Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR București: Noii membri ai filialei au depus jurământul

Într-o atmosferă specifică unui eveniment de o asemenea importanță, absolvenții din Capitală ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR în noiembrie 2016 au depus jurământul profesional marți, 14 martie a.c., în cadrul ceremoniei organizate de Filiala CECCAR București, întrând astfel oficial în rândul membrilor Corpului.

Ceremonia a fost deschisă, așa cum se cuvine, prin intonarea cu emoție a celebrului De Brevitate Vitae, cunoscut ca Gaudeamus igitur.

În deschidere, președintele Filialei CECCAR București, lect. univ. dr. Florentin Caloian, a felicitat noii membri ai filialei, le-a urat bun venit în rândul profesioniștilor contabili, prezentând, în continuare, invitații ceremoniei. La eveniment a participat, de asemenea, directorul executiv al filialei, ec. Elena Boban.

Invitați de seamă i-au felicitat pe noii membri ai Corpului pentru succesul obținut prin absolvirea Examenului de aptitudini, unul „deloc ușor”, așa cum a subliniat directorul general executiv al CECCAR, lect. univ. dr. Florin Dobre, adăugând: „(…) o probă de foc de șase ore, plus examenul oral. A fost un examen greu, care a încununat succesul anilor de facultate, de masterat pentru unii colegi, de stagiu, rezultând o împlinire profesională pentru fiecare dintre dumneavoastră și o bucurie pentru noi să fim colegi”.

Președintele Consiliului Superior al Corpului, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, s-a adresat noilor membri ai Filialei CECCAR București, subliniind:

„Profesia pe care ați ales-o oferă multe oportunități, dar și multe provocări. Totul depinde de dumneavoastră – să înțelegeți ce înseamnă practicarea acestei profesii într-o lume globalizată și digitalizată și să conștientizați faptul că imaginea tradițională a expertului contabil, care era văzut de mulți ca un ronțăitor de cifre, a fost transformată de avantajele pe care le oferă tehnologia. Trebuie să oferiți servicii de calitate, astfel încât să deveniți principalul consilier al antreprenorului – noi, profesioniștii contabili, suntem cei care știm cu exactitate cum procesele unui business se transformă în cifre. Datoria noastră este să explicăm acele cifrele antreprenorului, astfel încât acestea să-i deschidă orizontul asupra evoluției businessului. (…) Sunteți familiarizați cu standardele internaționale de contabilitate. Activitatea se îndreaptă din ce în ce mai mult către raționament, către partea intelectuală a profesiei, lăsând în urmă partea de introducere a datelor. Vă asigurăm că organismul profesional va încerca să vă sprijine permanent, dar trebuie să conștientizați ce responsabilitate în practicarea profesiei implică apartenența la CECCAR”. Președintele Corpului a încheiat felicitându-i pe noii membri ai filialei: „Felicitări! Vă așteptăm cu inițiative pentru ca împreună să îmbunătățim imaginea profesiei și să aducem în zona noastră de piață o cotă cât mai mare. Mult succes în carieră!”.

În mesajul transmis absolvenților examenului de aptitudini, directorul general al CECCAR a apreciat:

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră! Văd în sală foști studenți, colegi, prieteni, cu care m-am întâlnit de multe ori și vă felicit pe toți pentru obținerea calificării de expert contabil sau de contabil autorizat! Aș vrea să vă reamintesc faptul că noi, ca membri CECCAR, suntem o comunitate și as vrea să ne comportăm ca atare. Suntem prestatori de servicii în domeniul contabil și de buna practică ne definește. Trebuie să înțelegem că avem interese comune în profesie, chiar dacă de multe ori suntem competitori pe piață. Cel mai important este să înțelegem că împreună suntem mai puternici, iar rolul organismului profesional este să reprezinte interesele membrilor. Facem tot ce este posibil pentru a promova serviciile oferite de membrii CECCAR atât în rândul mediului de afaceri, cât și în fața organismelor de reglementare, și mă refer aici la ministere și la alte entități cu care noi colaborăm. Am participat la numeroase dezbateri care au avut ca obiectiv promovarea profesiei contabile. Este o profesie care ne obligă să fim mereu la curent cu reglementările contabile și fiscale în vigoare, o profesie grea, dar frumoasă, pentru că satisfacțiile personale când un client este mulțumit sunt mari. Felicitări încă o dată pentru calificarea pe care ați dobândit-o!”.

Felicitări le-au transmis noilor membri și președintele Comisiei de disciplină a filialei București, Ilie Ivorschi, care i-a îndemnat pe aceștia să studieze cu atenție Regulamentul de organizare și funcționare a CECCAR, regulamentul comisiilor de disciplină și Codul etic național al profesioniștilor contabili, pentru a evita o activitate defectuoasă care să îi ducă în fața comisiilor de disciplină și care ar avea ca rezultat eventuale sancționări disciplinare.

Vicepreședintele filialei București, Andrei Aurel, i-a felicitat, de asemenea, pe cei care au dobândit calificarea de expert contabil/contabil autorizat, îndemnându-i să facă toate demersurile pentru a deveni și experți contabili judiciari, expunându-le totodată avantajele care reies din apartenența la Grupul Experților Judiciari.

La eveniment a participat și Roxana Epure, director general al CIEL, care a oferit  premii absolvenților care s-au remarcat prin cele mai bune rezultate obținute la examenul de aptitudini, împreună cu felicitările cuvenite.

Iar pentru că sub egida CECCAR există o platformă creată tocmai pentru tineri – Clubul Tinerilor Experți Contabili din România (CTECR) –, la ceremonie au participat și Larisa Vlăsceanu și Andrei Badiu, manageri de proiect ai Clubului. În intervenția sa Andrei Badiu a explicat ce este CTECR, cui se adresează, care este strategia Clubului pentru anul în curs și de ce tinerii experți contabili ar trebui să se implice în acțiunile organizate de Club. „CTECR este o platformă de comunicare și de formare profesională a tinerilor experți contabili, înființată sub egida CECCAR chiar de tineri experți contabili, iar menirea sa este de a contura alături de voi, membrii CTECR, și alături de organismul profesional, direcția profesiei contabile în România. Viitorul profesiei contabile va arăta în modul în care noi alegem să ne dezvoltăm – profesional și personal. Vă îndemn să vă implicați în acțiunile Clubului, destinate tinerilor experți contabili, stagiarilor, precum și studenților din facultățile de profil economic, pentru ca, împreună cu CECCAR, să conturăm direcția profesiei contabile în România. Felicitări și mult succes!”.

După rostirea jurământului profesional, președintele CECCAR, împreună cu directorul general al Corpului, a înmânat diplome tuturor membrilor, felicitându-i încă o dată pentru succesul obținut.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.

Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.

În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile EconomicComerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.

Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.

Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.

„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.

Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.

La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.

Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.

În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 5 minute

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 6 minute

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 7 minute

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 9 minute

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 10 minute

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%