Rețele sociale

ECONOMIE

Programul IMM INVEST a fost prelungit până la 30 iulie 2021

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că în ședința de Guvern de miercuri a susținut prelungirea programului IMM INVEST până la 30 iulie 2021 și că a introdus o serie de completări, precum extinderea categoriilor de beneficiari și modificarea criteriului de eligibilitate, relatează Agerpres.

Radio CECCAR FM

„Sprijinirea mediului de afaceri reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanțelor, astfel că am susținut în ședința de Guvern prelungirea programul IMM INVEST până la 30 iulie 2021. Totodată, am introdus o serie de completări, respectiv extinderea categoriilor de beneficiari, modificarea criteriului de eligibilitate privind capacitatea de lichiditate a întreprinderilor solicitante, precum și includerea producătorilor de vinuri și bere în cadrul domeniilor eligibile”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a subliniat că subprogramul AGRO IMM INVEST se adresează exclusiv domeniilor de activitate din agricultură, pescuit, acvacultură și sectorul alimentar și prevede posibilitatea acordării unui grant suplimentar în valoare de 10% din creditul acordat față de grantul din cadrul IMM INVEST, în termen de 1 an, în funcție de utilizarea creditului garantat. Perioada de grație poate fi extinsă până la maximum 24 de luni pentru creditele de investiții, față de 18 luni, în cazul programului IMM Invest.

Guvernul a aprobat prelungirea programului IMM INVEST pentru 2021, care include și programul AGRO INVEST destinat fermierilor, cu un plafon de un miliard de lei. „În ședința de Guvern a fost aprobat programul IMM INVEST, prelungirea pentru 2021, care include și programul AGRO INVEST destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM INVEST, au fost mai multe probleme și am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermieri, cu un plafon de un miliard de lei. Înțeleg că suma este aproape solicitată deja și, dacă este un program de succes, așa cum este și IMM INVEST, vom avea grijă să suplimentăm suma”, a declarat premierul Florin Cîțu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Programul IMM INVEST România este destinat susținerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanțare, pentru asigurarea lichidităților necesare în vederea continuării activității economice, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului roman, prin Ministerul Finanțelor, conform informațiilor publicate pe site-ul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

În cadrul programului, statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor accesate la una dintre băncile partenere și nu se plătesc dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Din ajutorul de stat se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului opt luni de la data acordării creditului, iar comisionul de administrare și comisionul de risc vor fi subvenționate integral pe toată durata de derulare a creditului garantat în cadrul programului. De asemenea, nu se plătește comision de rambursare anticipată.

Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

AGRO IMM INVEST, poate fi accesat pentru acordarea de garanții de stat în vederea accesării de finanțare pentru nevoile curente de lucru sau pentru realizarea de investiții. Beneficiarii grantului sunt întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, precum și fermierii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

Prin grant se acordă și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, cu condiția încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar. Ajutorul de stat sub forma componentei nerambursabile pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending