Rețele sociale

ECONOMIE

Sprijin pentru consumatorii de energie vulnerabili

Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în scopul prevenirii și combaterii sărăciei energetice. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), principalele măsuri de protecție socială adoptate sunt ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și suplimentul pentru energie acordat lunar, pe tot parcursul anului.

Radio CECCAR FM

În ceea ce privește ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece, documentul aduce următoarele noutăți:

 se reglementează tipul de ajutoare: pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, pentru încălzirea cu gaze naturale, cu energie electrică și cu combustibili solizi sau lichizi;

▪ se stabilește limita maximă a veniturilor până la care o persoană sau o familie poate beneficia de ajutoare pentru încălzire, respectiv de 810 lei/persoană în cazul familiilor și de 1.445 lei în cazul persoanei singure, ceea ce reprezintă o creștere a nivelurilor de venituri de la 800 lei la 810 lei, iar pentru persoana singură de la 1.082 lei la 1.445 lei;

▪ cuantumul ajutoarelor se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă. „Valoarea de referință la care se aplică compensarea procentuală este de 250 lei pentru gaze naturale (în prezent cuantumul maxim este de 262 lei), 500 lei pentru energie electrică (dublu față de cuantumul actual de 240 lei), 80 lei pentru combustibili solizi/lichizi (fața de 58 lei cuantumul maxim actual acordat din bugetul local beneficiarilor de ajutor social, respectiv 54 lei cuantumul maxim plătit din bugetul MMPS), iar pentru energie termică valoarea de referință este dată de prețul local al gigacaloriei”, precizează MMPS.

Suplimentul pentru energie acordat pe tot parcursul anului este o măsură nou introdusă și este diferențiat în funcție de sursa de energie, respectiv:

▪ 30 lei pentru consumul de energie electrică;

▪ 10 lei pentru consumul de gaze naturale;

▪ 10 lei pentru consumul de energie termică;

▪ 20 lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri;

▪ majorarea cuantumului suplimentului la 50 de lei, în cazul în care unica sursă este energia electrică.

De asemenea, se are în vedere reglementarea acordării suplimentului, cumulat, pentru sursele de energie utilizate și cea de decontare a suplimentului pentru energie la furnizor.

Actul normativ mai prevede că plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 se va prelua din bugetul de stat, prin bugetul MMPS și nu va mai fi în sarcina directă a autorității administrației publice locale.

Sumele necesare pentru asigurarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, cu excepția celui acordat din bugetele locale, se suportă din fondurile alocate cu această destinație în bugetul MMPS, iar plata se efectuează de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile județene, direct la furnizori în cazul energiei termice, gazelor naturale și energie electrică, iar în cazul ajutorului pentru lemne, cărbuni, combustibili petrolieri la beneficiari, prin intermediul primăriilor.

Inițiatorii menționează că actul normativ ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2022, pentru aplicarea acestuia urmând ca, prin HG, până la aceeași dată, să fie aprobate normele metodologice, astfel încât instituțiile implicate să poată asigura logistica necesară aplicării.

Reprezentanții MMPS consideră că peste 400.000 de persoane vor beneficia de suplimentul pentru energie și de ajutorul de încălzire, iar cheltuielile se estimează la 115.150.000 lei în 2022 și la 259.206.000 lei în 2023.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending