Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Ghidul de finanțare pentru Programul „Electric Up”, publicat în Monitorul Oficial

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 1.176 din 4 decembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 3.402/2020 al MEEMA privind aprobarea Ghidului de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național și a stațiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in – Programul „Electric Up”. Scopul programului îl reprezintă creșterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie și a eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în rețeaua națională de energie electrică, precum și stimularea utilizării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, dezvoltarea transportului ecologic cu emisii reduse de gaze cu efect de seră prin montarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.

 Suma necesară implementării Programului este de maximum 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare.

Finanțarea nerambursabilă se acordă în cuantum de maximum 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 100 kWp și cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minimum două puncte de încărcare, reprezentând un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile.

În cadrul Programului se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate. Acest avans se va acorda beneficiarului în urma prezentării unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări.  

Sunt eligibili pentru a participa la Program IMM-uri și operatori economici din domeniului HORECA, ce îndeplinesc cumulativ condițiile de eligibilitate prevăzute in schema de minimis, printre care:

a) în cazul operatorilor economici persoane juridice din domeniul HORECA, desfășoară activități sub codurile CAEN 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioadă de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante și alte activități de servicii de alimentație, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte activități de alimentație, 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, n.c.a., 9329 – Alte activități recreative și distractive n.c.a. conform clasificării activităților din economia națională aprobată prin HG nr. 656/1997, cu modificările și completările ulterioare;

b) dețin un contract de furnizare a energiei electrice în vigoare pentru punctul de consum unde solicită finanțarea, cu cel puțin 12 luni consecutive facturate sau un audit energetic privind consumul estimat pentru 12 luni consecutive sau perioada corespondentă din activitatea sezonieră, după caz;

c) au îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuțiilor și amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale conform prevederilor legale în vigoare;

d) au deschis un cont la Trezoreria Statului; în caz contrar, operatorul economic se angajează ca, în situația validării sale, să deschidă acest cont până cel mai târziu la data încheierii contractului de finanțare în vederea decontării cu Autoritatea;

e) nu se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență cu modificările și completările ulterioare, nu au suspendate/restricționate activitățile economice sau nu se află în situații similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere, inclusiv închidere operațională, nu se află sub administrare specială; nu fac obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile mai sus menționate și nici pentru orice altă situație similară;

f) se angajează că vor întocmi, prin instalatorul ales, toată documentația tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice și a stațiilor de reîncărcare, respectând legislația în vigoare, cerințele operatorilor de distribuție energie electrică și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare;

g) se angajează că vor instala sistemul de panouri fotovoltaice și stațiile de reîncărcare prin instalatorul ales, respectând legislația în vigoare și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare;

h) ajutorul de minimis solicitat nu urmează a fi utilizat pentru desfășurarea de activități în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul anexei 1 din Tratatul privind funcționarea UE, cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;

i) valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care solicitantul a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenți și anul fiscal în cursul căruia depune dosar de finanțare), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depășește plafonul stabilit prin Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013, precum și plafonul stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general – inclusiv pentru solicitanții care dețin calitatea de întreprindere unică;

î) în situația în care solicitantul are calitatea de întreprindere unică, așa cum este definită la art. 2 alin. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013, valoarea totală a ajutoarelor de minimis se va calcula prin însumarea ajutoarelor de minimis acordate pe o perioadă de 3 ani consecutivi întreprinderilor care fac parte din întreprinderea unică respectivă.

Potrivit unei informații furnizate anterior de MEEMA, formularul electronic de înscriere în program este activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de astăzi, 4 decembrie 2020, timp de 60 de zile.

Ghidul poate fi consultat și pe site-ul MEEMA, aici.

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 30 mai 2023

Radio CECCAR FM

etaf

ETAF a participat la conferința anuală a Observatorului fiscal al UE

Marți, 30 mai, Michael Schick, Head of Office, ETAF, a participat la conferința Observatorului fiscal al UE în Bruxelles. Intitulată „Investiții în viitorul Europei: Construirea resurselor proprii ale UE”, conferința cuprinde trei sesiuni. Sesiunea de dimineață a abordat noi forme de impozitare în UE, inclusiv Pilonul I al OCDE, BEFIT și impozitele aferente serviciilor digitale. Reprezentantul ETAF a participat la cea de-a doua sesiune a conferinței, care s-a concentrat pe modul eficient de tratare a evitării obligațiilor fiscale. În cadrul panelului amintit, reprezentantul ETAF, eurodeputatul Kira Peter-Hansen, vicepreședintele subcomisiei FISC, Giulia Aliprandi, cercetător al Observatorului fiscal al UE, și Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes, moderator, au discutat preocupările curente privind utilizarea companiilor fictive și rolul facilitatorilor evitării obligațiilor fiscale atât de către companii, cât și de către indivizi. A treia sesiune a conferinței, programată să se desfășoare în a doua parte a zilei, se va axa pe potențialul și limitările impozitării averilor indivizilor.

Eurodeputații au demarat discuțiile privind pachetul ViDA

Joi, 25 mai, membrii comisiei ECON a Parlamentului European s-au reunit pentru a discuta propunerile pachetului TVA în era digitală (ViDA). Eurodeputații au recunoscut necesitatea de a elimina lacunele și de a trata frauda în materie de TVA. Totuși, dezbaterea a relevat unele opinii divergente cu privire la termenele-limită propuse de Comisie pentru facturarea electronică. În timpul ședinței, raportorul, eurodeputatul Olivier Chastel (Partidul Renew Europe, Belgia), a făcut apel la amânarea cu un an a termenului-limită de intrare în vigoare, pentru a le acorda companiilor și autorităților timp pentru a se adapta. Totodată, acesta a afirmat că termenul-limită pentru facturarea electronică ar trebui extins la 10 zile lucrătoare în loc de 2 zile lucrătoare, așa cum propusese Comisia. Noile dispoziții privind data și IBAN-ul ar trebui fie eliminate, fie adaptate, a adăugat acesta. Alte aspecte discutate au inclus rolul EPPO, modurile de gestionare a economiei platformelor, respectarea confidențialității. Termenul-limită pentru depunerea amendamentelor de către grupurile politice este 14 iunie, iar votul în comisia ECON este programat în octombrie 2023.

Subcomisia FISC a Parlamentului European discută modul de controlare a inflației prin impozitare

Marți, 23 mai, subcomisia FISC a Parlamentului European a găzduit o audiere publică privind „rolul politicii fiscale în controlarea inflației și promovarea creșterii sustenabile în contextul redresării economice”. Eurodeputații și experții în domeniu au discutat modul în care politica fiscală poate ajuta la controlul inflației și la promovarea creșterii sustenabile în contextul redresării economice în UE și au analizat posibilitățile pentru noi norme privind ratele de TVA, ajustări ale categoriilor de impozitare în concordanță cu inflația și alte măsuri fiscale, cum ar fi stimulentele fiscale pentru energia regenerabilă și impozitele aferente activităților care dăunează mediului. În general, vorbitorii au explicat că impozitarea nu este cel mai bun instrument de tratare a inflației, însă poate fi utilizată pentru atenuarea efectelor negative ale acesteia. Între timp, pe subiectul promovării sustenabilității, participanții au fost de acord că politica fiscală are un rol în schimbarea comportamentelor. În special, Ricardo Martner, comisar la Comisia independentă de reformă a impozitării companiilor la nivel internațional (ICRICT), a explicat că la nivel global pot fi luate trei măsuri pentru gestionarea impozitării în contexte de îndatorare crescută și creștere scăzută: impozitarea profiturilor excepționale, impozitarea digitală și impozitarea averilor.

Eurodeputații analizează reforma suplimentară a normelor de impozitare a întreprinderilor

Eurodeputatul Isabel Benjumea (Partidul Popular European, Spania) și-a publicat recent proiectul de raport de inițiativă privind reforma suplimentară a normelor de impozitare a întreprinderilor. În document, aceasta argumentează că sarcina de reglementare atribuită întreprinderilor europene ar trebui simplificată imediat prin aplicarea unui moratoriu de reglementare și evaluarea impactului acțiunilor anterioare asupra impozitării întreprinderilor înainte de a sugera noi legi. Totodată, aceasta face apel la Comisia Europeană să desfășoare „verificări ale competitivității” pentru identificarea unor noi propuneri legislative în domeniul fiscal. Isabel Benjumea este de părere că trecerea la un regim fiscal simplificat este cheia pentru diminuarea sarcinii fiscale asupra întreprinderilor europene. În acest scop, aceasta face apel la Comisie să îndrume statele membre către o simplificare a procedurilor de rambursare, a deducerilor și a litigiilor. Cu toate că este de acord cu propunerea BEFIT a Comisiei, în contextul în care companiile își mută atenția către implementarea normelor Pilonului II al OCDE, raportorul face apel la Comisie să etapizeze implementarea acestor pachete de reglementare pentru a le oferi întreprinderilor europene spațiul necesar, pentru a „respira”, și timpul necesar pentru a se pregăti pentru mediul de reglementare aflat în schimbare. În final, raportorul își exprimă regretul cu privire la decizia Consiliului de a suspenda examinarea propunerii DEBRA și face apel la instituție să relanseze negocierile. Votul pentru acest proiect de raport în comisia ECON este programat în luna septembrie a acestui an.

