Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – luni, 13 februarie 2023

Radio CECCAR FM

etaf
© etaf.tax

Liderii UE au discutat răspunsul la Actul privind reducerea inflației emis de SUA

În cadrul unui summit european ce a avut loc joi, 9 februarie, la Bruxelles, liderii UE au discutat propunerile pe care Comisia Europeană le-a făcut în comunicatul său – Planul industrial al acordului verde pentru era cu zero emisii nete, pentru a răspunde la Actul privind reducerea inflației emis de SUA (IRA). În concluziile adoptate la finalul întâlnirii, liderii UE au accentuat necesitatea ca procedurile de acordare a sprijinului de stat „să fie mai simple, mai rapide și mai predictibile și să permită acordarea rapidă a sprijinului temporar și proporțional, inclusiv prin credite fiscale, în acele sectoare care sunt strategice pentru tranziția verde și sunt afectate în mod negativ de subvențiile din străinătate sau prețurile mari la energie”. Într-o conferință de presă organizată după întâlnire, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat consensul liderilor referitor la „o relaxare a sprijinului guvernamental care trebuie să fie țintit, limitat în timp și asociat cu mai multă flexibilitate în ceea ce privește mijloacele existente, pentru a sprijini baza industrială și economică a UE”.

UE va adăuga Rusia în lista neagră a paradisurilor fiscale

Potrivit raportărilor, miniștrii de finanțe ai EU vor adăuga Rusia în lista neagră europeană a jurisdicțiilor necooperante pe probleme fiscale când se vor întâlni în Bruxelles, cu prilejul ședinței Ecofin, programată la 14 februarie. În timpul unei întâlniri a ambasadorilor UE desfășurate miercuri, 8 februarie, Italia și Ungaria și-au retras rezervele cu privire la introducerea Rusiei pe listă. Rusia a ajuns pe lista gri în februarie 2022 din cauza regimului său pentru companiile internaționale de tip holding, introdus în 2018 pentru a proteja companiile de sancțiunile internaționale. Statul și-a asumat un angajament față de UE de a modifica regimul înainte de sfârșitul anului 2022 pentru a evita introducerea pe lista neagră. În cadrul evaluării progresului înregistrat de Rusia, Comisia Europeană a precizat că statul nu a implementat în mod adecvat norme privind anterioritatea regimului pentru companiile internaționale de tip holding și că tratamentul aplicat de acesta veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală este în dezbatere. Pe lista neagră vor fi introduse și Insulele Virgine Britanice, Costa Rica și Insulele Marshall. Se preconizează că Aruba, Belize, Curaçao și Qatar se vor alătura așa-zisei liste „gri” a jurisdicțiilor care și-au asumat angajamente privind buna guvernanță fiscală, în timp ce Barbados, Uruguay, Jamaica, Macedonia de Nord și Insulele Bermude vor fi eliminate din lista gri.

Statele membre discută modul de definire a companiilor fictive

Statele membre UE analizează modul de definire a unei entități fictive abuzive și de stabilire a categoriei de entități care pot fi considerate cu risc scăzut în cadrul general pentru examinarea propunerii pentru Directiva UNSHELL. Cel mai recent text de compromis redactat de președinția suedeză a Consiliului UE stabilește, într-un singur articol – în loc de două în propunerea inițială –, indicatori și un test de fond pe care entitățile trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi considerate entități fictive abuzive. Președinția suedeză a reintrodus unele dintre dispozițiile de fond care au fost eliminate de președinția cehă, respectiv de a avea sedii în statul membru, un cont bancar activ în UE și o majoritate a angajaților care să-și desfășoare atribuțiile în statul membru al entității. Potrivit raportărilor, numeroase state membre ar fi agreat această abordare, solicitând totuși unele clarificări cu privire la câteva concepte. Un alt aspect discutat este numărul de entități pe care aceeași persoană le poate gestiona fără a ridica suspiciunea de a fi o companie fictivă. O propunere de compromis cu privire la consecințele fiscale ale statutului de companie fictivă se preconizează că va fi prezentată în timpul unei ședințe tehnice, la 21 februarie. În funcție de evoluția discuțiilor tehnice, Directiva UNSHELL ar putea fi discutată la nivel ministerial în luna mai.

