Rețele sociale

ECONOMIE

Franța și Germania solicită celorlalte state din UE să se alăture inițiativei lor Gaia-X privind serviciile cloud

Radio CECCAR FM

Franța și Germania au anunțat lansarea unei inițiative comune denumite Gaia-X, prin care doresc ca Uniunea Europeană să fie autonomă în exploatarea datelor sale informatice, care sunt „aurul negru” al economiei digitale, relatează AFP, citată de Agerpres. Platforma Gaia-X, prezentată de miniștrii economiei francez și german, Bruno Le Maire și Peter Altmaier, va fi un fel de piață pe care companiile europene vor putea găsi servicii de stocare în cloud conform unui anumit număr de criterii și norme europene.

Lumea actuală a serviciilor cloud este dominată de marile companii americane, precum Amazon, Microsoft sau Google, în timp ce companii chineze, cum ar fi Alibaba, încep și ele să se afirme încet la acest capitol. În acest context, Franța și Germania nu vor ca operatorii europeni să fie lăsați la o parte, mai ales că poziția lor este deja slabă pe anumite piețe, precum cea a cloud-ului public.

Prin platforma prezentată, companiilor li se propune o resursă informatică ieftină și utilizabilă la cerere, grație punerii în comun a serverelor într-un centru gigantic de date.

Una dintre principalele exigențe pentru furnizorii de servicii cloud prezenți pe platforma Gaia-X va fi transparența cu privire la jurisdicția de referință a acestor furnizori, a explicat ministrul Le Maire în timpul unei teleconferințe de presă comune cu omologul său german. Dacă datele încredințate unui furnizor de servicii cloud „sunt supuse vreunei legi extrateritoriale, de exemplu legea americană «Cloud Act», atunci acest lucru va trebui precizat”, a menționat el.

Legea americană „Cloud Act”, adoptată în 2018, prevede că, în anumite cazuri, guvernul SUA poate solicita furnizorilor de servicii cloud comunicarea unor date găzduite, chiar dacă respectivele centre de date sunt situate în afara SUA.

O altă exigență importantă pentru furnizorii de pe Gaia-X va fi interoperabilitatea serviciilor prezente pe platformă. „Dacă nu sunteți mulțumit de furnizorul vostru actual de servicii cloud, sau dacă acesta devine prea scump, atunci veți putea schimba furnizorul fără a pierde datele”, explică, de asemenea, Bruno Le Maire.

Ideea inițiativei franco-germane este de fapt de a permite apariția nu a unor giganți informatici precum operatorii americani sau chinezi, ci a unei galaxii de operatori capabili să funcționeze în rețea și să ofere în mod colectiv toate serviciile pe care astăzi le concentrează giganții amintiți anterior. Din perspectiva UE, obiectivul inițiativei nu este doar unul politic, ci și de performanță economică, conform afirmațiilor celor doi miniștri. Construcția unei infrastructuri europene reprezintă „punctul de plecare pentru construcția unui ecosistem european al datelor”, în care informațiile să poată circula fără dificultate între actorii economici pentru ca aceștia să-și crească performanța și să creeze noi servicii, spune Peter Altmaier.

„Pentru a dezvolta o mașină autonomă, aveți nevoie de un mare număr de date privind securitatea rutieră”, a ilustrat, la rândul său, Bruno Le Maire. „Posibilitatea de a face cu ușurință schimb de date între constructorii europeni” cu ajutorul unor infrastructuri compatibile poate așadar să le faciliteze considerabil munca, a explicat el, manifestându-și speranța că primele servicii Gaia-X vor fi disponibile în prima jumătate a anului viitor. „Îndemn toate celelalte companii europene să se alăture acestei inițiative” lansate de Franța și Germania cu concursul unor companii din aceste două țări, a mai spus ministrul francez. „Noi nu suntem China, noi nu suntem SUA, noi suntem țările europene cu propriile noastre valori economice și propriile noastre interese economice, pe care dorim să le apărăm”, a indicat el.

Gestionarea platformei Gaia-X va fi încredințată unui grup de 22 de companii fondatoare, 11 franceze și 11 germane. Furnizorii din afara UE, inclusiv giganții informatici americani, vor putea fi prezenți pe această platformă dacă respectă criteriile și condițiile ei.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending