Rețele sociale

ECONOMIE

Vicepreședinte ASF: Am creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online

Radio CECCAR FM

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online prin care se acordă posibilitate unui client de a tranzacționa instrumente financiare din fața calculatorului, a declarat, la prima ediție a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al ASF, citat de Agerpres. „Am creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online, unde sunt detaliate formalitățile necesare pentru deschiderea unui cont și pentru acordarea posibilității unui client de a tranzacționa instrumente financiare din fața calculatorului. ASF consideră benefică facilitarea transmiterii rapoartelor online, în contextul în care această metodă este eficientă și asigură o comunicare rapidă. De aceea, ASF a dezvoltat de-a lungul timpului o serie de aplicații IT, astfel încât raportările ce sunt transmise de entitățile reglementate să poate fi transmise electronic”, a spus Gabriel Grădinescu.

El a menționat că instituția are în vedere ca rapoartele financiare anuale ale emitenților de pe piețele reglementate, cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date, să fie întocmite într-un format de raportare electronic unic. „În plan local, avem un cadru legislativ bine pus la punct, ce urmează directiva europeană MIFID II și anume Legea 126/2018. Avem proiectul ce va pune bazele contrapărții centrale. În plan global, beneficiem de dezvoltarea atât pe verticală, cât și pe orizontală a puterii internetului. Acum, totul este online, de la accesul la informație la investiția propriu-zisă”, a afirmat Gabriel Grădinescu.

Conform vicepreședintelui ASF, înființarea unei contrapărți centrale în România ar conduce la creșterea gradului de competitivitate a pieței de capital românești, oferind participanților la piață o serie de avantaje care decurg din existența unei infrastructuri puternice pentru operațiunile post-tranzacționare.

„Revenind la accesul la informație, depunerea de acte online și integrarea online a noilor entități reprezintă un focus al instituției pe care o reprezint. Acest focus are două direcții bine stabilite. Din punct de vedere financiar, ne propunem un plan de comisionare și taxare corespunzător rulajelor pentru toți actorii ce iau parte la piață. Acest plan va duce la o competitivitate crescută și evident la servicii financiare de o calitate mai bună pentru investitori. Ne propunem o structurare procedurală ce are ca scop rapiditatea operațiunilor și o relaționare cât mai bună între companiile din piață și ASF. ASF trebuie să acționeze ca liant între investitor, piață și companiile ce oferă servicii financiare. Pot să vă asigur că suntem pro-business și orientați spre dezvoltarea pieței de capital din România”, a declarat Gabriel Grădinescu.

El a menționat că, datorită acestui ecosistem creat, instituția se concentrează să atragă mai mulți investitori, nu numai instituționali și profesioniști, ci și clienți de retail.

Vicepreședintele ASF a precizat că instituția are un rol activ și sprijină promovarea BVB la statutul de piață emergentă prin proiecte legislative menite să asigure suportul pentru dezvoltarea și promovarea pieței de capital, prin implicarea în diverse proiecte educaționale și prin sprijinirea oricăror alte măsuri menite să atragă noi emitenți și instrumente financiare pe piața de capital.

Gabriel Grădinescu a spus că piața de capital trebuie transformată într-un spațiu de dezvoltare bun pentru economie, iar piața de capital trebuie să reprezinte un motor real al economiei. Misiunea ASF trebuie să fie digitalizarea și instituția își propune să se concentreze pe acest aspect în următoarea perioadă.

„Misiunea noastră este să dezvoltăm infrastructura necesară pentru a ne adapta, dacă o pot numi așa, la o nouă piață de capital. Și dacă ar fi să dăm un nume acestui proiect atunci să-l numim «Piața de capital, la un click distanță». În concluzie, ne aflăm într-un bun moment legislativ și financiar. Tipurile de servicii financiare se schimbă, vedem în piață o evoluție de tip fintech. Investitorul s-a schimbat și are nevoie de noi direcții și de noi servicii demne de era digitală în care trăim. Așadar, și noi, ca reglementator al acestui mediu, trebuie să ne dezvoltăm și să ne adaptăm. Iar pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, acest lucru se traduce prin activitatea continuă preventivă. Iar dacă un investitor este educat în mod corect atunci există premisele dezvoltării sănătoase a piețelor, ceea ce se traduce prin noi actori și lichiditate mai mare. Toate acestea înseamnă creditare mai ușoară, ceea ce va conduce automat la atragerea de cât mai mult business”, a declarat Gabriel Grădinescu.

