Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

IFAC: Regândirea rolului viitorilor contabili – Apelul nostru la acțiune

Radio CECCAR FM

Anne-Marie Vitale | 22 ianuarie 2020

Acest articol a apărut inițial în Rețeaua globală de informații a IFAC: www.ifac.org/Gateway. Vizitați Rețeaua pentru a găsi conținut adițional pe o varietate de teme legate de profesia contabilă.

Schimbările revoluționare duc la transformarea rolului contabililor în societate:

  • Raportul din 2018 privind viitorul locurilor de muncă, realizat de Forumul Economic Mondial, arată că:
    • Până în anul 2022, 75 de milioane de locuri de muncă ar putea fi înlocuite ca urmare a schimbării diviziunii muncii între munca manuală și cea automatizată.
    • Anumite profiluri profesionale vor deveni din ce în ce mai redundante, printre acestea aflându-se și cele de contabil și auditor.
  • Raportul din 2018 privind viitorul locurilor de muncă indică și faptul că 133 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create până în 2022 – fapt ce indică o creștere economică mondială, și nu un declin.

Ce presupun toate acestea pentru noi și cum putem reinterpreta rolul contabilului în viitor?

Dat fiind faptul că automatizarea și tehnologia continuă să influențeze schimbarea modelelor de afaceri, rolul contabililor și al auditorilor va trebui să evolueze rapid și să se adapteze.

Pe măsură ce profesia evoluează, trebuie să anticipăm:

  • Domeniile în care există o cerere ridicată pentru aptitudinile noastre;
  • Conduita și competențele necesare pentru a avea succes în viitorul ecosistem de afaceri; și
  • Schimbarea așteptărilor cu privire la ceea ce înseamnă a fi „contabil”.

Conform Raportului din 2018 privind viitorul locurilor de muncă, există o cerere din ce în ce mai mare pentru profesiile de analist de date, specialist în megadate, specialist în transformările digitale și specialist în servicii IT. Conduita și competențele contabililor se intersectează cu aceste roluri, care vor fi la mare căutare.

Un mediu caracterizat de evoluții rapide necesită viteză de reacție. International Federation of Accountants (IFAC) a implementat o abordare care vizează dezvoltarea educației contabile la nivel global. Panelul Internațional de Educație Contabilă (Panelul) este un aspect-cheie în cadrul acestei abordări și are un rol esențial, furnizând consultanță către IFAC cu privire la modalitățile de a ajuta organizațiile profesionale contabile (PAO-urile) să reinterpreteze viitoarea profesie contabilă și să formeze contabili pregătiți pentru viitor.

Panelul a propus o viziune pentru PAO-uri:

„…. să aducă o contribuție activă la dezvoltarea unei profesii pregătite pentru viitor – relevantă, respectată, valoroasă, durabilă – care să fie atrăgătoare pentru o varietate de talente noi și existente și care să îndeplinească nevoile organizațiilor (atât din sectorul public, cât și cel privat) și ale societății”.

Pentru a ne asigura că educația contabilă va face față provocărilor generate de modificarea competențelor și aptitudinilor necesare, trebuie să înțelegem încotro se îndreaptă această profesie:

Așadar, cum putem face schimbări progresive și revoluționare?

Fiecare persoană implicată în profesia globală are un rol important.

Rolul IFAC: valorificarea avantajului său comparativ pentru a facilita evoluția și, în cele din urmă, revoluția:

  • Activitate de promovare.Aceasta presupune acceptarea și valorificarea perturbărilor. Este necesară încurajarea dialogului cu privire la piața potențială totală (TAM) a profesiei, care reprezintă o modalitate de a analiza profesia contabilă din punctul de vedere al numărului de locuri de muncă deținute de contabili și auditori. Previziunile din Raportul din 2018 privind viitorul locurilor de muncă indică faptul că piața potențială totală se va reduce dacă profesia nu va lua nicio măsură în acest sens. IFAC promovează dialogul global prin intermediul unor întrebări precum: Cum putem mări piața potențială totală? Ce măsuri putem lua în prezent pentru a mări piața potențială totală pe viitor? Măsurile pe care le adoptăm în prezent vor fi benefice pentru ecosistemul piețelor de capital.
  • Formarea unei profesii pregătite pentru viitor.IFAC sprijină PAO-urile și alte părți interesate în formarea contabililor pregătiți pentru viitor prin promovarea și facilitarea schimbului de informații, dezvoltării capacităților și a leadershipului vizionar.
  • Sprijinirea adoptării și implementării unor standarde internaționale de înaltă calitate.Standardele Internaționale de Educație (IES) stabilesc o serie de obiective educaționale care susțin competența contabililor în formarea lor profesională inițială. Un nou instrument electronic ar putea facilita accesul la IES-uri și materialele-suport privind implementarea.

Rolul PAO-urilor: inițierea dialogului și modernizarea conduitei și competențelor contabililor:

PAO-urile ar trebui să determine dacă modelele lor de afaceri sunt adecvate obiectivelor și dacă strategiile lor organizaționale sunt proiectate corespunzător pentru un viitor în care activitatea contabililor va fi diferită.

Cu toții cunoaștem situațiile în care:

  • Contabilii desfășoară aceleași activități, cum ar fi colectarea, obținerea și manipularea datelor și informațiilor, reconcilierea informațiilor din sisteme separate și luarea deciziilor în baza unor eșantioane sau a unor informații limitate. Aceste aptitudini se dobândesc de obicei în cadrul cursurilor de pregătire desfășurate conform obiectivelor educaționale prescrise – o abordare educațională standardizată.
  • Contabilii desfășoară aceleași activități în mod diferit, de exemplu, dezvoltarea seturilor de aptitudini cu ajutorul automatizării, vizualizarea pentru a dobândi perspective mai ample și utilizarea tehnologiei comunicațiilor pentru a asigura un impact mai mare – toate se bazează în general pe autoînvățare și autocunoaștere.
  • Contabilii desfășoară activități diferite, ceea ce va depinde, însă, de măsurile pe care le întreprindem în prezent. PAO-urile pot facilita acest viitor în mai multe moduri. Trebuie să luați în considerare 4 pași esențiali:
1.Mobilizarea părților interesate și implicarea unor experți. Începeți devreme, facilitând dialogul între părțile interesate și experți. Învățați de la celelalte PAO-uri. Dezvoltați o viziune și o strategie pentru profesia contabilă din jurisdicția proprie.
2. Implementarea noilor IES-uri. IES-urile au fost revizuite cu accent pe scepticismul profesional și tehnologia informațiilor și comunicațiilor (TIC). Pentru a sprijini implementarea acestora, au fost stabilite și obiective educaționale fără valoare de normă pentru TIC.
3. Facilitarea respecializării și perfecționării competențelor. Puneți accent pe competențele relevante, incluzând: flerul în afaceri, competența comportamentală, afinitățile digitale, integrarea, sinteza și analiza datelor și comunicarea.
4. Pregătirile necesare pentru succesul PAO-ului dvs. în era digitală. Stabiliți-vă provocări în ceea ce privește timpul necesar pentru promovarea schimbărilor în cadrul programei și a inovațiilor în evaluare. Utilizați EdTech. Îndepliniți nevoile specifice ale membrilor dvs. în funcție de competențele acestora, nu de rolul lor.

Rolul organizațiilor: dezvoltarea unor funcții financiare eficiente și eficace

Contabilii sunt foarte implicați în succesul unei organizații, devenind din ce în ce mai importanți pentru obținerea acestuia. Funcțiile financiare ar trebui să identifice factorii care facilitează schimbarea și planurile de dezvoltare aferente pentru a se asigura că aceștia sunt adecvați în sprijinirea și dezvoltarea parteneriatelor în cadrul întreprinderii, al sectorului public și al altor entități. Aceste funcții ar trebui să cuprindă combinația corespunzătoare de talente, aptitudini și tehnologii pentru a mări eficiența și eficacitatea.

Pentru a facilita transformarea funcției financiare, IFAC a conceput un  instrument de evaluare  care ajută consiliile de administrație și conducerea să identifice punctele forte și cele care necesită îmbunătățiri în cadrul funcției financiare.

