Rețele sociale

ECONOMIE

ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022

Radio CECCAR FM

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune practicarea, pentru o perioadă de 6 luni, a tarifelor de primă RCA din martie 2022, proiectul de act normativ urmând să fie transmis astăzi Ministerului Finanțelor ca autoritate competentă în materia reglementării, a declarat, pentru Agerpres, Valentin Ionescu, director general al Direcției Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„În urma analizelor de impact efectuate de ASF, având în vedere discuțiile cu principalii asiguratori din piață, pentru stabilizarea pieței și pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, propunerea noastră este de practicare pentru o perioadă de 6 luni, a tarifelor de primă RCA din martie 2022. În acest sens autoritatea a aprobat în ședința Consiliului ASF proiectul de act normativ pe care îl va transmite luni Ministerului Finanțelor ca autoritate competentă în materia reglementării. De precizat că, prin excepție, în cazul în care tariful pe primă oferit este mai mic în 2023, atunci se va alege cel mai mic tarif. Pe lângă această măsură, și pentru a ajuta în final consumatorii, ASF va discuta și propune renunțarea la taxa percepută societăților de asigurare pe primele brute încasate din RCA”, a declarat Valentin Ionescu.

Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a declarat recent că Autoritatea ia în calcul plafonarea tarifelor RCA, în vederea protecției consumatorilor.

Conform raportului din februarie publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, comparativ cu cel din august 2022, tarifele de referință pentru RCA cresc în medie cu 16,28%. Astfel, pentru autovehicule sub 1200 cmc, tariful mediu de referință va fi de 1.210 lei (1.027 lei în august 2022), între 1201 și 1400 cmc de 1.262 lei (1.069 lei anterior), pentru 1401-1600 cmc de 1.417 lei (1.221 lei în august 2022), 1601-1800 cmc de 1.541 lei (1.330 lei anterior) și între 1801-2000 cmc de 1.646 lei (1.446 lei anterior).

Conform ASF, la categoriile cu motorizări până în 2000 cmc, inclusiv, se încadrează 90% din automobilele asigurate RCA și înregistrate pe persoană fizică.

În cazul persoanelor fizice, pentru categoria de vârstă până în 30 de ani, inclusiv, noile tarife de referință RCA sunt de 1.822 lei pentru motorizări până în 1200 cmc, de 1.931 lei pentru 1201-1400 cmc, 2.187 lei pentru 1401-1600 cmc, 2.327 lei pentru 1601-1800 cmc, 2.505 lei pentru 1801-2000 cmc, 3.304 lei pentru 2001-2500 cmc și 4.709 lei peste 2.500 cmc.

Pentru categoria de vârstă 31-40 de ani, tarifele vor fi de 1.114 lei (până în 1200 cmc), 1.123 lei (1201-1400 cmc), 1.236 lei (1401-1600 cmc), 1.364 lei (1601-1800 cmc) 1.481 lei (1801-2000 cmc), 1.972 lei (2001-2500 cmc) și 2.832 lei (peste 2500 cmc), iar pentru categoria de vârstă de 41-50 de ani de 1.076 lei (până în 1200 cmc), 1.129 lei (1200-1400 cmc), 1.265 lei (1401-1600 cmc), 1.356 lei (1601-1800), 1.445 lei (1801-2000 lei), 1.974 lei (2001-1500 cmc) și 2.912 lei (peste 2.500 cmc).

În cazul persoanelor fizice între 51 și 60 de ani, noile tarife sunt sunt de 1.006 lei (până în 1200 cmc), 1.048 lei (1201-1400 cmc), 1.195 lei (1.401-1600 cmc), 1.337 lei (1601-1800 cmc), 1.410 lei (1801-2000 cmc), 1.899 lei (2001-2500 cmc) și 2.853 (peste 2.500 cmc), iar al persoanelor peste 60 de ani de 1.036 lei (până în 1200 cmc), 1.079 lei (1201-1400 cmc), 1.204 lei (1401-1600 cmc), 1.325 lei (1601-1800 cmc), 1.392 lei (1801-2000 cmc), 1.966 lei (2001-2500 cmc) și 2.767 lei (peste 2.500 cmc).

În ceea ce privește mașinile electrice, tarifele RCA sunt de 2.742 lei (pentru categoria de vârstă până în 30 de ani), 1.643 lei (31-40 de ani), 1.509 lei (41-50 ani), 1.397 lei (51-60 ani) și 1.440 lei (peste 60 de ani).

