Rețele sociale

ECONOMIE

Câştigul salarial mediu net a crescut în iulie cu 13,3%, la 2.708 lei

Radio CECCAR FM

Câştigul salarial mediu net a crescut în iulie, nominal, cu 13,3%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 2.708 lei, ritm încetinit faţă de luna precedentă, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,4%, potrivit datelor transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro. Faţă de luna precedentă, salariul mediu net a scăzut cu 13 lei.

În iunie, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 2.721 lei, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,4%.

În iulie, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 108,4%.

În iulie, câştigul salarial mediu nominal net ascăzut faţă de luna precedentă cu 13 lei (+0,6%).

Indicele câştigului salarial real a fost de 100% pentru luna iulie faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195%, la aceeaşi valoare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2018.

În iulie, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.566 lei, urmată de fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (5.344 lei) şi transporturi aeriene (5.317 lei).

Cele mai mici salarii nete lunare s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante, 1.557 lei, urmată de fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.662) şi prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite (1.792 lei).

În luna iulie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

”Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice”, se arată în comunicat.

Cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 18,9% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, 15,7% în activităţi de editare, respectiv 10,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 21,3% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, de 11% în extracţia minereurilor metalifere şi de 4,5% – 6,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, fabricarea produselor din tutun, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

”În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-3,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,1%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţie publică (+0,5%) comparativ cu luna precedentă”, se arată în comunicat.

ECONOMIE

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații

Radio CECCAR FM

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a publicat, pe site-ul instituției (www.afir.ro), versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații, intervenție finanțată prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).

Potrivit unui comunicat al instituției, în baza ghidului și a anexelor aferente, beneficiarii eligibili (Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, înființate în conformitate cu legislația în vigoare) pot demara întocmirea proiectului prin care se va solicita finanțare în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare. Perioada în care se va derula sesiunea va fi comunicată la o dată ulterioară.

Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru modernizarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-25 este de 1,5 milioane euro/ beneficiar, iar sprijinul public este de 100% nerambursabil raportat la costurile eligibile.

În cadrul acestei linii de finanțare sunt eligibile investiții privind modernizarea infrastructurii de irigații (stații de punere sub presiune și rețeaua aferentă), a clădirilor aferente stațiilor de punere sub presiune și/sau racordarea la utilități, precum și montarea sistemelor de contorizare a apei. Sunt eligibile și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă, numai dacă furnizarea și utilizarea acestei ape sunt în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/ 741 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și legislația națională în domeniu.

De asemenea, prin proiect se poate obține decontarea cheltuielilor privind costurile generale ale proiectului pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, precum și cele privind obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislația națională.

Toate condițiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului sunt detaliate în cuprinsul Ghidului solicitantului„, precizează AFIR. Pentru elaborarea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-25 (Detalii și Anexe DR 25 – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online).

Continuare

ECONOMIE

Sprijin pentru firmele care angajează tineri

Radio CECCAR FM

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) derulează, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), o serie de măsuri de sprijin pentru angajatorii care încadrează tineri, în contextul în care creșterea gradului de ocupare a forței de muncă reprezintă un obiectiv prioritar pentru instituție. Potrivit unui comunicat al MMSS, aceste măsuri sunt următoarele:

 Subvenții

Acestea se acordă angajatorilor care angajează:

 tineri absolvenți de învățământ – 2.250lei/lună, timp de 12 luni;

▪ tineri NEET – 2.250lei/lună, timp de 12 luni („tânăr NEET” este persoana cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională, n.r.);

▪ tineri cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate – 2.392 de lei (4xISR/Indicatorul Social de Referință; ISR este, în momentul de față, 598 de lei. Potrivit legii, valoarea indicatorului se actualizează din oficiu la data de 1 martie a fiecărui an cu rata medie anuală a inflației din anul precedent). Sprijinul se acordă pentru minimum 1 an și maximum 3 ani.

♦ Ucenicia la locul de muncă

Suma acordată angajatorilor este 2.250 lei/lună. Banii se acordă pe durata contractului de ucenicie în funcție de nivelul de calificare.

♦ Stagiile profesionale

Se acordă 2.250 lei/lună pe durata contractului de stagiu de 6 luni pentru absolvenții de învățământ superior. De asemenea, se acordă sprijin pentru angajatori și pentru stimularea încadrării elevilor și studenților pe perioada vacanțelor. Subvenția este de 50% din valoarea indicatorului social de referință, pentru maximum 60 de zile.

„În următorii cinci ani, numărul de locuri disponibile pentru învățământul dual ar putea crește de cinci ori, ajungând la 50.000. Educația și formarea pot oferi tinerilor competențele adecvate pentru a-i pregăti pentru câmpul muncii. Programele de ucenicie, de exemplu, au un impact semnificativ asupra promovării ocupării forței de muncă în rândul tinerilor. Studiile arată că aceste programe sunt unul dintre motivele principale pentru nivelurile scăzute ale șomajului în rândul tinerilor în unele țări europene”, a declarat ministrul de resort Simona Bucura-Oprescu.

Continuare

ECONOMIE

Rata creditelor neperformante a coborât la 2,33%, în decembrie 2023

Radio CECCAR FM

Rata creditelor neperformante era, la finele lunii decembrie 2023, de 2,33%, față de 2,61% în septembrie 2023 și 2,65% în decembrie 2022, conform datelor centralizate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres.

În decembrie 2023, în România erau 32 de instituții de credit, din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 803,4 miliarde lei, cu 102,4 miliarde lei mai mari comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Activele instituțiilor cu capital privat reprezentau 86,3% în total active, iar activele instituțiilor cu capital străin 65,6%.

De asemenea, indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2023, de 22,51%, față de 23,4% la finele lunii decembrie 2022.

Continuare

Trending