Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, având ca obiect transpunerea Directivei privind restructurarea și insolvența (Directiva (UE)2019/1023). Potrivit Expunerii de motive, proiectul de act normativ a integrat sistematic în legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevederile obligatorii, pe care Directiva le consacră în scopul armonizării legislațiilor europene și le-a corelat cu legislația civilă și fiscală. Totodată, pentru a urma îndeaproape spiritul reglementării europene, au fost preluate, într-o măsură importantă, dispozițiile facultative identificate ca fiind compatibile cu sistemul nostru de drept, cu concepția legii insolvenței și adaptate actualului context economic.

Directiva nu impune statelor membre o procedură de restructurare singulară, ci le permite acestora să integreze standardele sale, în mod coerent, într-una sau mai multe proceduri, măsuri sau dispoziții, astfel încât debitorii și titularii de creanțe afectate să beneficieze de drepturile și garanțiile prevăzute de instrumentul de drept al UE. În aceste proceduri, nivelul de implicare a instanței judecătorești și a practicienilor specializați poate fi diferit.

În scopul transpunerii Directivei, proiectul de lege urmează să modifice Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, după cum urmează:

▪ se înlocuiește procedura mandatului ad-hoc cu o procedură nouă, a acordului de restructurare;

▪ se modifică substanțial procedura concordatului preventiv;

▪ se prevede accesul la aceste proceduri pentru debitorii aflați în dificultate în sens larg, nu doar în dificultate financiară (de exemplu, un debitor care a pierdut un contract important și care, în consecință, se așteaptă la dificultăți care l-ar putea conduce la insolvență dacă nu ar lua măsuri de restructurare într-un termen scurt);

▪ se prevede că debitorii au posibilitatea de a decide, motivat, ce categorii de creanțe rămân în afara restructurării – creanțe neafectate direct de plan, și ce categorii devin afectate de restructurare – cu verificarea motivelor de către judecătorul-sindic și cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege;

▪ se stabilește conținutului minimal al planului de restructurare;

▪ se introduce și în procedurile de prevenire a insolvenței sistemul votului pe categorii de creanțe: a) creanțele care beneficiază de drepturi de preferință;  b) creanțele salariale; c) creanțele creditorilor esențiali, dacă este cazul; d) creanțele bugetare; e) celelalte creanțe; acordul/planul de restructurare se consideră votat dacă este votat de cel puțin 50%+1 dintre creditori în fiecare categorie de creanțe existente;

▪ se prevede că acordul/planul de restructurare se confirmă/omologhează de către judecătorul sindic, inclusiv prin mecanismul de impunere a planului în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase – mecanismul cross-class cram-down –, care presupune aprobarea planului de majoritatea categoriilor de creanțe, cu condiția ca cel puțin una dintre aceste categorii să fie o categorie care beneficiază de cauze de preferință sau să aibă rang prioritar față de categoria „celelalte creanțe”, sau, în caz contrar, de cel puțin o categorie de creanțe cu drept de vot, alta decât o categorie care, în urma unei evaluări a patrimoniului debitorului, nu ar primi nicio plată în caz de faliment;

▪ se consolidează protecția finanțărilor noi și intermediare, atât din perspectiva priorității la plată, dar și  față de eventuale acțiuni în anulare într-o procedură de insolvență ulterioară;

▪ se introduc dispoziții referitoare la comunicarea prin mijloace electronice, la ținerea ședințelor creditorilor on-line sau a organizării on-line a licitațiilor privind valorificarea activelor debitorilor.

Procedura acordului de restructurare presupune, suplimentar față de elementele generale de noutate indicate mai sus: o etapă out-of-court de negociere a unui acord de restructurare propus de debitor cu asistența unui administrator al restructurării – practician în insolvență, cu creditorii ale căror creanțe vor fi afectate de acord; intervenția judecătorului sindic, pentru confirmare, după ce debitorul a obținut votul creditorilor săi conform textului de lege propus; derularea activității debitorului conform prevederilor acordului, ulterior confirmării, pe durata prevăzută în acord – nu se prevede o perioadă de restructurare, aceasta urmând a fi propusă prin acord și negociată cu creditorii, însă, pe durata sa, dar nu mai mult de 3 ani, activitatea debitorului va fi supravegheată de administratorul restructurării, practician în insolvență.

Inițiatorii precizează că, în creionarea noii proceduri, propuse în transpunerea Directivei, s-a avut în vedere găsirea unui răspuns nevoii exprimate în consultările cu mediul de afaceri de a avea un mecanism de negociere cu un grad sporit de confidențialitate și cât mai suplu (80% dintre reprezentanții mediului de afaceri consultați au fost în favoarea unei noi proceduri de restructurare, confidențială și extrajudiciară,  care să încurajeze abordarea timpurie a stării de dificultate). Această procedură – a acordului de restructurare preventivă – a fost astfel concepută încât să permită debitorului ca, împreună cu practicianul în insolvență, să întocmească și să negocieze un acord de restructurare, iar când toate condițiile pentru confirmarea sau impunerea unui astfel de acord sunt îndeplinite să solicite confirmarea acestuia de către instanță.

Pentru procedura reorganizării judiciare, proiectul de lege propune soluții de corelare cu noile prevederi în materia pre-insolvenței, dar și de eficientizare și creștere a celerității, astfel cum impune Directiva, a acestui mecanism de redresare. Se prevăd, astfel:

▪ noi premise pentru respectarea duratei perioadei de observație: obligativitatea înscrierii, în mod provizoriu, a creanțelor contestate în tabelul definitiv al creanțelor până la soluționarea contestațiilor împotriva tabelului preliminar al creanțelor sau formularea unei cereri motivate de prelungire a acesteia, practica actuală arătând că durata soluționării contestațiilor întârzie foarte mult implementarea unui plan de reorganizare și, pe cale de consecință, reduce șansele de reușită;

▪ modificarea duratei maxime a perioadei de reorganizare de la 4 ani la 5 ani;

▪ condițiile în care creditorii pot contesta hotărârea adunării creditorilor de votare a unui plan de reorganizare și în care pot formula obiecțiuni cu privire la legalitatea planului, pentru a evita abuzurile de drepturi procesuale întâlnite deseori în practică; 

▪ prioritizarea la plată a finanțărilor noi și intermediare acordate în procedurile de prevenire a insolvenței – în cazul deschiderii, în situația nedorită a eșuării acestora, a unei proceduri de insolvență – prin plata acestora imediat după finanțările acordate în procedura insolvenței (mai dificil de accesat întrucât debitorul se află într-o dificultate mult mai mare);

▪ se introduce obligația de a se comunica contestațiile împotriva tabelului preliminar al creanțelor și celorlalte părți implicate în același termen în care trebuie formulate contestațiile, sub sancțiunea anulării acestora ca tardiv formulate.