În cazul persoanelor juridice, tarifele sunt de 1.755 lei (până în 1200 cmc), 1.527 lei (1201-1400 cmc), 1.435 lei (1401-1600 cmc), 1.354 lei (1601-1800 cmc), 1.408 lei (1801-2000 cmc), 1.626 lei (2001-2500 cmc), 1.895 lei (peste 2.500 cmc) și 2.736 lei (mașini electrice).

ECONOMIE

MF propune modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Codul fiscal

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de OUG pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, document prin care se propune modificarea dispozițiilor Codului fiscal în sensul flexibilizării condițiilor actuale din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, majorarea celor existente, eliminării sau reducerii facilităților existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

În acest sens, noul proiect – publicat pe site-ul MF pentru consultare – are în vedere introducerea unei excepții de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit Tratatelor Uniunii Europene și a regulamentelor subsidiare agreate la nivel european, să poată fi efectuate modificări și/sau completări ale Legii nr. 227/2015, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă

Radio CECCAR FM

Astăzi a fost publicată, în Monitorul Oficial nr.847/20.09.2023HG nr. 849/2023 pentru modificarea HG nr. 973/2006 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, act normativ care vizează alinierea legislației vamale naționale de profil cu legislația vamală unională în vigoare și creează coerență și predictibilitate legislativă.

Noua Hotărâre de Guvern modifică prevederile HG nr. 973/2006 în concordanță cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, OUG nr. 96/2020 pentru modificarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum și cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Inițiatorii menționează în Nota de fundamentare a actului normativ, că, în ceea ce privește constituirea unei garanții suficiente care să asigure încasarea taxelor la import și a altor taxe și impozite datorate bugetului de stat, potrivit legii, în cadrul operațiunilor vamale, se va suplini vidul creat prin abrogarea articolelor 215, 216 și 221 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 90 alin. (1), art. 92 și 93 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, MF precizează că pentru a identifica importurile care prezintă un risc important de subevaluare, România trebuie să țină cont și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu precădere hotărârile pronunțate în cauza C-187/21- FAWKES Kft.v Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága, respectiv cauza C213/2019 – Comisia Europeană împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar actul normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial are în vedere și aceste aspecte.

Continuare

ECONOMIE

BNR atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon)

Radio CECCAR FM

Banca Națională a României (BNR) anunță că a primit o serie de sesizări care semnalau utilizarea numerelor de contact telefonice indicate pe pagina website a BNR (0213130410 sau 0213152750) de către persoane care pretindeau că vorbesc din partea BNR, în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelați.

Se solicitau date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcție de răspunsurile date de cel contactat).

„Atragem atenția că aceste apeluri nu au fost inițiate din rețeaua telefonică a BNR și reiterăm faptul că Banca Națională a României, în calitatea sa de bancă centrală a țării, îndeplinește atribuții reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, și nu este abilitată să ofere populației produse sau servicii de creditare.

Este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR și care invocă pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR, și solicită date sau documente cu caracter personal sau transferuri de bani în diferite scopuri”, se menționează în comunicatul băncii centrale.

Totodată, BNR a sesizat poliția în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon și a numelui BNR.

Continuare
Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 8 ore

Economia la bani mărunți – Ediția din 21.09.2023

PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

CECCAR și AEP: Activitățile de pregătire a alegerilor din anul 2024 în domeniul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale

PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

Noul studiu al IFAC extinde perspectivele referitoare la prezentarea și asigurarea informațiilor legate de sustenabilitate dincolo de granițele G20

PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

Consiliul IESBA a publicat Ediția 2023 a Manualului privind Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili

etaf
PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 21 septembrie 2023

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 19.09.2023

ECONOMIEacum 2 zile

MF propune modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Codul fiscal

ECONOMIEacum 2 zile

Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă

ECONOMIEacum 2 zile

BNR atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon)

ECONOMIEacum 2 zile

ANRE a finalizat operaționalizarea platformei digitale de raportare și monitorizare a pieței gazelor naturale

ECONOMIEacum 3 zile

MF a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind noile măsuri fiscal-bugetare

ECONOMIEacum 3 zile

ANAF propune modificarea și completarea unor prevederi referitoare la activitatea de gestionare a cazierului fiscal

Trending