Rețele sociale

ECONOMIE

PE a adoptat astăzi Legea privind inteligența artificială

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a aprobat astăzi Legea privind inteligența artificială, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale și stimulează inovația. Potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar, Regulamentul, convenit în decembrie 2023 în cadrul negocierilor cu statele membre, urmărește să protejeze drepturile fundamentale, democrația, statul de drept și sustenabilitatea mediului în fața sistemelor de IA cu grad ridicat de risc.

Actul legislativ vizează și să încurajeze inovația și să asigure un rol de lider în domeniu pentru Europa. Regulamentul impune obligații în cazul inteligenței artificiale, în funcție de riscurile potențiale și de impactul preconizat.

Sunt interzise unele utilizări

Noile norme interzic anumite utilizări ale inteligenței artificiale care amenință drepturile cetățenilor, inclusiv sistemele biometrice de clasificare bazate pe caracteristicile sensibile ale persoanelor. Extragerea fără scop precis a imaginilor faciale de pe internet ori din înregistrările camerelor video cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială se numără și ea printre utilizările interzise. Nu vor fi permise nici recunoașterea emoțiilor la locul de muncă și în școli, atribuirea unui punctaj social, sistemele de poliție predictivă (când acestea se bazează doar pe stabilirea profilului unei persoane sau pe analizarea caracteristicilor sale) și IA care manipulează comportamentul uman sau exploatează vulnerabilitățile oamenilor.

Excepțiile în cazul organelor de aplicare a legii

Folosirea sistemelor de identificare biometrică de către organele de aplicare a legii este în principiu interzisă, cu excepția unor situații enumerate în mod exhaustiv și definite în mod strict. Sistemele de identificare biometrică „în timp real” pot fi instalate doar dacă se respectă garanții stricte, de exemplu, dacă folosirea lor este limitată în timp și geografic și este aprobată în prealabil de o autoritate judiciară sau de un organ administrativ. Ele pot fi folosite, de pildă, pentru a căuta o persoană dispărută sau pentru a preveni un atac terorist. Folosirea acestor sisteme post-facto (sistemele de identificare biometrică „ulterioară”) este considerată un caz de utilizare cu grad ridicat de risc și este posibilă doar în virtutea emiterii unei autorizații judiciare legate de o infracțiune penală.

Obligații pentru sistemele cu grad ridicat de risc

Textul prevede și obligații clare pentru alte sisteme de IA cu grad ridicat de risc, din cauza potențialului lor ridicat de a afecta negativ sănătatea, siguranța, drepturile fundamentale, mediul, democrația și statul de drept.

Potrivit reprezentanților PE, câteva exemple de utilizări ale IA care prezintă un grad ridicat de risc sunt următoarele: infrastructura critică, educația și formarea profesională, serviciile publice și private esențiale (sănătatea, serviciile bancare etc.), unele sisteme folosite de organele de aplicare a legii, migrația și gestionarea frontierelor, justiția și procesele democratice (de exemplu, pentru a preveni influențarea alegerilor). Aceste sisteme trebuie să evalueze și să reducă riscurile, să mențină așa-numite „fișiere de jurnalizare” care permit înregistrarea automată a evenimentelor, să fie transparente și precise și să facă obiectul supravegherii umane. Cetățenii vor avea dreptul să depună plângeri în legătură cu sistemele de IA și să primească explicații despre deciziile bazate pe sisteme de IA cu grad ridicat de risc care le afectează drepturile.

Cerințe în materie de transparență

Sistemele de inteligență artificială de uz general și modelele de IA de uz general pe care se bazează acestea trebuie să respecte anumite cerințe în materie de transparență, inclusiv legislația UE în domeniul drepturilor de autor și publicarea unor rezumate detaliate ale conținutului utilizat la antrenarea modelelor de IA. Modelele mai puternice pentru sistemele IA de uz general care ar putea prezenta riscuri sistemice vor trebui să respecte cerințe suplimentare, inclusiv privind evaluarea modelelor, evaluarea și reducerea riscurilor sistemice și raportarea incidentelor.

În plus, imaginile și conținuturile audio și video artificiale sau manipulate (de tip „deepfake”) trebuie să fie etichetate clar ca atare.

Măsuri pentru a sprijini inovarea și IMM-urile

La nivel național va fi obligatoriu să se creeze spații de testare în materie de reglementare și să se organizeze testări în condiții reale. IMM-urile și companiile nou-înființate vor trebui să aibă acces la aceste instrumente pentru a dezvolta și antrena IA inovatoare, înainte de introducerea lor pe piață.

Regulamentul este în prezent verificat de juriștii-lingviști și se preconizează că va fi adoptat înainte de sfârșitul legislaturii. Legislația mai trebuie adoptată formal și de Consiliu. Ea va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial și va fi pe deplin aplicabilă la 24 de luni după intrarea în vigoare, cu următoarele excepții: interdicțiile referitoare la practicile interzise se aplică începând cu șase luni de la data intrării în vigoare; codurile de bune practici (nouă luni de la data intrării în vigoare); normele privind sistemele de IA de uz general, inclusiv guvernanța (12 luni de la data intrării în vigoare); și obligațiile pentru sistemele cu grad ridicat de risc (36 de luni).

ECONOMIE

ANAF: Ca urmare analizei de risc a datelor din Sistemul RO e-Transport au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului de stat

Radio CECCAR FM

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a efectuat, în luna ianuarie 2025, în proximitatea punctelor de acces în/din România, acțiuni de control constând în verificarea a 5.275 vehicule de transport marfă ceea ce reprezintă 3,61% din traficul monitorizat, a anunțat astăzi ANAF, într-un comunicat. Potrivit documentului ANAF, „aderarea României la Spațiul Schengen a generat pentru administrația fiscală o serie de noi provocări în ceea ce privește respectarea obligațiilor utilizatorilor de a declara în Sistemul RO e-Transport date despre bunurile transportate internațional, conform prevederile OUG nr. 41/2022 cu modificările și completările ulterioare, prin renunțarea la controlul sistematic, instituționalizat, efectuat în punctele de trecere a frontierei de stat. Cu toate acestea, demersurile anterioare întreprinse la nivelul administrației fiscale pentru operaționalizarea Sistemului RO e-Transport, precum și eforturile de declarare anticipată realizate la nivelul mediului de afaceri, a permis administrației să absoarbă cu ușurință șocul renunțării la controalele fizice asupra mijloacelor de transport bunuri în punctele de trecere a frontierei de stat, prin implementarea unei metode selective de control ce se aplică pe drumurile publice și spațiile de servicii situate în proximitatea granițelor cu statele membre ale UE învecinate”.

Astfel, utilizând sistemele de camere de luat vederi cu recunoaștere a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor care intră/ies în/din România, coroborat cu datele declarate anticipat de utilizatori prin Sistemul RO e-Transport, sistemul informatic dezvoltat alertează în mod operativ echipele mobile de control ale DGAF. Din punct de vedere operațional, echipele mobile de control sunt dotate cu autospeciale inscripționate ANAF – Antifraudă, dotate cu mijloace acustice și vizuale necesare pentru identificarea mijloacelor de transport vizate de sistemul informatic, interceptarea dinamică și îndrumarea/însoțirea acestora în spațiile de parcare/servicii în care sunt amenajate zone speciale de control. Autospecialele ANAF-DGAF sunt constituite ca birouri mobile în care inspectorii antifraudă au la dispoziție mijloacele IT necesare pentru a accesa la distanță bazele de date ANAF, precum și alte mijloace tehnice necesare controlului în trafic.

În acest context – precizează ANAF – cu ocazia controalelor antifraudă desfășurate în mod operativ în prima lună a acestui an fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1,487 milioane lei și s-a dispus confiscarea contravalorii bunurilor de 612.727 lei. Totodată, ca urmare analizei de risc a datelor din Sistemul RO e-Transport au fost inițiate acțiuni specifice de control antifraudă prin care au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului de stat în valoare de 53,764 milioane lei.

Pentru respectarea prevederilor cadrului legal RO e-Transport, dar și pentru combaterea activităților ilicite de transport a bunurilor fără documente de proveniență legală, activitatea de monitorizare și control desfășurată de ANAF-DGAF, va continua în perioada următoare atât în proximitatea punctelor de acces în/din România, cât și pe principalele drumuri și noduri rutiere din interiorul României.

Continuare

ECONOMIE

MF: În perioada 7-14 februarie, o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis

Radio CECCAR FM

Începând de astăzi până pe 14 februarie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, iar începând cu această ediție, TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank se alătură băncilor de la care pot fi cumpărate titluri de stat: BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank.

„Vineri lansăm al doilea Program de emitere de titluri de stat destinate populației. Anul acesta, FIDELIS se va desfășura lunar și debutăm cu dobânzi de până la 7,95% și noi parteneri. Investițiile în titluri de stat nu doar că sunt sigure și avantajoase, dar reprezintă și cea mai bună modalitate de a finanța deficitul bugetar, deoarece dobânzile plătite de stat ajung direct la populație”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

Campania „România are sânge de rocker, acum și de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat, continuă și în 2025 cu cele mai avantajoase dobânzi. Astfel, Ministerul Finanțelor (MF) continuă să susțină donarea de sânge prin tranșele speciale dedicate donatorilor de sânge care se vor aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la 1 an, cu dobândă de 7,95%.

Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024.

Ediția Fidelis care debutează la 7 februarie va conține și următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an, 3 ani și 5 ani și dobânzi de 6,95%, 7,65% și, respectiv, 7,95%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 7 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 6,25%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

„În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere”, precizează MF.

Cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis pot accesa acest Ghid.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului Fidelis pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere: ▪ www.btcapitalpartners.ro www.bcr.ro▪ www.brd.ro▪ www.alphabank.ro▪ www.bvb.ro – Programul FIDELIS)▪ TradeVille.

Continuare

ECONOMIE

ANAF urmează să actualizeze formularul 112

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, actualizarea modelului și conținutului formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, au fost preluate dispozițiile referitoare la măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă” prevăzute în anul 2024 de OUG nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, precum și OUG nr.59/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și alte măsuri fiscale. Dispozițiile se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie – decembrie 2025 inclusiv.

De asemenea, începând cu anul fiscal 2025, prin OUG nr.156/2024, dispozițiile art. 60 punctele 2, 5 și 7 din Codul fiscal, care prevedeau facilități fiscale pentru persoanele fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară au fost eliminate.

Totodată, avându-se în vedere prevederile Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, cu modificările ulterioare, au fost identificate două categorii de rezerviști voluntari care, cu toate că au fost declarate în sistemul public de pensii până în prezent drept salariați cu contract individual de muncă, datorită statutului pe care îl au și a prevederilor actului normativ, necesită o declarare distinctă prin intermediul formularului 112 în vederea stabilirii corecte a stagiului de cotizare și, după caz, a perioadelor asimilate în sistemul public de pensii, potrivit propunerii reprezentanților Casei Naționale de Pensii Publice.

În acest context, a devenit necesară actualizarea modelului și conținutului formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” și, în acest scop, a fost elaborat acest nou proiect de Ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Noul proiect aflat în consultare publică include următoarele modificări, o parte din acestea fiind propuse de părțile implicate în elaborarea sau avizarea proiectului de ordin comun:

– Modificarea Anexei nr. 1.1 „Anexa angajator” din formular, prin eliminarea rubricilor/secțiunilor privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, de la Secțiunea A „Alte date de identificare a plătitorului”;

– Modificarea Anexei nr. 1.2 „Anexa asigurat” din formular, prin:

  • eliminarea casetei „Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară, după caz, care beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal care și-a exprimat opțiunea pentru plata contribuției la fondul de pensii administrat privat”;
  • actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă”, de la Secțiunile A și B;
  • eliminarea Secțiunii A1 „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art.60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
  • eliminarea Secțiunii B.4.1. „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art. 60 pct. 2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
  • eliminarea din secțiunea E.3 „Date detaliate privind impozitul pe venit și unele contribuții sociale obligatorii” a pozițiilor 13, 14, 17, 18, 19 și 20, care vizează facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară;

– Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale” din Anexa 2, prin eliminarea creanțelor de la pozițiile 2.1, 2.2. și 2.3 care vizau contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care se încadrau în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 2, 5 și 7 din Codul fiscal, precum și actualizarea temeiului legal pentru creanțele reprezentând contribuția de asigurări sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută la sursă de plătitorii de venituri;

– Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului” din anexa 3, prin introducerea tipurilor de asigurați „Rezerviști voluntari dispăruți, răpiți sau căzuți în captivitate pe timpul mobilizării sau în cazul stării de război, precum și al executării misiunilor” și „Rezerviști voluntari în perioada în care nu participă la instruire”, în conformitate cu prevederile Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, cu modificările ulterioare;

– Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat” din Anexa 4, prin:

  • redenumirea tipului de asigurat de la val.1 „Salariat sau salariat care desfășoară  activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară  după caz, care nu se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal)”, care devine „Salariat, cu excepția salariaților din domeniul construcții”;
  • eliminarea tipurilor de asigurați  „1.1.Salariat care își desfășoară activitatea în sectorul agricol și în industria alimentară, care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 7 din Codul fiscal” și „1.3.Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.2 din Codul fiscal”;
  • redenumirea tipului de asigurat „1.2.Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal” care devine „1.1 Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor”;
  • actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă” de la tipurile de asigurați cu valorile 1.11.2 și 1.11.3;

– Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.

Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Continuare

Trending