Rețele sociale

ECONOMIE

Ajutor de stat pentru producătorii din sectorul vegetal

Radio CECCAR FM

Guvernul a fost aprobat o Ordonanță privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de sprijinire a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a războiului din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), noul act normativ vizează acordarea unui grant direct, în vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare obținută la culturile înființate în toamna anului 2022.

Grantul direct din cadrul prezentei scheme reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă în echivalentul în lei a 100 euro/hectar, ce se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 beneficiari.

Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/ cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei sunt de 1.200.000.000 lei reprezentând echivalentul a 243.239.956 euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MADR pe anul 2024. Plata sumelor reprezentând ajutorul de stat menționat de prezenta schemă se efectuează până la data de 30 iunie 2024 inclusiv.

Beneficiarii sunt întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, respectiv producători agricoli înregistrați în Registrul agricol și în Registrul unic de identificare, care utilizează suprafețe de teren arabil, individual sau în forme de asociere în scopul obținerii producției de cereale și semințe oleaginoase.

Condițiile de eligibilitate sunt următoarele: a) depunerea unei cereri de plată în anul 2023, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha, pentru  una sau mai multe dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 până la termenul limită de depunere din anul 2023; b) beneficiarii nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

ECONOMIE

BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni

Radio CECCAR FM

În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură:  datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

Continuare

ECONOMIE

A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.

Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.

Continuare

ECONOMIE

Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR

Radio CECCAR FM

În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.

Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.

Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!

Continuare

Trending