Eurodeputații doresc accelerarea actualizării liste negre AML

La 3 februarie, președinții comisiilor ECON și LIBE din Parlamentul European au adresat o scrisoare statelor membre pentru a le solicita urgent actualizarea listei europene a țărilor terțe cu risc legat de spălare a banilor. În ianuarie, statele membre UE au convenit să extindă cu o lună termenul-limită pentru a contesta propunerea Comisiei Europene de a adăuga la lista neagră AML statele Republica Democratică Congo, Gibraltar, Mozambic, Tanzania și Emiratele Arabe Unite și de a elimina Nicaragua, Pakistan și Zimbabwe. Reticența unor state membre de a adăuga Emiratele Arabe Unite în lista europeană a constituit, potrivit raportărilor, unul dintre motivele pentru extinderea termenului-limită. „Actualizarea listei europene este urgentă și îndelung așteptată, în special având în vedere faptul că numeroase țări au fost adăugate în lista FATF din martie 2022. Această situație expune sistemul financiar european la riscuri referitoare la jurisdicțiile identificate ca având deficiențe semnificative ale cadrului general AML/CFT”, precizează cei doi președinți în scrisoare. Statele membre pot  transmite obiecții până la 20 februarie cu privire la propunerea Comisiei. În timpul unei audieri în Parlament din 1 februarie, un reprezentant al președinției suedeze a Consiliului UE a declarat că o nouă obiecție a Consiliului este puțin probabilă.

Declinarea responsabilității:

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR publică în limba română primele două standarde de sustenabilitate emise de ISSB

Radio CECCAR FM

Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită.

În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în calitate de membru al IFRS Sustainability Alliance și în baza acordului exclusiv de traducere semnat cu Fundația IFRS, pune gratuit la dispoziție, în limba română, a primelor două standarde în materie de sustenabilitate elaborate de International Sustainability Standards Board – IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate și IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă.

Prin publicarea IFS S1 și IFRS 2, ISSB a răspuns apelului părților interesate de a acționa, de a se concentra pe nevoile investitorilor și ale piețelor financiare, precum și de a utiliza cadrele generale și standardele existente și respectate ca bază pentru elaborarea noilor norme.

Obiectivul IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile în materie de sustenabilitate care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Obiectivul IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile sale legate de climă care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Standardele sunt aplicabile pentru perioadele anuale de raportare care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior acestei date.

Cele două documente sunt disponibile exclusiv pe website-ul Fundației IFRS.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

ETAF: Oficiali UE și practicieni fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE

Radio CECCAR FM

Miercuri, 17 aprilie 2024, oficiali UE, experți și consilieri fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE, în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) la Bruxelles. Evenimentul, care s-a desfășurat cu sala plină, a adunat și 1.800 de persoane online.

În discursul introductiv, președintele ETAF, Philippe Arraou, a dat de gândit cu câteva idei preliminare paneliștilor prin prezentarea manifestului ETAF, care prevede 25 recomandări pentru Comisia Europeană și Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

În timpul primului panel, moderat de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes, s-a purtat o discuție prospectivă despre cum ar trebui să arate viitoarele politici fiscale sub următoarea conducere a Comisii Europene.

Benjamin Angel, director al Direcției de impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a reamintit publicului că principala prioritate este adoptarea celor opt texte aflate în prezent în discuție. Acesta a afirmat că discuțiile vor fi reluate încă din timpul Președinției belgiene a Consiliului UE cu privire la propunerea de directivă pentru combaterea utilizării abuzive a entităților fictive (UNSHELL). Deși nu este preconizată până la sfârșitul mandatului actual, este puțin probabil ca directiva privind Combaterea rolului facilitatorilor implicați în facilitarea evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană (SAFE) să dispară complet de pe agenda următoarei Comisii Europene, a spus Angel. În opinia sa, ar putea crește în importanță și alte subiecte „la modă”, cum ar fi impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță.

