PROFESIA CONTABILĂ
Buletinul de știri ETAF din 22 octombrie 2018 – Audieri în Comisia TAX3, noi decizii cu privire la impozitarea economiei digitale la nivelul OECD și studii referitoare la politica fiscală
Comisia TAX3 analizează „vizele de aur” și zonele economice speciale – porturi libere
Luni, 15 octombrie a.c., a avut loc o audiere publică în Comisia TAX3 din Parlamentul European referitoare la „vizele de aur” și zonele economice speciale. În timpul primului panel, referitor la „vizele de aur”, experții au subliniat că lipsa schimburilor de informații între statele membre, corupția, cerințele mai facile în procesul de obținere a cetățeniei, lipsa verificării antecedentelor și distribuția opacă a veniturilor reprezintă principalele probleme puse de aceste programe. Dezbaterile din cel de-al doilea panel, referitoare la porturile libere și zonele economice speciale, au relevat aplicarea minimală a legislației existente, în ciuda progresului important înregistrat de noua legislație în scopul combaterii spălării banilor.
Accesați comunicatul de presă al Parlamentului European
OCDE face progrese referitoare la impozitarea economiei digitale
Marți, 16 octombrie a.c., directorul de politică fiscală al OCDE, Pascal Saint-Amans, și-a exprimat optimismul cu privire la faptul că grupul de lucru responsabil de crearea de recomandări referitoare la maniera de raportare a impozitării economiei digitale va ajunge la un acord în următoarele luni. Merită observat că grupul de lucru a emis un raport interimar în martie ce examinează regulile propuse pentru impozitarea prezenței digitale și impozitului pe venit din partea actorilor digitali.
Raportul cu privire la evoluțiile sistemului fiscal în anul 2018
Comisia Europeană a publicat, la data de 17 octombrie a.c., raportul cu privire la evoluțiile sistemului fiscal aferent anului 2018, o imagine de ansamblu asupra sistemelor fiscale din Uniunea Europeană, Islanda și Norvegia. În analiză, experții au subliniat că veniturile obținute din impozitare în 2016 au crescut în 19 din statele membre (ca procent din PIB). Cu toate acestea, nivelul de impozitare în statele membre diferă foarte mult. În același document se mai menționează că proporția impozitării pieței muncii în veniturile totale a scăzut progresiv din 2010 până în anul 2016, când acesta era de 49,8%, similar procentului de dinainte de criză. Pe de altă parte, veniturile din impozitarea corporațiilor au crescut de la 2,7% din PIB în 2016, față de 2,6% în 2015, continuând să crească ușor din momentul crizei economice, dar situându-se încă sub nivelul de dinainte de criză.
Accesați raportul Comisiei Europene
Grupul de experți EPRS prezintă trei noi studii referitoare la politica fiscală în Parlamentul European
Pe 18 octombrie, European Parliamentary Research Service (EPRS) a prezentat trei studii referitoare la fiscalitate în Comisia TAX3. Primul studiu analizează cetățenia în funcție de investiții și rezidența având în vedere schemele de investiții în Uniunea Europeană, numite „vize de aur”. Următorul studiu examinează fenomenul spălării banilor și riscurile de evaziune fiscală în porturile libere. În al treilea rând, EPRS a prezentat un studiu cu privire la societăţile fictive în Uniunea Europeană. Toate aceste studii vor contribui la activitatea Comisiei TAX3 și la descrierea opțiunilor de politici și modalități de combatere a evaziunii fiscale în Uniunea Europeană.
Scandalul Cum-Ex costă țările europene aproximativ 55 miliarde de euro
Joi, 19 octombrie, Correctiv, o echipă transfrontalieră de jurnaliști de investigații, a publicat un raport amplu referitor la consecințele scandalului Cum-Ex, început în Germania în 2016. În conformitate cu acest raport, costul plătit de contribuabilii europeni pentru „cea mai mare fraudă fiscală din istoria europeană” este de 55 miliarde de euro, Germania înregistrând cea mai mare pierdere, urmată de Franţa, Italia, Danemarca, Austria, Belgia, Finlanda, Norvegia şi Spania.
Acest raport a creat o stare de șoc membrii Comisiei TAX3, în special în rândul deputaților europeni ecologiști și socialiști. Aceștia solicită mai multă transparență prin supravegherea consolidată a piețelor financiare, precum și un schimb mai larg de informații. Totodată, au solicitat ca o audiere referitoare la jaful fiscal din Cum-Ex să aibă loc înainte de reuniunea Comisiei, cât mai repede posibil.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Ialomița: Simpozion „Antreprenor pentru viitor”
Marți, 28 noiembrie, CECCAR Ialomița va găzdui cea de-a VII-a ediție a Simpozionului cu tema „Antreprenor pentru viitor”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Liceul Alexandru Ioan Cuza, Consiliul Județean Ialomița și Primăria Slobozia, sub umbrela parteneriatului intitulat „Formal, Nonformal și Informal în Educația Economică a Elevilor”.
Simpozionul se va desfășura în cadrul a trei sesiuni distincte, reunind elevi, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor locale. Prefectul județului Ialomița și alți oficiali de la nivel local vor participa la acest eveniment de importanță educațională și economică.
Tema „Antreprenor pentru viitor” propune o abordare comprehensivă a antreprenoriatului și a modului în care acesta poate influența viitorul economic al elevilor. Discuțiile vor acoperi aspecte legate de educație formală, nonformală și informală, evidențiind conexiunile esențiale dintre teorie și practică.
Simpozionul reprezintă o oportunitate deosebită pentru elevi să interacționeze cu profesioniști din domeniul economic și să dezvolte perspective antreprenoriale, contribuind astfel la formarea unei generații de tineri pregătiți să facă față provocărilor viitoare ale lumii afacerilor.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Seminar cu tema Principalele modificări legislativ-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, în parteneriat cu AJFP
Luni, 27 noiembrie, CECCAR Mehedinți a organizat, la sediul filialei, o masă rotundă cu tema Principalele modificări legislativ-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Alături de experți contabili și contabili autorizați, au participat la eveniment Elena Stuparu, vicepreședintele Consiliului filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, Mirela Benedicta Filip, auditorul de calitate al filialei, iar AJFP Mehedinți a fost reprezentantă prin Bogdan Doandeș și Cenuse Eugen, din cadrul Serviciului de metodologie. În cadrul seminarului au fost abordate ultimele modificări legislative și bugetare esențiale pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Din punct de vedere legislativ, seminarul a examinat modificările aduse Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), inclusiv instituirea unui impozit minim pentru plătitorii de impozit pe profit cu o cifră de afaceri anuală peste 50 de milioane de euro. De asemenea, s-a discutat despre introducerea unui impozit suplimentar pentru instituțiile de credit și ajustările aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Seminarul a evidențiat schimbările semnificative în ceea ce privește impozitul pe venitul din salarii, contribuțiile sociale și TVA. În plus, au fost prezentate detaliile referitoare la noul impozit special pe bunurile imobile și mobile cu valoare mare, cu o implementare prevăzută începând cu 1 ianuarie 2024.
Un punct de interes major a fost consolidarea disciplinei financiare, cu introducerea Sistemului Național RO e-Sigiliu pentru trasabilitatea transporturilor rutiere și reglementări privind amenzile și raportările obligatorii ale UAT-urilor. În partea de final a evenimentului s-a discutat despre adoptarea obligatorie a sistemului e-Factura pentru relațiile B2B începând cu 1 ianuarie 2024.
PROFESIA CONTABILĂ
Lista confirmată a noilor membri ai Consiliului IFAC și a organizațiilor membre
La 15 noiembrie, International Federation of Accountants (IFAC) și-a anunțat noua componență a Consiliului. Și cu aceste schimbări, IFAC menține o majoritate feminină în Consiliu pentru al cincilea an consecutiv.
Membrii noi și realeși ai Consiliului IFAC și organizațiile membre nominalizatoare sunt:
Noua numire în Consiliul IFAC
- Khalilullah Shaikh (Institute of Chartered Accountant of Pakistan, Pakistan)
Realeși pentru al doilea mandat în Consiliul IFAC
- Atul Gupta (Institute of Chartered Accountants of India, India)
- Kohei Kan (Japanese Institute of Certified Public Accountants, Japonia)
- Chiara Mio (Consiglio Nazionale dei Dottori Commercialisti e degli Esperti Contabili, Italia)
- Taryn Rulton (Chartered Accountants Australia & New Zealand, Australia)
Pe lângă alegerea noilor membri ai Consiliului, Adunarea generală a membrilor IFAC a aprobat aderarea a noi organizații membre și organizații asociate.
Noi organizații membre IFAC
- Ordem dos Contabilistas e Auditores de Moçambique (OCAM) – Mozambique
- Palestinian Association of Certified Public Accountants (PACPA) – Palestina
Noua organizație membră asociată IFAC
- Namibia Institute for Professional Accountants (NIPA) – Namibia
Noile mandate și decizii privind noile organizații membre au fost aprobate în cadrul ședinței Adunării generale a membrilor IFAC, desfășurată la Viena, în perioada 15-16 noiembrie a.c.
-
ECONOMIEacum 4 zile
Începând de astăzi, persoanele fizice pot subscrie în titlurile de stat Fidelis
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 28.11.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 23.11.2023
-
ECONOMIEacum 4 zile
ANAF: Modelul formularului Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în consultare publică
-
ECONOMIEacum 4 zile
MF propune modificări la Nomenclatorul activităților independente
-
ECONOMIEacum 2 zile
MF: Deficitul bugetar în primele zece luni, 3,34% din PIB
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
CECCAR Mehedinți: Seminar cu tema Principalele modificări legislativ-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, în parteneriat cu AJFP
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie