Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 2 mai 2023

Radio CECCAR FM

etaf
© etaf.tax

Întâlnire a miniștrilor de finanțe ai statelor membre UE în Stockholm

În zilele de vineri, 28 aprilie și sâmbătă, 29 aprilie, a avut loc o întâlnire informală a miniștrilor de finanțe ai statelor membre UE în Stockholm. Întâlnirea desfășurată pe parcursul a două zile a început cu un prânz de lucru, în timpul căruia miniștrii au discutat cea mai bună modalitate de răspuns la actualele provocări urgente generate de inflație și modul de adaptare a politicii fiscale pentru a sprijini cele mai vulnerabile gospodării și afaceri. În timpul primei sesiuni de lucru de vineri, miniștrii și guvernatorii băncilor centrale au fost invitați la un schimb de opinii privind rolul piețelor financiare europene în finanțarea noii generații de companii care vor furniza locuri de muncă și vor promova viitoarea creștere economică. Cea de-a doua sesiune de lucru de sâmbătă a abordat o perspectivă pe termen lung asupra rolului politicii fiscale în politicile generale de stabilizare. Aspectele discutate au inclus caracterul adecvat al politicii fiscale de stabilizare în diferite situații, compromisul dintre politicile discreționare și stabilizatorii automatizați, precum și modul în care diferitele condiții din statele membre afectează spațiul de manevră. În cea de-a treia și ultima sesiune de lucru, miniștrii au discutat modul de coordonare și organizare a sprijinului financiar acordat Ucrainei pe termen lung. Scopul sesiunii a fost conturarea unei perspective mai largi asupra reconstrucției Ucrainei, analizând totodată parcursul Ucrainei către o integrare mai aprofundată a statului în cadrul economiei și pieței interne a UE. În cadrul sesiunii, au fost prezenți ministrul de finanțe al Ucrainei, Sergii Marchenko, și prim-ministrul adjunct al Canadei, Chrystia Freeland, pentru a-și împărtăși experiențele și viziunile în ceea ce privește viitoarea cooperare. În cadrul acestei ședințe informale a Ecofin nu s-a discutat niciun aspect din domeniul fiscalității.

Se întrevede un acord privind DAC8 în Consiliul UE

Președinția suedeză a Consiliului UE plănuiește să ceară aprobarea statelor membre cu privire la un text de compromis referitor la cel de-al optulea amendament la Directiva 2011/16/EU privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC8), în timpul ședinței Ecofin din 16 mai. Potrivit raportărilor, textul de compromis elimină întregul regim de noi sancțiuni propus de Comisie. Totodată, acesta elimină dispoziția de a schimba numerele de identificare fiscală (TIN-uri) pentru DAC7 și DAC8 și amână data de intrare în vigoare a dispoziției TIN pentru DAC1 până în 2030 și pentru DAC3, DAC4 și DAC6 până în 2028. De asemenea, statele membre se vor îndepărta de abordarea Comisiei de a viza normele fiscale legate de persoanele cu averi mari care dețin cel puțin un milion de euro în patrimoniu sau active de natură financiară sau de investiții sub administrare și vor viza în schimb normele în care valoarea tranzacției sau seriilor de tranzacții aferente normei transfrontaliere avansate depășește 1,5 milioane de euro. În paralel, și eurodeputații înregistrează progrese cu privire la poziția lor. Luni, 24 aprilie, dezbaterea din comisia ECON privind proiectul de opinie fără caracter obligatoriu a relevat un grad de susținere pentru propunere, deși ar trebui depuse unele amendamente. Parlamentul European își accelerase procedura, întrucât Consiliul UE va finaliza textul curând. Proiectul de opinie ar trebui votat la 30 mai în comisia ECON, votul final fiind programat pentru sesiunea plenară din iulie.

Rusia solicită statelor membre UE să reia schimbul de informații

Potrivit raportărilor, autoritățile rusești au redactat recent solicitări scrise adresate mai multor state membre UE prin care le cer să-și onoreze angajamentele în baza acordului multilateral al autorității competente referitor la schimbul automat de informații financiare. Ca urmare a actelor de agresiune ale Rusiei împotriva Ucrainei, statele membre UE au decis într-adevăr să întrerupă toate schimburile de informații în scopuri fiscale cu Rusia și Belarus. În scrisorile adresate statelor membre, autoritățile rusești au afirmat că doresc să asigure conformitatea cu acordul multilateral al autorității competente referitor la standardul comun de raportare, care precizează că dacă apar orice dificultăți în implementarea sau interpretarea acordului, o autoritate competentă poate solicita consultări cu una sau mai multe din autoritățile competente pentru a elabora măsuri adecvate cu scopul de a asigura că acordul este îndeplinit. Deoarece nu a primit informații financiare de la statele membre UE pentru 2021, Rusia le-a solicitat acestora să clarifice dacă intenționează să continue schimbul de informații.

Eurodeputații consultă experții cu privire la activitatea autorităților fiscale naționale

Marți, 25 aprilie, subcomisia FISC a Parlamentului European a găzduit o audiere publică pe tema activității autorităților fiscale naționale. Scopul audierii a fost discutarea cu experții a modului de sprijinire a autorităților fiscale pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne și a facilita competitivitatea acesteia, a modului de protejare a intereselor financiare și economice ale statelor membre și a modului de îmbunătățire a colectării impozitelor.

Printre altele, participanții au discutat mijloace pentru o mai bună cooperare între autoritățile fiscale naționale și o utilizare mai eficientă a resurselor, aspecte legate de îmbunătățirea abilităților personalului actual și atragerea de noi talente, precum și chestiunea decalajului încasărilor de TVA. Participanții au fost de acord că digitalizarea prezintă atât provocări, cât și oportunități pentru autoritățile fiscale. Evoluțiile tehnologice au îmbunătățit conformitatea fiscală, sporind transparența și eficiența administrațiilor, au recunoscut aceștia. Digitalizarea și utilizarea AI au sporit volumele de date pe care autoritățile au reușit să le colecteze, permițându-le să evalueze obligațiile fiscale și să detecteze neconformitățile. În ciuda tuturor beneficiilor, utilizarea sporită a resurselor tehnologice aduce și unele provocări și preocupări privind securitatea cibernetică și confidențialitatea. Așadar, este important să se elaboreze măsurile de protecție adecvate.

OCDE publică Raportul privind impozitarea salariilor pentru 2023

Impozitele pe forța de muncă au crescut în 2022 întrucât creșterea salariilor nominale i-a împins pe lucrători în categorii de impozitare superioare și le-a redus eligibilitatea pentru credite fiscale și beneficii monetare, potrivit noului Raport OCDE privind impozitarea salariilor, publicat marți, 25 aprilie. Raportul relevă, de asemenea, că deși salariile nominale au crescut, inflația ridicată la nivelul statelor OCDE a determinat o scădere a salariilor în termeni reali, rezultând într-un dublu impact negativ asupra lucrătorilor. În contextul în care rata inflației a atins cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani în 2022, noua analiză OCDE arată că ratele de impozitare efective au crescut în majoritatea statelor OCDE pentru o gamă de niveluri de venit și tipuri de gospodării, cu o creștere semnificativă pentru familiile cu copii, în special cele cu niveluri scăzute ale veniturilor. Pentru un singur lucrător care câștigă salariul mediu, sarcina fiscală varia de la 53% în Belgia la 0% în Columbia în 2022, având o medie de 34,6% la nivelul OCDE per ansamblu. În medie la nivelul OCDE, sarcina fiscală pentru un părinte singur care câștigă 67% din salariul mediu a crescut cu 1,6% între 2021 și 2022 la 16,6%, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere anuală a sarcinii fiscale medii din anul 2000 pentru oricare dintre cele opt tipuri de gospodării vizate de raport. Pentru un cuplu cu doi copii care încasează un singur salariu mediu, sarcina fiscală medie de 25,6% în 2022 a reflectat o creștere de 1,1% față de anul anterior–cea mai mare creștere pentru acest tip de gospodărie din anul 2000, precizează raportul.

EFRAG solicită comentarii legat de proiectul de pregătire a avizului pentru adoptarea amendamentelor la IAS12

EGRAF a emis luni, 24 aprilie un proiect de pregătire a scrisorii de aviz pentru adoptarea utilizării în UE a normelor standard ale Pilonului II aferent reformei fiscale internaționale (amendamente la IAS12). Obiectivul amendamentelor este introducerea unei derogări temporare obligatorii de la dispozițiile din IAS 12 Impozitul pe profit care impun recunoașterea și prezentarea informațiilor despre creanțele privind impozitul amânat generate de normele standard ale Pilonului II al OCDE. Totodată, amendamentele propun introducerea unor dispoziții de prezentare a informațiilor. Evaluarea preliminară generală a EFRAG este că amendamentele satisfac criteriile pentru avizarea utilizării în UE și prin urmare, recomandă avizarea. EFRAG solicită comentarii referitoare la analizele care sprijină concluziile sale preliminare până la 24 mai 2023.

Adoptarea finală a Mecanismului de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon

Marți, 25 aprilie, statele membre UE au adoptat reglementarea care stabilește Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM). Doar Polonia a votat împotrivă, în timp ce Belgia și Bulgaria s-au abținut. Adoptarea deschide calea pentru intrarea în vigoare a CBAM, cel puțin etapa de tranziție a acestuia, din octombrie 2023 până la 1 ianuarie 2026. Până la sfârșitul lui 2025, CBAM se va aplica doar ca obligație de raportare. CBAM va fi introdus etapizat, în paralel cu o eliminare treptată a cotelor gratuite, odată ce demarează în baza sistemului european ETS pentru sectoarele vizate. Cotele gratuite pentru sectoarele vizate de Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon – ciment, aluminiu, îngrășăminte, producția de energie electrică, hidrogen, fier și oțel, precum și anumite produse din aval și un număr limitat de produse din amonte–vor fi eliminate într-un interval de nouă ani, din 2026 până în 2034.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR publică în limba română primele două standarde de sustenabilitate emise de ISSB

Radio CECCAR FM

Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită.

În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în calitate de membru al IFRS Sustainability Alliance și în baza acordului exclusiv de traducere semnat cu Fundația IFRS, pune gratuit la dispoziție, în limba română, a primelor două standarde în materie de sustenabilitate elaborate de International Sustainability Standards Board – IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate și IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă.

Prin publicarea IFS S1 și IFRS 2, ISSB a răspuns apelului părților interesate de a acționa, de a se concentra pe nevoile investitorilor și ale piețelor financiare, precum și de a utiliza cadrele generale și standardele existente și respectate ca bază pentru elaborarea noilor norme.

Obiectivul IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile în materie de sustenabilitate care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Obiectivul IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile sale legate de climă care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Standardele sunt aplicabile pentru perioadele anuale de raportare care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior acestei date.

Cele două documente sunt disponibile exclusiv pe website-ul Fundației IFRS.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

ETAF: Oficiali UE și practicieni fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE

Radio CECCAR FM

Miercuri, 17 aprilie 2024, oficiali UE, experți și consilieri fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE, în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) la Bruxelles. Evenimentul, care s-a desfășurat cu sala plină, a adunat și 1.800 de persoane online.

În discursul introductiv, președintele ETAF, Philippe Arraou, a dat de gândit cu câteva idei preliminare paneliștilor prin prezentarea manifestului ETAF, care prevede 25 recomandări pentru Comisia Europeană și Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

În timpul primului panel, moderat de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes, s-a purtat o discuție prospectivă despre cum ar trebui să arate viitoarele politici fiscale sub următoarea conducere a Comisii Europene.

Benjamin Angel, director al Direcției de impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a reamintit publicului că principala prioritate este adoptarea celor opt texte aflate în prezent în discuție. Acesta a afirmat că discuțiile vor fi reluate încă din timpul Președinției belgiene a Consiliului UE cu privire la propunerea de directivă pentru combaterea utilizării abuzive a entităților fictive (UNSHELL). Deși nu este preconizată până la sfârșitul mandatului actual, este puțin probabil ca directiva privind Combaterea rolului facilitatorilor implicați în facilitarea evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană (SAFE) să dispară complet de pe agenda următoarei Comisii Europene, a spus Angel. În opinia sa, ar putea crește în importanță și alte subiecte „la modă”, cum ar fi impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță.

Angel a mai declarat că nu se așteaptă nicio nouă propunere în domeniul fiscal în cadrul mandatului rămas, deoarece propunerea pentru a noua modificare a Directivei privind cooperarea administrativă (DAC) în materie fiscală, pentru a însoți implementarea celui de-al doilea pilon și pentru a evita raportarea multiplă pentru companiile care intră sub incidența acesteia, a fost suspendată deoarece lucrările privind îndrumările administrative sunt încă în desfășurare la OCDE. Însă a anunțat că în luna mai va fi lansată o evaluare onestă a eficienței modificărilor succesive aduse DAC (de la DAC1 până la DAC6).

Pentru eurodeputatul Isabel Benjumea Benjumea (PPE, Spania), deplasarea spre dreapta a Parlamentului European după alegerile europene din 2024, prevăzută în sondaje, va duce la o mai mică presiune pentru o mai mare armonizare a impozitării. „Cred că limbajul coordonării, al schimbului de informații, al simplificării și al competitivității vor fi cuvintele-cheie în orice negociere fiscală în următorul mandat”, a spus aceasta.

Panayiotis Nicolaides, director de cercetare la Observatorul fiscal al UE, a subliniat că impozitarea este dictată de condițiile economice. Diferitele crize ar putea obliga statele membre să își majoreze veniturile fiscale și, în opinia sa, acesta va fi cu siguranță motorul viitoarelor politici fiscale. În acest sens, el a pledat pentru un impozit minim global pe averea netă a miliardarilor.

Bart Van Coile, președintele Institutului Belgian pentru Consilieri Fiscali și Contabili (ITAA), reprezentând profesia fiscală în dezbatere, și-a exprimat dorința pentru o „nouă Comisie Europeană care să se bazeze pe încrederea în contribuabili și intermediari, în special în consilierii fiscali și experții contabili care urmează coduri etice puternice de conduită”. El a mai subliniat faptul că legislatorii UE ar trebui să acorde prioritate prevenirii abaterilor comise de intermediarii neautorizați, simplificării legislației fiscale și respectării normelor pentru întreprinderi și consilieri fiscali și reducerii sarcinilor impuse contribuabililor care se confruntă cu reglementările în schimbare, în special pentru IMM-uri.

Cel de-al doilea panel, moderat de Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC, a abordat perspectivele consilierilor fiscali din UE. Membrii panelului au discutat în detaliu despre complexitatea legislației fiscale a UE și despre anunțul recent al Comisiei Europene de a reduce cu 25% dispozițiile de raportare pentru companii.

Ana Xavier, șefa Departamentului de analiză economică a impozitării și evaluare a impactului din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a invitat publicul să reflecteze asupra sursei poverii administrative în materie de impozitare, și anume fragmentarea sistemelor fiscale din Europa. Această fragmentare generează complexitate și costuri, care pot ajunge, în unele cazuri, până la 54 miliarde de euro pentru conformitatea cu impozitul pe profit din corporații, a spus ea.

Pentru Sean Bray, directorul pentru politici europene al Tax Foundation Europe, proiectarea fiscală și scopul acesteia sunt de o importanță capitală. El și-a exprimat regretul față de echitatea adesea trecută cu vederea și potențialul impact asupra scalabilității legislației fiscale complexe asupra companiilor, îndemnând la o discuție mai amplă despre aceste aspecte în context european.

Transparența și cererea tot mai mare de informații cu privire la strategia fiscală a companiilor au fost tratate de asemenea în cadrul panelului. Pascal Saint-Amans, fost director al Centrului OCDE pentru Politici Fiscale și Administrație, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick, a reflectat asupra evoluției percepției fiscale în ultimii 15 ani, de la un „subiect tehnic obscur rezervat specialiștilor” la un aspect puternic examinat de societate și guverne. Această schimbare a dus la creșterea interesului politic și a exigențelor privind transparența, determinând întreprinderile să își regândească abordarea față de politica fiscală și de gestionare a riscurilor. Acesta a subliniat și importanța reputației și a datoriei față de societate, alături de conformitate, îndemnând companiile să se pregătească pentru viitoarele dispoziții privind transparența și să analizeze, la nivelul consiliului de administrație, modul în care se prezintă și poziția lor cu privire la aspectele fiscale.

Participanții au mai discutat despre impactul digitalizării și inteligenței artificiale asupra activității consilierilor fiscali. În acest sens, Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a declarat că trebuie să facem distincția între impactul direct asupra activității consilierilor fiscali și asupra interacțiunilor acestora cu autoritățile fiscale într-un mediu digital. Toma a recunoscut potențialul inteligenței artificiale pentru anumite sarcini repetitive de a spori eficiența, precizia și analiza predictivă în activitatea de consiliere fiscală, ceea ce ar putea duce la reducerea costurilor și la mai mult timp disponibil pentru consiliere strategică. Cu toate acestea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul viitor al consilierilor fiscali într-un mediu condus din ce în ce mai mult de inteligența artificială generativă, subliniind importanța formării continue și a organizațiilor profesionale pentru a se adapta la aceste tendințe tehnologice și pentru a asigura relevanța continuă a profesioniștilor din domeniul fiscal. Acest lucru este cu atât mai important cu cât consilierii fiscali vor fi cei care vor ajuta IMM-urile să se digitalizeze, a concluzionat Toma.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili

Radio CECCAR FM

Joi, 11 aprilie 2024, Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR) a organizat, în colaborare cu Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE, un eveniment cu tema Accounting, the language of business, la care au participat peste 100 de studenți pasionați de domeniul financiar-contabil.

Evenimentul a explorat universul captivant al #smartaccounting, aducând în atenție diversificarea serviciilor în domeniu, importanța raționamentului profesional și a respectării Codului etic al profesioniștilor contabili. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea adaptării continue la tehnologiile emergente și pe rolul important al competențelor digitale în profilul profesionistului contabil modern.

Studenților le-au fost prezentate serviciile pe care le pot presta profesioniștii contabili membri CECCAR – vorbind aici inclusiv despre serviciile cu componentă de sustenabilitate. Importanța utilizării tehnologiei și inteligenței artificiale în contabilitate și cum aceste tehnologii pot transforma procesele contabile, crescând eficiența și aducând o mai mare valoare adăugată stakeholderilor, au fost subiecte care au captat atenția studenților.

Conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, expert contabil, a subliniat rolul profesionistului contabil în era digitală și provocările întâmpinate în adaptarea la noile normative. Totodată, ea le-a expus studenților modul în care profesia contabilă s-a transformat – de la activitățile de prelucrare a datelor financiare, profesioniștii contabili de astăzi furnizează servicii integrate, devenind consilieri de încredere ai antreprenorilor, care ajută în luarea deciziilor strategice la nivelul managementului. Vorbindu-le și prin prisma calității de reprezentant al CECCAR în Panelul internațional de educație contabilă din cadrul IFAC, Adriana Florina Popa abordat transformările în domeniul educației în domeniul financiar-contabil, amintind că CECCAR și-a adaptat programele de formare inițială și de formare continuă la standardele internaționale, pentru a răspunde cât mai eficient nevoii de dezvoltare a competențelor și abilităților profesioniștilor contabili și ale aspiranților la profesie la noile realități.

Oana Nicorescu, expert contabil și antreprenor, le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul financiar-contabil, despre importanța experienței în calea către antreprenoriat, precum și despre aspecte tehnice cum ar fi indicatorii de performanță, conceptele de bază ale contabilității.

Ionuț-Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II le-a povestit studenților despre traseul său profesional: de la student la angajat, de la student la stagiar CECCAR, oferindu-le sfaturi utile despre cum pot trece cu brio de Examenul de acces la stagiu. Totodată, el le-a detaliat studenților informații despre utilitatea programului de stagiu, inclusiv pentru a înțelege mai bine activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății de expertiză contabilă în care activează și cum cursurile de pregătire îl ajută să învețe să aplice mai eficient raționamentul profesional.

Acest eveniment a evidențiat nu doar importanța învățării continue, a adaptării la un mediu economic în schimbare, ci și angajamentul CECCAR de a sprijini formarea profesională continuă a profesioniștilor contabili, pregătindu-i să facă față provocărilor. Prin astfel de inițiative, CECCAR contribuie activ la modelarea viitorului profesiei contabile în România și la pregătirea noilor generații de profesioniști contabili fit for future.

Galerie foto

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili


  

Continuare

Trending