ECONOMIE
BEI va majora finanțarea pentru tehnologiile cu dublă utilizare
Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat că va oferi o finanțare mai mare pentru tehnologiile cu dublă utilizare, civilă și militară, în ideea de a sprijini reînarmarea europeană în fața Rusiei, în conformitate cu o solicitare recentă venită din partea statelor membre, informează AFP, preluată de Agerpres.
Brațul financiar al UE nu este autorizat, conform mandatului, să finanțeze activități care au legătură cu armamentul în sens strict, precum munițiile sau rachetele, pentru a-și păstra ratingul excelent, care îi permite să se împrumute la dobânzi scăzute.
Însă, instituția financiară cu sediul la Luxemburg dispune de o anvelopă de șase miliarde de euro până în 2027, pentru împrumuturi în favoarea dezvoltării de produse cu dublă utilizare, precum drone sau vehicule care, în anumite versiuni, pot fi introduse pe câmpul de luptă.
Până în prezent, BEI trebuie să se asigure că minimum jumătate din veniturile pe care mizează dintr-un anumit proiect vor proveni dintr-o utilizare în scopuri civile, pentru ca acel proiect să fie eligibil de a beneficia de finanțare din partea sa. Această limită urmează să fie eliminată, împrumuturile urmând să fie acordate în viitor cu condiția să existe și o utilizare civilă pentru tehnologiile vizate, fără a fi fixat un anume procentaj. Grație acestei relaxări, va putea fi accelerată deblocarea celor șase miliarde de euro pentru apărare.
„Ne vom consolida și accelera sprijinul pentru industria europeană de securitate și apărare, protejând în același timp capacitatea noastră de finanțare și cele mai stricte standarde în materie de mediu, social și guvernanță”, a declarat vineri președintele BEI, Nadia Calvino, care a prezentat vineri acest proiect miniștrilor europeni ai Finanțelor, reuniți la Luxemburg.
Planul a fost „bine primit” de miniștrii europeni ai Finanțelor, subliniază BEI. Însă, va trebui aprobat în mod formal de Consiliul de Administrație al instituției, cu prilejul unei reuniuni care va avea loc în luna mai.
De asemenea, este avută în vedere o extindere a accesului la împrumuturile BEI pentru IMM-urile care activează în domeniul apărării, în condițiile în care până acum acestea erau complet excluse. În paralel, vor fi înființate un ghișeu unic și un grup de lucru pentru a accelera procedurile.
Acest ghișeu unic ar urma să fie operațional în luna mai, iar un plan complet de acțiune ar putea fi prezentat până în luna iunie, a explicat Nadia Calvino.
La finele lunii martie, liderii UE au cerut BEI să își relaxeze regulile pentru a finanța mai mult companiile din sectorul apărării. Anumite state membre, precum Franța, ar fi dorit să meargă și mai departe și să obțină o ridicare completă a interdicției de sprijinire a activităților cu caracter pur militar.
Banca Europeană de Investiții, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acționarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităților de creditare ale BEI este pus pe finanțarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată și coeziunea economică și socială într-o Uniune Europeană extinsă.
ECONOMIE
Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme
Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.
„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.
Principalele schimbări propuse sunt următoarele:
▪ Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;
▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;
▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;
▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;
▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;
▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.
„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.
ECONOMIE
Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor
Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.
După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.
De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:
♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.
Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.
♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.
Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.
Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.
În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
▪ modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;
▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;
▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;
▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.
ECONOMIE
Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră
Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.
Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.
„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.
În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.
Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.
Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.
Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 13 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 13 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 13 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 14 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 13 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
