Rețele sociale

ECONOMIE

Finanțare pentru retehnologizarea IMM din industria alimentară și a construcțiilor

Radio CECCAR FM

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat o sinteză privind stadiul măsurilor în valoare de 1,5 miliarde euro implementate de instituție, precum și noi detalii pentru cei interesați să obțină finanțare. În acest context, MIPE anunță că înregistrează, în continuare, progrese în implementarea pachetului de măsuri în valoare de 1,5 miliarde de euro inițiat pentru sprijinirea mediului de afaceri.

„Acest pachet vine ca răspuns la crizele simultane cu care se confruntă România post-pandemică, respectiv liberalizarea prețului la energie, creșterea prețului carburanților și criza generată de invazia Federației Ruse asupra Ucrainei, cu impact major asupra sectorului antreprenorial, unul dintre cele mai importante sectoare pentru competitivitatea și prosperitatea țării”, menționează MIPE, într-un comunicat.

MIPE reamintește că măsurile implementate sunt construite astfel: 400 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență;▪ 300 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 BIS pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor;▪ 500 de milioane euro sub formă de granturi destinate eficienței energetice;▪ 300 de milioane de euro prin Măsura 4.1.2, sprijin pentru sectorul agroalimentar sub formă de  microgranturi și granturi pentru capital de lucru.

♦ 500 milioane euro pentru eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari

La 15 iulie, a fost adoptată o măsură care să răspundă situației generate de creșterea prețului la materialele de construcții și la utilități publice și urmărește reducerea consumurilor energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie de către IMM-uri și întreprinderi mari. „Această măsură, adoptată prin OUG 112/2022, are ca obiectiv sprijinirea mediului de afaceri pentru a dobândi independență energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor și construcțiilor industriale/prestărilor de servicii precum și celor specifice proceselor tehnologice cât și pentru producerea de energie verde din resurse regenerabile pentru consum propriu. Astfel, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) se alocă un buget de 500 milioane euro pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri”, menționează MIPE.

Granturile au valoarea minimă de 50.000 euro și, respectiv, valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro. Bugetul alocat se defalcă la nivelul fiecărui apel de proiecte, respectiv la nivelul fiecărei scheme de ajutor de stat/de minimis.

Cele 500 de milioane de euro sunt împărțite pentru următoarele scheme:1) Schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe la nivelul întreprinderilor – 200 milioane de euro2) Schemă de stat pentru investiții destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor – 200 de milioane de euro3) Schemă de ajutor de minimis pentru eficiență energetică la nivelul întreprinderilor – 100 de milioane de euroLa 29 septembrie au fost publicate Ghidurile Solicitantului, iar din 11 octombrie s-au lansat primele apeluri de proiecte, altele noi fiind pregătite pentru 18 octombrie. Cei interesați pot accesa mai multe detalii aici.

♦ Măsura 4.1.1

Măsura 4.1.1, reglementată prin OUG 82/2022, este o altă formă de sprijin pe care MIPE a lansat-o în această perioadă. Proiectele aferente Măsurii 4.1.1, care are o alocare de 400 de milioane de euro, vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile:a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

Timp de o săptămână, cât a fost deschis apelul, s-au înscris:▪ 1.844 companii (1802 eligibile), în valoare totală de 612 milioane euro, pentru schema de ajutor de stat;▪ 674 companii (639 eligibile), în valoare totală de 109 milioane euro, pentru schema de ajutor de minimis.

„Acum, se defășoară evaluarea proiectelor și urmează ca zilele viitoare să se semneze prima serie de proiecte”, precizează reprezentanții MIPE

♦ Măsura 4.1.1 BIS

La 15 mai 2022, a fost aprobată OUG 113/2022, care regelmentează Măsura 4.1.1 BIS, prin care a IMM-urile din industria alimentară și a construcțiilor vor putea contracta granturi de investiții pentru retehnologizare în valoare de 300 milioane euro, din Programul Operațional Competitivitate (POC). Această măsură regrelementează cadrul pentru finanțarea IMM-urilor care își desfășoară activitatea în domeniile:a) industriei alimentară panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;b) construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții.

Proiectele aferente apelului vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile:a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/ eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică, necesare activității de producție, precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție existente.

În această perioadă se desfășoară procedura de preînscriere, în care potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover și pot pregăti documentele.

„Lansarea apelului de proiecte și depunerea cererilor de finanțare în aplicația informatică IMM Recover, însoțite de toate anexele menționate în Ghidul Solicitantului, este 25 octombrie 2022, ora 10.00, urmând a se închide la data de 31 octombrie 2022, ora 23:59:59”, subliniază MIPE. Cei interesați pot accesa detalii aici.

♦ Măsura 4.1.2.

Separat de acestea, MIPE finanțează acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar prin Programul Operațional Competitivitate (POC), în valoare de 300 de milioane de euro. Pentru această măsură, adoptată prin OUG 61/2022, care face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, s-au semnat deja contractele de finanțare și a început efectuarea plăților.

Pentru acordarea acestui sprijin, este pregătită o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri: microgranturi și granturi pentru capital de lucru.

În ceea ce privește microgranturile, din cei 10.000 de aplicanți calificați, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro, a cărei plată a fost efectuată la 10 august. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).

Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanților înscriși, respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending