pentru a elimina potențialul impact negativ al creșterii prețurilor și un dezechilibru major între cerere și ofertă, având în vedere că până la sfârșitul anului se estimează că va exista un număr extrem de ridicat de asigurați RCA care vor solicita încheierea de noi contracte.
-
ÎNREGISTRĂRIacum o zi
Economia la bani mărunți – Ediția din 26.09.2023
-
ECONOMIEacum 3 zile
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare
-
ECONOMIEacum o zi
Ministrul Mediului: Orașele, municipiile și școlile pot aplica în programul de plantare de mini-păduri
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 26 septembrie 2023
-
ECONOMIEacum o zi
BERD a înrăutățit estimările privind evoluția economiei românești în 2023 și 2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
Procedura de înregistrare a operatorilor economici care introduc pe piață alternative reutilizabile durabile
-
ECONOMIEacum o zi
FNGCIMM a acordat garanții de peste 46 de miliarde lei, prin IMM Invest Plus
-
ECONOMIEacum 4 zile
Înscrierile pentru Bursele ANIS se prelungesc până la finele lunii septembrie