Rețele sociale

ECONOMIE

Deficitul bugetului general consolidat a fost de 14,6 miliarde de lei în primele opt luni

Radio CECCAR FM

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni cu un deficit de 14,6 miliarde lei, 1,54% din Produsul Intern Brut (PIB), de peste două ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate vineri pe site-ul Ministerului Finanţelor și citate de News.ro.

În primele opt luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 6,5 miliarde lei, respectiv 0,78% din PIB. În aceeaşi perioadă din 2016, deficitul bugetar era de 3,1 miliarde lei, respectiv 0,41% din PIB.

În ianuarie-august 2018, veniturile bugetului general consolidat, de 182,4 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB, sunt cu 13,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

”Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+19,8%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017. Se constantă o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA astfel, acestea au crescut cu 8,6% faţă de realizările aceleiaşi perioade din 2017, ajungând la o valoare de 37 miliarde lei pe primele opt luni ale anului în curs”, se arată în comunicat.

Veniturile din accize au fost în sumă de 18,3 miliarde lei (1,9% din PIB) cu 8,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 23,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

”De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 38,3% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule”, se arată în comunicat.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 8,3 miliarde lei cu 19,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 196,9 miliarde lei după primele opt luni, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

”Cheltuielile de personal sunt cu 25,2% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, se arată în comunicat.

Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare. Subvențiile sunt mai mari cu 3,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

”Dobânzile sunt cu 21,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 1% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark. Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 12,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie”, se arată în comunicat.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,8 miliarde lei, cu 22,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2017, deficitul bugetului general consolidat a fost de 24,3 miliarde de lei, 2,88% din PIB, sub ţinta anuală stabilită de 2,96%.

ECONOMIE

Noi reglementări privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mari și mijlocii

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 344 din 12 aprilie 2024 a fost publicat OPANAF nr. 665/2024 pentru modificarea unor ordine ale președintelui ANAF privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mari și mijlocii.

ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, în vederea creșterii eficienței activității de administrare a contribuabililor, a  îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare, precum și pentru întărirea relației de parteneriat cu contribuabilii a fost necesară reorganizarea activității de administrare a contribuabililor. Una dintre acțiunile de aducere la îndeplinire a măsurii de îmbunătățire a colectării o constituie administrarea și monitorizarea distinctă a unor categorii de contribuabili, definite pe baza unor criterii de selecție, respectiv contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii. În acest sens, au fost aprobate două ordine:  OPANAF nr. 1721/2021 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili; ▪ OPANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii.

În cadrul agenției s-a realizat o analiză privind activitatea fiscală a contribuabililor mari, din perspectiva identificării cât mai corecte a eșantionului  agenților economici cu cea mai mare importanță fiscală. Astfel, în urma acestei analize s-a constatat necesitatea diminuării numărului de mari contribuabili, în funcție de criteriul de bază agregat, raportat la ponderea acestora în veniturile bugetare declarate.

În acest context, prin noul act normativ se reglementează predarea de la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili către administrațiile județene ale finanțelor publice, respectiv către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, a unui număr de 1000 de contribuabili, având în vedere criteriul de bază agregat. Aferent acestor contribuabili, există 64 de contribuabili selectați în baza criteriului de grup fiscal unic. 

Drept urmare, numărul de contribuabili ce nu se vor mai afla în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, începând cu data de 1 iulie 2024, este de 1064, din care Administrațiile județene ale finanțelor publice vor primi în administrare un număr de 676 contribuabili mijlocii, iar Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București va primi 388 contribuabili mijlocii.

Sumele declarate în anul 2022 de către contribuabilii ce se află în administrarea DGAMC începând cu 1 ianuarie 2024, reprezintă 51,22% din sumele declarate la nivel național. „Totuși, cei mai mari 1424 de mari contribuabili dețin o pondere de 46,42% din sumele declarate la nivel național, iar cei 1064 care nu vor mai avea calitatea de mare contribuabil reprezintă doar 4,8% din aceste sume. În acest context, cei 1064 contribuabili ce nu vor mai avea calitatea de mare contribuabil au o pondere redusă a sumelor declarate bugetului general consolidat. Eliminarea acestor contribuabili din categoria marilor contribuabili permite DGAMC să își orienteze eforturile pentru  susținerea categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal, oferind acestora servicii publice de o înată calitate. Nu trebuie neglijată nici reducerea sarcinilor ce revin contribuabililor, în sensul în care pentru cei 676 de contribuabili ce vor fi adminstrați drept contribuabili mijlocii, deplasarea la sediul organului fiscal (Administrațiile județene ale finanțelor publice) este mai facilă decât deplasarea acestora la sediul DGAMC din București”, menționează ANAF în Referatul de aprobare.

Diminuarea pachetului de mari contribuabil de la data de 1 iulie 2024 cu 1064 de societăți presupune majorarea corespunzătoare a numărului de contribuabili mijlocii ce vor fi administrați cu aceeași dată, de la maximum 20.000 contribuabili mijlocii la maximum 25.000 contribuabili mijlocii, astfel că se impune și modificarea OPANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvern sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.

Potrivit unui comunicat al instituției, suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 3.945 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 103.433 capete bovine de carne și bubaline.

Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza OG nr.13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina.

Continuare

ECONOMIE

InvestEU și FEI sprijină investițiile agroalimentare durabile

Radio CECCAR FM

Fondul European de Investiții (FEI), susținut de Programul InvestEU, se angajează să acorde 40 milioane euro unui fond de investiții gestionat de Inoks Capital pentru sisteme alimentare durabile, inclusiv în România, a anunțat Comisia Europeană, citată de Agerpres. Obiectivul fondului este de a ajunge la o dimensiune țintă între 150 milioane euro și 300 milioane euro.

Acesta vizează consumul și producția alimentară durabilă, în special în statele membre ale UE din est și sud, inclusiv România, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Spania. Fondul sprijină IMM-urile și micile întreprinderi din sectoarele agricol și alimentar. Companiile beneficiare vor viza aceste obiective de-a lungul întregului lanț valoric agroalimentar (agri-food), de la aprovizionare, producție și logistică la procesare, distribuție și reutilizarea deșeurilor.

„Programul InvestEU sprijină investițiile în întreaga Europă care vor stimula tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon și mai durabilă. Mă bucur că acordul de astăzi va canaliza finanțarea către IMM-uri și micile întreprinderi, în sprijinul acestor obiective ale UE. Acesta este un exemplu foarte bun al modului în care InvestEU ajută afacerile mici și mijlocii să facă Europa mai verde și mai echitabilă, contribuind în același timp la creșterea durabilă și la securitatea alimentară”, a afirmat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene finanțare crucială pe termen lung, valorificând fonduri private și publice substanțiale pentru a sprijini o redresare durabilă. De asemenea, ajută la mobilizarea de investiții private pentru prioritățile de politică ale UE, precum Pactul verde european și tranziția digitală.

Programul are trei componente: Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU și Portalul InvestEU.

Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanția UE de 26,2 miliarde euro. Întreaga garanție bugetară va susține proiectele de investiții ale partenerilor de implementare, le va crește capacitatea de suportare a riscurilor și, astfel, va mobiliza investiții suplimentare de cel puțin 372 miliarde euro.

Continuare

Trending