Angel a mai declarat că nu se așteaptă nicio nouă propunere în domeniul fiscal în cadrul mandatului rămas, deoarece propunerea pentru a noua modificare a Directivei privind cooperarea administrativă (DAC) în materie fiscală, pentru a însoți implementarea celui de-al doilea pilon și pentru a evita raportarea multiplă pentru companiile care intră sub incidența acesteia, a fost suspendată deoarece lucrările privind îndrumările administrative sunt încă în desfășurare la OCDE. Însă a anunțat că în luna mai va fi lansată o evaluare onestă a eficienței modificărilor succesive aduse DAC (de la DAC1 până la DAC6).

Pentru eurodeputatul Isabel Benjumea Benjumea (PPE, Spania), deplasarea spre dreapta a Parlamentului European după alegerile europene din 2024, prevăzută în sondaje, va duce la o mai mică presiune pentru o mai mare armonizare a impozitării. „Cred că limbajul coordonării, al schimbului de informații, al simplificării și al competitivității vor fi cuvintele-cheie în orice negociere fiscală în următorul mandat”, a spus aceasta.

Panayiotis Nicolaides, director de cercetare la Observatorul fiscal al UE, a subliniat că impozitarea este dictată de condițiile economice. Diferitele crize ar putea obliga statele membre să își majoreze veniturile fiscale și, în opinia sa, acesta va fi cu siguranță motorul viitoarelor politici fiscale. În acest sens, el a pledat pentru un impozit minim global pe averea netă a miliardarilor.

Bart Van Coile, președintele Institutului Belgian pentru Consilieri Fiscali și Contabili (ITAA), reprezentând profesia fiscală în dezbatere, și-a exprimat dorința pentru o „nouă Comisie Europeană care să se bazeze pe încrederea în contribuabili și intermediari, în special în consilierii fiscali și experții contabili care urmează coduri etice puternice de conduită”. El a mai subliniat faptul că legislatorii UE ar trebui să acorde prioritate prevenirii abaterilor comise de intermediarii neautorizați, simplificării legislației fiscale și respectării normelor pentru întreprinderi și consilieri fiscali și reducerii sarcinilor impuse contribuabililor care se confruntă cu reglementările în schimbare, în special pentru IMM-uri.

Cel de-al doilea panel, moderat de Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC, a abordat perspectivele consilierilor fiscali din UE. Membrii panelului au discutat în detaliu despre complexitatea legislației fiscale a UE și despre anunțul recent al Comisiei Europene de a reduce cu 25% dispozițiile de raportare pentru companii.

Ana Xavier, șefa Departamentului de analiză economică a impozitării și evaluare a impactului din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a invitat publicul să reflecteze asupra sursei poverii administrative în materie de impozitare, și anume fragmentarea sistemelor fiscale din Europa. Această fragmentare generează complexitate și costuri, care pot ajunge, în unele cazuri, până la 54 miliarde de euro pentru conformitatea cu impozitul pe profit din corporații, a spus ea.

Pentru Sean Bray, directorul pentru politici europene al Tax Foundation Europe, proiectarea fiscală și scopul acesteia sunt de o importanță capitală. El și-a exprimat regretul față de echitatea adesea trecută cu vederea și potențialul impact asupra scalabilității legislației fiscale complexe asupra companiilor, îndemnând la o discuție mai amplă despre aceste aspecte în context european.

Transparența și cererea tot mai mare de informații cu privire la strategia fiscală a companiilor au fost tratate de asemenea în cadrul panelului. Pascal Saint-Amans, fost director al Centrului OCDE pentru Politici Fiscale și Administrație, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick, a reflectat asupra evoluției percepției fiscale în ultimii 15 ani, de la un „subiect tehnic obscur rezervat specialiștilor” la un aspect puternic examinat de societate și guverne. Această schimbare a dus la creșterea interesului politic și a exigențelor privind transparența, determinând întreprinderile să își regândească abordarea față de politica fiscală și de gestionare a riscurilor. Acesta a subliniat și importanța reputației și a datoriei față de societate, alături de conformitate, îndemnând companiile să se pregătească pentru viitoarele dispoziții privind transparența și să analizeze, la nivelul consiliului de administrație, modul în care se prezintă și poziția lor cu privire la aspectele fiscale.

Participanții au mai discutat despre impactul digitalizării și inteligenței artificiale asupra activității consilierilor fiscali. În acest sens, Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a declarat că trebuie să facem distincția între impactul direct asupra activității consilierilor fiscali și asupra interacțiunilor acestora cu autoritățile fiscale într-un mediu digital. Toma a recunoscut potențialul inteligenței artificiale pentru anumite sarcini repetitive de a spori eficiența, precizia și analiza predictivă în activitatea de consiliere fiscală, ceea ce ar putea duce la reducerea costurilor și la mai mult timp disponibil pentru consiliere strategică. Cu toate acestea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul viitor al consilierilor fiscali într-un mediu condus din ce în ce mai mult de inteligența artificială generativă, subliniind importanța formării continue și a organizațiilor profesionale pentru a se adapta la aceste tendințe tehnologice și pentru a asigura relevanța continuă a profesioniștilor din domeniul fiscal. Acest lucru este cu atât mai important cu cât consilierii fiscali vor fi cei care vor ajuta IMM-urile să se digitalizeze, a concluzionat Toma.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili

Radio CECCAR FM

Joi, 11 aprilie 2024, Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR) a organizat, în colaborare cu Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE, un eveniment cu tema Accounting, the language of business, la care au participat peste 100 de studenți pasionați de domeniul financiar-contabil.

Evenimentul a explorat universul captivant al #smartaccounting, aducând în atenție diversificarea serviciilor în domeniu, importanța raționamentului profesional și a respectării Codului etic al profesioniștilor contabili. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea adaptării continue la tehnologiile emergente și pe rolul important al competențelor digitale în profilul profesionistului contabil modern.

Studenților le-au fost prezentate serviciile pe care le pot presta profesioniștii contabili membri CECCAR – vorbind aici inclusiv despre serviciile cu componentă de sustenabilitate. Importanța utilizării tehnologiei și inteligenței artificiale în contabilitate și cum aceste tehnologii pot transforma procesele contabile, crescând eficiența și aducând o mai mare valoare adăugată stakeholderilor, au fost subiecte care au captat atenția studenților.

Conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, expert contabil, a subliniat rolul profesionistului contabil în era digitală și provocările întâmpinate în adaptarea la noile normative. Totodată, ea le-a expus studenților modul în care profesia contabilă s-a transformat – de la activitățile de prelucrare a datelor financiare, profesioniștii contabili de astăzi furnizează servicii integrate, devenind consilieri de încredere ai antreprenorilor, care ajută în luarea deciziilor strategice la nivelul managementului. Vorbindu-le și prin prisma calității de reprezentant al CECCAR în Panelul internațional de educație contabilă din cadrul IFAC, Adriana Florina Popa abordat transformările în domeniul educației în domeniul financiar-contabil, amintind că CECCAR și-a adaptat programele de formare inițială și de formare continuă la standardele internaționale, pentru a răspunde cât mai eficient nevoii de dezvoltare a competențelor și abilităților profesioniștilor contabili și ale aspiranților la profesie la noile realități.

Oana Nicorescu, expert contabil și antreprenor, le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul financiar-contabil, despre importanța experienței în calea către antreprenoriat, precum și despre aspecte tehnice cum ar fi indicatorii de performanță, conceptele de bază ale contabilității.

Ionuț-Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II le-a povestit studenților despre traseul său profesional: de la student la angajat, de la student la stagiar CECCAR, oferindu-le sfaturi utile despre cum pot trece cu brio de Examenul de acces la stagiu. Totodată, el le-a detaliat studenților informații despre utilitatea programului de stagiu, inclusiv pentru a înțelege mai bine activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății de expertiză contabilă în care activează și cum cursurile de pregătire îl ajută să învețe să aplice mai eficient raționamentul profesional.

Acest eveniment a evidențiat nu doar importanța învățării continue, a adaptării la un mediu economic în schimbare, ci și angajamentul CECCAR de a sprijini formarea profesională continuă a profesioniștilor contabili, pregătindu-i să facă față provocărilor. Prin astfel de inițiative, CECCAR contribuie activ la modelarea viitorului profesiei contabile în România și la pregătirea noilor generații de profesioniști contabili fit for future.

Galerie foto

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili


  

Continuare

Trending