Rolul persoanelor: accentul pe autodezvoltare, perfecționarea aptitudinilor tehnice existente și dezvoltarea aptitudinilor care devin din ce în ce mai importante

Oamenii sunt esențiali pentru adaptarea la nevoile viitorului. Este absolut necesar ca fiecare dintre noi să își asume o răspundere personală de a învăța pe tot parcursul vieții și de a-și dezvolta cariera, transformând astfel procesul de învățare dintr-unul pasiv, bazat pe conformitate, într-unul personalizat, reflectiv și bazat pe nevoile personale ale fiecăruia. IES 7 Dezvoltarea profesională continuă (DPC) conține o serie de inovații care pot ajuta la elaborarea unui DPC eficient într-un mediu de lucru caracterizat de schimbare. Schimbarea modelelor de afaceri și nevoile în curs de evoluție ale întreprinderilor creează noi oportunități pentru contabilii dornici să învețe. Care sunt competențele importante?

  • Flerul în afaceri. În prezent, deciziile de afaceri strategice se bazează din ce în ce mai mult pe modul în care persoanele pot integra cantități mari de date, analizate corespunzător, folosind raționamentul profesional. Modelele de afaceri evoluează rapid, având efecte asupra modului în care interacționează comercianții, angajații și clienții și asupra modului în care este desfășurată și evaluată activitatea economică a întreprinderii.
  • Competența comportamentalăAceasta se referă la modul în care persoanele se pot folosi de curiozitatea intelectuală, gândirea critică, adaptabilitate și învățarea pe tot parcursul vieții pentru a reacționa eficient la schimbările din mediul tehnologic, dând dovadă în același timp de agilitatea intelectuală necesară pentru a accepta modalități noi sau alternative de desfășurare a activității și de adaptare rapidă la schimbarea circumstanțelor. Competența comportamentală presupune totodată și utilizarea și diseminarea etică a datelor.
  • Afinitățile digitale. Contabilii ar trebui să înțeleagă impactul tehnologiilor noi și emergente asupra activităților lor curente și a activităților ce ar trebui întreprinse într-un mediu caracterizat de „evoluții” și „revoluții” și modul în care funcționează astfel de tehnologii, modul în care sunt utilizate și afectează generarea, procesarea și fluxul de date și informații. Guvernanța și securitatea datelor sunt aspecte-cheie care țin de afinitățile digitale.
  • Interogarea, sinteza și analiza datelor. Aceasta presupune competențele necesare pentru a putea utiliza în mod eficient date structurate și nestructurate, de exemplu, pentru a evalua dacă datele sunt complete, corecte și relevante, precum și pentru a înțelege excepțiile de la regulă. Printre aceste competențe se numără și efectuarea evaluărilor riscurilor, a analizelor predictive și utilizarea eficientă a instrumentelor de vizualizare.
  • Comunicarea. Tehnologiile noi și emergente au dus la schimbări în canalele de comunicație dintre sisteme, de exemplu, prin intermediul rețelelor de socializare și al dispozitivelor inteligente.

Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a recunoaște, accepta și preîntâmpina incertitudinile legate de profesia noastră.

Acesta este APELUL NOSTRU LA ACȚIUNE către toate PAO-urile, organizațiile și persoanele.

Anne-Marie Vitale

Președinte al Panelului Internațional de Educație Contabilă

Anne-Marie Vitale este președintele Panelului Internațional de Educație Contabilă, iar până în iulie 2012 a fost președinte al Consiliului pentru Standarde Internaționale de Educație Contabilă. În prezent, Anne-Marie Vitale face parte din Biroul Avocatului General în cadrul PwC, lucrând în calitate de expert judiciar în legătură cu United States Securities and Exchange Commission, Public Company Accounting Oversight Board și aspecte aferente litigiilor.

Anterior, a făcut parte din organizația națională de asigurare a calității a PwC deținând funcția de Assurance Learning and Development Leader (director în educație și dezvoltare în domeniul asigurării). În plus față de trasarea direcției strategice pentru educație și dezvoltare, a condus eforturile PwC de a valorifica educația profesională continuă ca mijloc direct de îmbunătățire a calității auditului. În calitate de partener de audit cu peste 25 de ani experiență în grupul pentru sectorul tehnologic, care furnizează servicii atât companiilor publice multinaționale, cât și companiilor emergente din diverse sectoare de activitate, inclusiv semiconductori, computere și rețele, software și dispozitive medicale, Anne-Marie Vitale a oferit consultanță tehnică atât companiilor emergente, cât și companiilor publice multinaționale cu privire la o gamă variată de aspecte referitoare la contabilitate și raportare.