IASB a emis amendamente finale la IAS 12 care introduc o excepție temporară de la contabilizarea impozitelor amânate

International Accounting Standards Board (IASB) a emis marți, 23 mai, amendamentele finale la IAS 12 Impozitul pe profit, ca urmare a preocupărilor părților interesate referitoare la potențialele implicații ale normelor standard ale Pilonului II pentru contabilizarea impozitului pe profit în situațiile financiare. Amendamentele vor introduce o excepție temporară de la contabilizarea impozitelor amânate generate de implementarea la nivelul jurisdicțiilor a normelor fiscale globale și dispoziții de prezentare a informațiilor țintite pentru companiile afectate, pentru a ajuta utilizatorii situațiilor financiare să înțeleagă mai bine expunerea unei companii la impozitele de profit aferente Pilonului II generate de acea legislație, în special înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Potrivit IASB, amendamentele vor asigura faptul că întreprinderile afectate aplică IAS 12 în mod consecvent și că investitorii primesc informații mai bune înainte și după intrarea în vigoare a oricărei legislații jurisdicționale aferente Pilonului II. Companiile pot beneficia imediat de o excepție temporară, dar trebuie să furnizeze prezentările de informații investitorilor pentru perioadele de raportare anuale începând cu 1 ianuarie 2023 sau ulterior acestei date, a declarat IASB. Un nou proiect de mentenanță a fost adăugat pe agendă, în care excepția temporară și prezentările de informații conexe vor fi reexaminate, a adăugat IASB.

OCDE a publicat module de instruire privind soluția pe doi piloni

OCDE a publicat recent o serie de webinare înregistrate și videoclipuri care tratează diferite aspecte fundamentale ale soluției pe doi piloni, care are ca scop reformarea normelor internaționale de impozitare și asigurarea faptului că întreprinderile multinaționale plătesc un procent just de impozite oriunde își desfășoară activitatea. Referitor la Pilonul I, modulele de instruire tratează, printre altele, aspectele esențiale ale proiectului privind normele standard pentru nexus și alocarea drepturilor de impozitare, eliminarea dublei impozitări, aspecte privind administrarea și certitudinea fiscală. OCDE a publicat și o serie de webinare referitoare la cei cinci pași pentru aplicarea principalelor prevederi ale normelor GloBE. Lista completă a videoclipurilor se regăsește aici.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Capital: România și SUA își unesc forțele pentru a transforma lumea contabilă. Interviu cu Robert-Aurelian Șova, purtător de cuvânt al CECCAR, vicepreședinte al Consiliului superior

Radio CECCAR FM

Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR și purtător de cuvânt, a oferit un interviu publicației Capital în care a vorbit despre parteneriatul dintre România și Statele Unite ale Americii (SUA), cel care are puterea de a transforma lumea contabilă.

Capital: Recent, profesia contabilă din România a încheiat un parteneriat cu organismul profesional reprezentativ din SUA. Ce presupune acest parteneriat?

Robert-Aurelian Șova: Această colaborare cu AICPA (American Institute of Certified Public Accountants) & CIMA (The Chartered Institute of Management Accountants), împreună reprezentând Association of International Certified Professional Accountants, a început încă de anul trecut. Cunoscute fiind bunele practici din SUA în ceea ce privește contabilitatea criminalistică, am considerat oportun schimbul de bune practici și transferul de know-how în acest domeniu.

De altfel, așa a început colaborarea dintre CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) și organismul profesional din Statele Unite. Cu sprijinul lor, CECCAR va lansa în curând standardul profesional și programul de specializare în contabilitatea criminalistică.

Am trecut deja la nivelul următor și am semnat un acord de colaborare ce susține dezvoltarea profesională continuă și performanța în afaceri, o cooperare win-win ce poate transforma lumea contabilă într-un loc mai inteligent și mai eficient, favorabil unei economii reziliente.

Acest parteneriat a venit, de altfel, pe fondul creșterii cererii de profesioniști în domeniul financiar-contabil ce dețin un set extins de competențe, inclusiv gândire strategică și abilități digitale.

Interviul integral este disponibil pe site-ul Capital.ro.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a solicitat ANAF prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale

Radio CECCAR FM

Având în vedere disfuncționalitățile sistemului informatic al  Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din ultima perioadă, ce conduc la imposibilitatea respectării termenelor de depunere a declarațiilor fiscale și a situațiilor financiare anuale, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a solicitat autorității fiscale prorogarea termenelor de 25, respectiv 30 mai 2023 pentru depunerea acestora.

De asemenea, CECCAR, ca reprezentant al celor peste 35.000 de liber-profesioniști contabili, a solicitat să nu li se aplice contribuabililor sancțiunile prevăzute de lege pentru depășirea termenelor legale de depunere a declarațiilor corespunzătoare.

Având în vedere faptul că nerespectarea termenelor amintite are la bază motive independente de voința profesioniștilor contabili, a contribuabililor, ne exprimăm încrederea că ANAF va identifica și implementa soluția legală potrivită, în interes public. Considerăm că această situație se încadrează în prevederile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending