Rețele sociale

ECONOMIE

Guvernul a sesizat CCR cu privire la proiectul care prevede conversia creditelor în franci elveţieni

Radio CECCAR FM

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege adoptat de Parlament care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale.

Executivul consideră că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Surse din Guvern au precizat că sesizarea a fost trimisă luni seară către judecătorii Curţii Constituţionale.

Liviu Iolu a confirnat, pentru News.ro, trimiterea sesizării de neconstituţionalitate a legii.

Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistraţii Curţii Constituţionale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituţia.

Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.

Obiecţiile Guvernului exprimate în dialogul cu Parlamentul au fost reluate în sesizare. „Guvernul a avizat pozitiv în Parlament legea conversiei în franci elveţieni în condiţiile în care forma votată ar fi păstrat caracterul social al iniţiativei parlamentare. Legislativul însă nu a ţinut cont de această opinie transmisă de Guvern şi legea adoptată a depăşit cadrul social motiv pentru care Guvernul contesta aceasta formă la CCR”, au declarat surse guvernamentale pentru News.ro.

Iniţial, la propunerea lui Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de finanţe-bănci, deputaţii au introdus condiţia privind gradul de îndatorare, precum şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni, însă, după dispute politice şi cu debitorii cu credite în franci elveţieni, modificările au fost retrase.

ECONOMIE

ANAF a actualizat proiectul de Ordin prin care propune revizuirea criteriilor de risc fiscal

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat proiectul de Ordin publicat în transparență decizională prin care propune modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 417/1.204/2025 privind aprobarea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării operatorilor economici care prezintă risc fiscal ridicat, prevăzuți la art 375 alin.(1^1) și la art. 435 alin. (3^1) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.

Potrivit proiectului de Ordin actualizat, în urma modificărilor propuse, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal ridicat al operatorilor economici persoane juridice, prevăzute la art. 1 al Ordinul comun 417/1204/2025, ar urma să fie următoarele:

1. operatorii economici nou-înființați sau la care au fost preluate părțile sociale în ultimele 12 luni;

2. operatorii economici care nu au desfășurat activități economice în ultimele 12 luni;

3. operatorii economici care au fost declarați inactivi și care au fost reactivați în ultimele 12 luni;

4. operatorii economici care au declarat domiciliul fiscal la sediul unui cabinet de avocatură;

5. operatorii economici care au obținut autorizații și/sau au fost înregistrați în domeniul comercializării produselor accizabile în ultimele 12 luni. Nu intră în această categorie operatorii economici care au reînnoit în ultimele 12 luni autorizațiile obținute anterior;

6. operatorii economici care nu au desfășurat activități economice în domeniul produselor accizabile în ultimele 36 de luni;

7. operatorii economici cu un istoric fiscal inadecvat care se încadrează în una dintre situațiile de mai jos:

a) care în ultimii 5 ani au înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de ANAF, în sensul 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-a dispus executarea garanției;

b) care în ultimele 12 luni au depus declarațiile fiscale cu o întârziere mai mare de 5 zile de la termenul legal;

c) care în ultimii 5 ani au beneficiat de eșalonări și/sau restructurări la plată și care se încadrează în una dintre următoarele situații:

  1. nu au respectat termenele stabilite prin graficul de eșalonare/graficul de plată, chiar dacă acestea au fost stinse în termenul suplimentar prevăzut de lege;
  2. nu au achitat obligațiile fiscale declarate după data acordării eșalonării și/sau restructurării, în termenul prevăzut de lege, chiar dacă acestea au fost stinse în termenul suplimentar prevăzut de lege;
  3. care înregistrează obligații fiscale/bugetare altele decât cele prevăzute la lit. i) și ii) și care reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării și/sau restructurării la plată;
  4. au pierdut valabilitatea eșalonării și/sau restructurării la plată, iar ulterior au solicitat menținerea valabilității acesteia, potrivit legii;

d) care au asociați majoritari și/sau administratori care în ultimii 10 ani au mai fost asociați sau administratori în societăți care au fost autorizate și/sau înregistrate în domeniul comercializării produselor accizabile ale căror autorizații/atestate au fost revocate și care se încadrează într-una dintre următoarele situații:

  1. la data radierii sau cesionarii parților sociale/acțiunilor, societățile respective înregistrau obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de ANAF;
  2. a fost deschisă procedura insolvenței, respectiv perioada de observație, reorganizare judiciară sau faliment;

e) care au solicitat restituirea sau compensarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat, iar în urma acțiunilor de control ale organelor fiscale, se constată că pentru cel puțin 25% din suma solicitată nu au drept de restituire;

f) care nu au fonduri financiare necesare achizițiilor de produse accizabile.

De asemenea, proiectul publicat în consultare publică prevede că, în situația în care în urma acțiunilor de control ale organelor fiscale se constată faptul că un operator economic autorizat și/sau înregistrat, care nu a fost încadrat inițial în categoria de risc fiscal ridicat, se încadrează, ulterior, într-unul dintre criteriile de risc menționate, în termen de maximum 5 zile se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Structura Centrală, riscul fiscal identificat, în vederea analizării și informării autorității vamale teritoriale competente.

Continuare

ECONOMIE

Consiliul Concurenței a declanșat șase investigații în sectorul auto

Radio CECCAR FM

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul investigațiilor declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schimb pentru autovehicule din România.

Potrivit unui comunicat al instituției, „autoritatea de concurență deține indicii cu privire la existența unor înțelegeri între cei șase importatori auto și membrii rețelelor lor autorizate de dealeri și reparatori auto, înțelegeri care au aptitudinea de a restricționa accesul concurenților (unități de reparații auto din afara rețelei autorizate și/sau distribuitori de piese de schimb de calitate echivalentă) la clienți, pe piețele pe care aceștia își desfășoară activitatea”.

Astfel, Consiliul Concurenței are suspiciuni că anumite prevederi contractuale ar putea determina proprietarii să realizeze operațiuni de întreținere a autovehiculelor și anumite lucrări de reparare a acestora, care nu sunt acoperite de garanție, doar în rețeaua autorizată a importatorilor și/sau folosind doar piese de schimb de origine, sub sancțiunea pierderii garanției autovehiculului.

„Garanția unui autovehicul nu ar trebui condiționată de realizarea unor lucrări care nu intră în garanție și care sunt plătite de proprietar doar în cadrul rețelelor autorizate sau cu utilizarea exclusivă a anumitor piese de schimb. O astfel de practică este nocivă pentru concurență și prejudiciază clienții”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto activi în România: BMW Romania SRL, Porsche Romania SRL, Mercedes-Benz România SRL, Hyundai Auto România SRL, Renault Commercial Roumanie SRL/Automobile-Dacia SA și Euro Inter Trade Corporation SRL. Importatorii inspectați comercializează mărcile Audi, BMW, Cupra, Dacia, EQ, Hyundai, Mercedes-Benz, Mini, Nissan, Renault, Seat, Skoda, Smart, Volkswagen și Volvo, ce reprezintă circa 70% din parcul de autoturisme din România.

„Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor”, precizează reprezentanții Consiliului Concurenței.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei reprezentând rambursări necuvenite de TVA, în ultimul an

Radio CECCAR FM

În ultimul an, organele de control fiscal din cadrul ANAF au descoperit cazuri de contribuabili care au solicitat TVA, cu rea-credință, de la bugetul general consolidat al statului, informează instituția, într-un comunicat. „Astfel, au fost instrumentate un număr de 29 de cazuri în care a fost stabilit un prejudiciu total de 225 milioane lei, reprezentând TVA, fiind sesizate organele de urmărire penală competente”, se menționează în comunicat.

Potrivit reprezentanților Administrației Fiscale, în unul dintre cazurile investigate a fost descoperit un circuit tranzacțional fictiv prin intermediul căruia patru societăți coordonate de aceeași grupare au solicitat și obținut, fără drept, taxă pe valoare adăugată în sumă totală de 44,54 milioane lei. Cele patru societăți care au solicitat taxă pe valoare adăugată înregistrau achiziții fictive de utilaje frigorifice de la mai multe societăți interpuse, create și controlate de beneficiarul real al rambursărilor ilegale cu scopul de a crea aparența unor operațiuni care în fapt nu au existat.

În cadrul investigațiilor efectuate, principalul mod de acțiune frauduloasă identificat constă în crearea unei TVA deductibile pe baza unor tranzacții fictive, fără caracter economic, derulate prin intermediul unor lanțuri tranzacționale formate din contribuabili care au simulat un comportament fiscal conform, în fapt, aceștia acționând pe paliere infracționale, cu roluri bine definite.

Digitalizarea ANAF creează premisele unei evaluări eficiente a comportamentului fiscal al contribuabililor și facilitează depistarea și instrumentarea cazurilor de evaziune fiscală care au avut ca scop obținerea unor rambursări necuvenite de TVA.

Perfecționarea continuă a capacității de analiză integrată a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF conduce la identificarea timpurie a contribuabililor cu risc fiscal ridicat și la o acțiune operativă a organelor fiscale, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru reducerea decalajului fiscal.

„Dorim să reamintim că relațiile dintre contribuabil și organul fiscal sunt fundamentate pe bună-credință. În acest sens, contribuabilul trebuie să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate. În cazul în care contribuabilii acționează cu rea-credință pentru a obține, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări de TVA, ANAF sesizează organele de urmărire penală, inclusiv în cazurile de tentativă”, precizează ANAF, în comunicat.

Continuare

Trending