Anne-Marie Vitale deține o experiență vastă și în ofertele publice de capitaluri proprii și titluri de creanță. Înainte de a face parte din PwC, Anne-Marie Vitale a fost angajată într-o companie multinațională care furniza servicii tehnice, științifice, de inginerie și de integrare sistemică. Este membru al American Institute of Certified Public Accountants, al California Society of Certified Public Accountants și deține titlul de certified global management accountant. Totodată, este în consiliul director al Silicon Valley Directors’ Exchange, o organizație nonprofit care oferă un forum pentru educație și probleme actuale ce afectează directorii companiilor din sectorul public și privat. Anne-Marie Vitale deține un master în administrarea afacerilor (MBA) cu specializare în finanțe de la Universitatea San Diego (SUA) și o diplomă de licență în științe de la Universitatea Santa Clara (SUA).

Drepturi de autor © ianuarie 2020 ale International Federation of Accountants (IFAC). Toate drepturile rezervate. Utilizat cu permisiunea IFAC. Contactați permissions@ifac.org pentru permisiunea de a reproduce, stoca sau transmite acest document.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR publică în limba română primele două standarde de sustenabilitate emise de ISSB

Radio CECCAR FM

Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită.

În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în calitate de membru al IFRS Sustainability Alliance și în baza acordului exclusiv de traducere semnat cu Fundația IFRS, pune gratuit la dispoziție, în limba română, a primelor două standarde în materie de sustenabilitate elaborate de International Sustainability Standards Board – IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate și IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă.

Prin publicarea IFS S1 și IFRS 2, ISSB a răspuns apelului părților interesate de a acționa, de a se concentra pe nevoile investitorilor și ale piețelor financiare, precum și de a utiliza cadrele generale și standardele existente și respectate ca bază pentru elaborarea noilor norme.

Obiectivul IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile în materie de sustenabilitate care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Obiectivul IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile sale legate de climă care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Standardele sunt aplicabile pentru perioadele anuale de raportare care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior acestei date.

Cele două documente sunt disponibile exclusiv pe website-ul Fundației IFRS.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

ETAF: Oficiali UE și practicieni fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE

Radio CECCAR FM

Miercuri, 17 aprilie 2024, oficiali UE, experți și consilieri fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE, în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) la Bruxelles. Evenimentul, care s-a desfășurat cu sala plină, a adunat și 1.800 de persoane online.

În discursul introductiv, președintele ETAF, Philippe Arraou, a dat de gândit cu câteva idei preliminare paneliștilor prin prezentarea manifestului ETAF, care prevede 25 recomandări pentru Comisia Europeană și Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

În timpul primului panel, moderat de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes, s-a purtat o discuție prospectivă despre cum ar trebui să arate viitoarele politici fiscale sub următoarea conducere a Comisii Europene.

Benjamin Angel, director al Direcției de impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a reamintit publicului că principala prioritate este adoptarea celor opt texte aflate în prezent în discuție. Acesta a afirmat că discuțiile vor fi reluate încă din timpul Președinției belgiene a Consiliului UE cu privire la propunerea de directivă pentru combaterea utilizării abuzive a entităților fictive (UNSHELL). Deși nu este preconizată până la sfârșitul mandatului actual, este puțin probabil ca directiva privind Combaterea rolului facilitatorilor implicați în facilitarea evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană (SAFE) să dispară complet de pe agenda următoarei Comisii Europene, a spus Angel. În opinia sa, ar putea crește în importanță și alte subiecte „la modă”, cum ar fi impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță.

Angel a mai declarat că nu se așteaptă nicio nouă propunere în domeniul fiscal în cadrul mandatului rămas, deoarece propunerea pentru a noua modificare a Directivei privind cooperarea administrativă (DAC) în materie fiscală, pentru a însoți implementarea celui de-al doilea pilon și pentru a evita raportarea multiplă pentru companiile care intră sub incidența acesteia, a fost suspendată deoarece lucrările privind îndrumările administrative sunt încă în desfășurare la OCDE. Însă a anunțat că în luna mai va fi lansată o evaluare onestă a eficienței modificărilor succesive aduse DAC (de la DAC1 până la DAC6).

Pentru eurodeputatul Isabel Benjumea Benjumea (PPE, Spania), deplasarea spre dreapta a Parlamentului European după alegerile europene din 2024, prevăzută în sondaje, va duce la o mai mică presiune pentru o mai mare armonizare a impozitării. „Cred că limbajul coordonării, al schimbului de informații, al simplificării și al competitivității vor fi cuvintele-cheie în orice negociere fiscală în următorul mandat”, a spus aceasta.

Panayiotis Nicolaides, director de cercetare la Observatorul fiscal al UE, a subliniat că impozitarea este dictată de condițiile economice. Diferitele crize ar putea obliga statele membre să își majoreze veniturile fiscale și, în opinia sa, acesta va fi cu siguranță motorul viitoarelor politici fiscale. În acest sens, el a pledat pentru un impozit minim global pe averea netă a miliardarilor.

Bart Van Coile, președintele Institutului Belgian pentru Consilieri Fiscali și Contabili (ITAA), reprezentând profesia fiscală în dezbatere, și-a exprimat dorința pentru o „nouă Comisie Europeană care să se bazeze pe încrederea în contribuabili și intermediari, în special în consilierii fiscali și experții contabili care urmează coduri etice puternice de conduită”. El a mai subliniat faptul că legislatorii UE ar trebui să acorde prioritate prevenirii abaterilor comise de intermediarii neautorizați, simplificării legislației fiscale și respectării normelor pentru întreprinderi și consilieri fiscali și reducerii sarcinilor impuse contribuabililor care se confruntă cu reglementările în schimbare, în special pentru IMM-uri.

Cel de-al doilea panel, moderat de Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC, a abordat perspectivele consilierilor fiscali din UE. Membrii panelului au discutat în detaliu despre complexitatea legislației fiscale a UE și despre anunțul recent al Comisiei Europene de a reduce cu 25% dispozițiile de raportare pentru companii.

Ana Xavier, șefa Departamentului de analiză economică a impozitării și evaluare a impactului din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a invitat publicul să reflecteze asupra sursei poverii administrative în materie de impozitare, și anume fragmentarea sistemelor fiscale din Europa. Această fragmentare generează complexitate și costuri, care pot ajunge, în unele cazuri, până la 54 miliarde de euro pentru conformitatea cu impozitul pe profit din corporații, a spus ea.

Pentru Sean Bray, directorul pentru politici europene al Tax Foundation Europe, proiectarea fiscală și scopul acesteia sunt de o importanță capitală. El și-a exprimat regretul față de echitatea adesea trecută cu vederea și potențialul impact asupra scalabilității legislației fiscale complexe asupra companiilor, îndemnând la o discuție mai amplă despre aceste aspecte în context european.

Transparența și cererea tot mai mare de informații cu privire la strategia fiscală a companiilor au fost tratate de asemenea în cadrul panelului. Pascal Saint-Amans, fost director al Centrului OCDE pentru Politici Fiscale și Administrație, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick, a reflectat asupra evoluției percepției fiscale în ultimii 15 ani, de la un „subiect tehnic obscur rezervat specialiștilor” la un aspect puternic examinat de societate și guverne. Această schimbare a dus la creșterea interesului politic și a exigențelor privind transparența, determinând întreprinderile să își regândească abordarea față de politica fiscală și de gestionare a riscurilor. Acesta a subliniat și importanța reputației și a datoriei față de societate, alături de conformitate, îndemnând companiile să se pregătească pentru viitoarele dispoziții privind transparența și să analizeze, la nivelul consiliului de administrație, modul în care se prezintă și poziția lor cu privire la aspectele fiscale.

Participanții au mai discutat despre impactul digitalizării și inteligenței artificiale asupra activității consilierilor fiscali. În acest sens, Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a declarat că trebuie să facem distincția între impactul direct asupra activității consilierilor fiscali și asupra interacțiunilor acestora cu autoritățile fiscale într-un mediu digital. Toma a recunoscut potențialul inteligenței artificiale pentru anumite sarcini repetitive de a spori eficiența, precizia și analiza predictivă în activitatea de consiliere fiscală, ceea ce ar putea duce la reducerea costurilor și la mai mult timp disponibil pentru consiliere strategică. Cu toate acestea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul viitor al consilierilor fiscali într-un mediu condus din ce în ce mai mult de inteligența artificială generativă, subliniind importanța formării continue și a organizațiilor profesionale pentru a se adapta la aceste tendințe tehnologice și pentru a asigura relevanța continuă a profesioniștilor din domeniul fiscal. Acest lucru este cu atât mai important cu cât consilierii fiscali vor fi cei care vor ajuta IMM-urile să se digitalizeze, a concluzionat Toma.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili

Radio CECCAR FM

Joi, 11 aprilie 2024, Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR) a organizat, în colaborare cu Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE, un eveniment cu tema Accounting, the language of business, la care au participat peste 100 de studenți pasionați de domeniul financiar-contabil.

Evenimentul a explorat universul captivant al #smartaccounting, aducând în atenție diversificarea serviciilor în domeniu, importanța raționamentului profesional și a respectării Codului etic al profesioniștilor contabili. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea adaptării continue la tehnologiile emergente și pe rolul important al competențelor digitale în profilul profesionistului contabil modern.

Studenților le-au fost prezentate serviciile pe care le pot presta profesioniștii contabili membri CECCAR – vorbind aici inclusiv despre serviciile cu componentă de sustenabilitate. Importanța utilizării tehnologiei și inteligenței artificiale în contabilitate și cum aceste tehnologii pot transforma procesele contabile, crescând eficiența și aducând o mai mare valoare adăugată stakeholderilor, au fost subiecte care au captat atenția studenților.

Conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, expert contabil, a subliniat rolul profesionistului contabil în era digitală și provocările întâmpinate în adaptarea la noile normative. Totodată, ea le-a expus studenților modul în care profesia contabilă s-a transformat – de la activitățile de prelucrare a datelor financiare, profesioniștii contabili de astăzi furnizează servicii integrate, devenind consilieri de încredere ai antreprenorilor, care ajută în luarea deciziilor strategice la nivelul managementului. Vorbindu-le și prin prisma calității de reprezentant al CECCAR în Panelul internațional de educație contabilă din cadrul IFAC, Adriana Florina Popa abordat transformările în domeniul educației în domeniul financiar-contabil, amintind că CECCAR și-a adaptat programele de formare inițială și de formare continuă la standardele internaționale, pentru a răspunde cât mai eficient nevoii de dezvoltare a competențelor și abilităților profesioniștilor contabili și ale aspiranților la profesie la noile realități.

Oana Nicorescu, expert contabil și antreprenor, le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul financiar-contabil, despre importanța experienței în calea către antreprenoriat, precum și despre aspecte tehnice cum ar fi indicatorii de performanță, conceptele de bază ale contabilității.

Ionuț-Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II le-a povestit studenților despre traseul său profesional: de la student la angajat, de la student la stagiar CECCAR, oferindu-le sfaturi utile despre cum pot trece cu brio de Examenul de acces la stagiu. Totodată, el le-a detaliat studenților informații despre utilitatea programului de stagiu, inclusiv pentru a înțelege mai bine activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății de expertiză contabilă în care activează și cum cursurile de pregătire îl ajută să învețe să aplice mai eficient raționamentul profesional.

Acest eveniment a evidențiat nu doar importanța învățării continue, a adaptării la un mediu economic în schimbare, ci și angajamentul CECCAR de a sprijini formarea profesională continuă a profesioniștilor contabili, pregătindu-i să facă față provocărilor. Prin astfel de inițiative, CECCAR contribuie activ la modelarea viitorului profesiei contabile în România și la pregătirea noilor generații de profesioniști contabili fit for future.

Galerie foto

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili


  

Continuare

Trending