ECONOMIE

CE a revizuit în jos estimările referitoare la avansul economiei românești

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană (CE) a estimat că ritmul de creștere a economiei românești a încetinit până la 1,8% în 2023, cu 0,4 puncte procentuale mai puțin decât anticipa în toamnă, după ce inflația ridicată și creșterea anemică a creditului au afectat cererea internă, iar cererea externă a fost una slabă, conform previziunilor economice de iarnă publicate joi de Executivul comunitar, relatează Agerpres.

CE a revizuit în jos și estimările referitoare la avansul economiei românești în 2024, până la 2,9%, de la 3,1%, cât preconiza în toamna anului trecut. „Deși consumul privat este așteptat să accelereze, investițiile vor rămâne principalul contributor la creșterea PIB și în acest an. Politica monetară este așteptată să rămână una restrictivă în 2024 și se va relaxa doar treptat, pe măsură ce presiunile inflaționiste se reduc. Relaxarea condițiilor financiare și monetare, însoțite de o cerere externă mai puternică, urmează să ducă la o creștere reală a PIB de 3,2% în 2025, de asemenea ușor mai puțin decât în prognozele de toamnă”, se arată în raportul Executivului comunitar.

În ceea ce privește inflația, CE estimează că în 2023 aceasta a scăzut până la 9,7%, de la 12% în 2022, în principal ca urmare a încetinirii semnificative a creșterii creditului privat și condițiilor monetare stricte, precum și prețurilor mai mici la energie și alimente. „Exceptând o scurtă perioadă la începutul lui 2024, după unele creșteri ale taxelor indirecte, prețurile ar urma să continue să scadă de-a lungul orizontului de prognoză. Inflația medie anuală este prognozată să ajungă la 5,8% în 2024, pentru a încetini la 3,6% în 2025”, estimează Comisia Europeană, care avertizează însă că există riscuri pentru un proces dezinflaționist mai gradual dacă salariile și pensiile vor continua să crească rapid.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară și în toamnă) și două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale și trimestriale ale PIB-ului și ale inflației tuturor statelor membre pentru anul în curs și pentru anul următor, precum și date agregate pentru UE și zona euro.

Continuare

ECONOMIE

Buget de 12 miliarde de lei pentru plafonul de garantare în Programul IMM Plus

Radio CECCAR FM

Programul IMM Plus ar putea deveni operațional până la începutul lunii martie și va avea un buget pentru plafonul de garantare în valoare de 12 miliarde de lei, a declarat, la evenimentul Romanian Sustainability Forum, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres.

„Ultimul raport al Băncii Europene de Investiții și al Fondului European de Investiții a clasat România, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, pe primul loc în Europa în anul 2023 din punct de vedere al numărului și al volumului de garanții acordate în perioada 2020-2023. Practic, consider că cel mai sustenabil instrument financiar, atât pentru mediul de afaceri, dar mai ales pentru bugetul de stat‚ îl reprezintă aceste instrumente financiare. Din 2020 până în 2023, România a avut două scheme de garantare de ajutor de stat. Prima a fost pe cadrul COVID pentru firmele afectate ca urmare a pandemiei și a doua ediție a programului a fost pe cadrul temporar Ucraina. Chiar în aceste zile, Ministerul de Finanțe pregătește prelungirea cadrului temporar și vom veni cu o nouă schemă de garantare. Este vorba de Programul IMM Plus, care va fi prelungit până la 30 iunie. Bugetul alocat de Ministerul de Finanțe pentru plafonul de garantare este de 12 miliarde de lei și sperăm ca, până la începutul lunii martie, acest program să fie operațional (…) Noi am calculat impactul fiscal pe două categorii: impact fiscal direct și impact fiscal indirect. Am luat tot ce înseamnă coduri unice de înregistrare a celor 86.000 de IMM-uri care au beneficiat de acest program și am văzut că un leu garantat de statul român a adus la bugetul de stat 12 lei”, a afirmat Dumitru Nancu.

Acesta a adăugat că, în acest moment, tot ceea ce înseamnă scheme de garantare pe IMM Invest în total garanții acordate de statul român, prin Fondul Național de Garantare, de 54 de miliarde de lei, va genera până în anul 2030 suma de 541 de miliarde de lei ca venituri la bugetul de stat.

„Statul doar garantează banii. Tot ce înseamnă credite sunt credite acordate de sistemul financiar-bancar. Consider că e cel mai mare parteneriat public din România după 1990, în sensul că peste 70 de miliarde de lei, în această perioadă de patru ani de zile, au fost acordate de sistemul financiar-bancar. Am ajuns ca din cele 65 de miliarde de lei creștere sold credite, 83% să fie garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Am observat, în această perioadă, că insolvențele noi deschise pe parcursul anului 2020 a fost în scădere cu 7% față de nivelul anului 2019. Din punct de vedere al creșterii soldurilor, observăm că Banca Națională a României a raportat, în anul 2022, volumul cel mai mare de credite acordate sectorului IMM-urilor. Diferența dintre criza din 2008 – 2009, când, practic, creditul bancar a fost stopat către mediul de afaceri constă în această creștere a creditului bancar către IMM-uri. Practic, în 2022 am avut 72 de miliarde de lei, bani privați ai instituțiilor financiar-bancare infuzați în economia României. A fost cheia faptului că IMM-urile nu au fost afectate sau au fost afectate mai puțin față de perioada 2008 – 2009, când ne-am confruntat practic cu aceeași criză economică”, a spus oficialul FNGCIMM.

Potrivit sursei citate, companiile care au beneficiat de IMM Invest au înregistrat o creștere cu 5% a numărului de angajați, iar cele 85.000 de IMM-uri și-au crescut profitul cu 19%, în timp ce marja profitului raportat la vânzări a fost de 7,75%.

„Doar din capitalul de lucru s-au plătit 680.000 de locuri de muncă în această perioadă; tot ce înseamnă capital de lucru merge în cheltuielile curente ale întreprinderii, iar opt din zece firme care au accesat IMM Invest au raportat creșteri ale numărul de angajați”, a menționat Dumitru Nancu.

Continuare

ECONOMIE

România a început să emită primele sale obligațiuni verzi

Radio CECCAR FM

România a lansat, joi, prima sa emisiune de obligațiuni verzi, o măsură care era așteptată de mult și vizează diversificarea bazei de investitori în contextul cererii în creștere pentru obligațiunile verzi, a anunțat Reuters, preluată de Agerpres.

Obligațiunile verzi pe 12 ani au un spread de 345 puncte de bază peste mid-swaps. În paralel, România emite și obligațiuni convenționale pe șapte ani, iar ofertele pentru cele două tipuri de obligațiuni au depășit 10 miliarde de euro.

România a petrecut mai mult de un an cu pregătirea cadrului necesar pentru emiterea de obligațiuni verzi, iar șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, a declarat în luna decembrie că România are de gând să emită primele sale obligațiuni verzi în prima jumătate a lui 2024.

De asemenea, Ștefan Nanu a precizat că România intenționează să devină un emitent anual frecvent de obligațiuni verzi și că va încerca să mențină emisiunile la un volum mic.

România, țară care are deja mai multe proiecte de energie din surse regenerabile pregătite pentru a beneficia de finanțare de la UE, va utiliza cadrul pentru obligațiunile verzi pentru a finanța proiecte în domeniul transportului ecologic, îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor și reîmpăduriri, printre altele.

Oficialii care se ocupă cu administrarea datoriei statului au de gând ca în acest an să reducă emisiunile nete de eurobonduri până la 6 miliarde de euro, de la 9,5 miliarde de euro în 2023. În paralel, Guvernul de la București vrea să reducă deficitul bugetar, până la 5% din PIB, de la 5,7% din PIB anul trecut.

Finanțele au vândut în luna ianuarie semnificativ mai multe obligațiuni guvernamentale decât era programat, inclusiv eurobonduri cu maturitatea în 2029 și 2034 cu o valoare de patru miliarde de dolari, profitând de cererea solidă care există în Europa.

Continuare

Trending