Rețele sociale

ECONOMIE

Deficitul bugetar în 2020, 9,79% din PIB

Radio CECCAR FM

Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de 101,92 miliarde lei (9,79% din PIB), a anunțat Ministerul Finanțelor (MF). Sume în valoare de 46,31 miliarde lei (4,45% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. „Creșterea deficitului bugetar aferent anului 2020, comparativ cu anul 2019, este explicată, pe partea venituri, (i) de evoluția nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie – decembrie din cauza crizei, precum și ca urmare a amânării plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei (18,12 miliarde lei),  (ii) de creșterea cu 2,72 miliarde lei a restituirilor de TVA, față de nivelul aferent perioadei ianuarie-decembrie 2019, pentru susținerea lichidității în sectorul privat, (iii) precum și de bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,9 miliarde lei”, precizează MF.

De asemenea, pe partea de cheltuieli, față de creșterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor de investiții cu 9,5 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent, precum și plăți cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 15,07 miliarde lei.

Totodată, pentru combaterea efectelor economice negative generate de pandemia COVID-19, au fost aprobate o serie de programe guvernamentale de sprijin pentru susținerea activității IMM-urilor și a companiilor mari și întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri peste 20 milioane lei prin intermediul garanțiilor de stat; pentru în anul 2020 s-au acordat garanții în valoare de 12,48 miliarde lei (1,20% din PIB).

♦ Veniturile bugetului general consolidat au însumat 322,52 miliarde lei în anul 2020, cu 0,4% peste nivelul încasat în anul precedent. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au înregistrat o creștere de 0,7 puncte procentuale (PP), determinată cu precădere de dinamica favorabilă a veniturilor din fonduri europene (+0,8 pp). Pe de altă parte, veniturile curente au scăzut cu 2,4% (an/an), pe fondul contracției încasărilor din venituri nefiscale, TVA și impozit pe profit. „Totuși, evoluția din decembrie reflectă o îmbunătățire a dinamicii contribuțiilor de asigurări (+9,3%, an/an) și a veniturilor fiscale (+4,6%, an/an)”, menționează MF. 

Încasările din impozitul pe salarii și venit au înregistrat 24,33 miliarde lei în anul 2020, consemnând o creștere de 4,9% (an/an). Un aport însemnat la acest avans l-a avut dinamica încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (+40,9%), a celor aferente Declarației unice (+9,2%), respectiv impozitul pe dividende (+7,9%).

În contextul în care dinamica fondului de salarii din economie a decelerat la 5,7% în perioada decembrie 2019 – noiembrie 2020 (an/an), încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 2,4% în 2020. Evoluția lunară reflectă o revenire semnificativă în decembrie, de 15% an/an.

Contribuțiile de asigurări au totalizat 112,25 miliarde lei în 2020, înregistrând o creștere marginală de 0,7% (an/an). Similar impozitului pe salarii, evoluția lunară a contribuțiilor reflectă o accelerare în decembrie (+9,3% an/an), peste dinamica fondului de salarii din economie, de 5,8%.

Evoluția încasărilor din contribuții sociale a fost influențată de: (i) posibilitatea restructurării/eșalonării obligațiilor bugetare cu termen de plată până la 25 decembrie 2020, (ii) modificarea bazei de calcul a CAS și CASS datorată de salariații cu contract individual de muncă cu timp parțial și (iii) scutirea de la plată a contribuției asiguratorii în muncă (pentru șomajul tehnic).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 15,99 miliarde lei în 2020, în scădere cu 9,8% (an/an). În structură, principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenții economici s-a diminuat cu 5,2% (an/an), în timp ce veniturile din impozitul pe profit de la băncile comerciale au scăzut cu 44,0% (an/an).  Evoluția negativă este explicată în principal de contracția activității economice, restructurarea/reeșalonarea obligațiilor fiscale, precum și de bonificațiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru contribuabilii mici și mijlocii, acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit (OUG nr. 33/2020, bonificații acordate în sumă de circa 0,9 miliarde lei).

Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane juridice au înregistrat 3,15 miliarde lei în anul 2020, în scădere cu 15,4% (an/an). Dinamica acestor încasări a fost afectată, de asemenea, de conjunctura economică nefavorabilă, restructurarea/reeșalonarea obligațiilor fiscale declarate de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, precum și de bonificațiile de 10% acordate acestora pentru plata impozitului la scadență (OUG 33/2020).

Încasările nete din TVA au înregistrat 60,82 miliarde lei în 2020, în scădere cu 7,0% comparativ cu nivelul consemnat în anul precedent. Evoluția lunară reflectă, însă, o recuperare însemnată în decembrie (+16% an/an). Evoluția încasărilor din TVA în anul 2020 a fost influențată negativ de: (i) creșterea rambursărilor de TVA cu 14,5%, an/an (+2,72 miliarde lei) cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada crizei; (ii) posibilitatea restructurării/reeșalonării obligațiilor fiscale; (iii) evoluțiile nefavorabile din sectoarele economice începând cu luna martie (cu precădere industrie, servicii pentru populație și comerțul cu autovehicule).

Veniturile din accize au însumat 30,72 miliarde lei în anul 2020, în scădere cu 2,4% (an/an) față de nivelul înregistrat în anul precedent. Luna decembrie consemnează, totuși, o accelerare de 3,1% (an/an) a acestora. Dinamica nefavorabilă din anul 2020 este explicată de contracția încasărilor din accizele pentru produse energetice (-12,6%, an/an), în special ca urmare a reducerii consumului de carburanți în conjunctura economică actuală (limitarea consumului anumitor servicii – turism și creșterea incidenței muncii la domiciliu). În schimb, veniturile din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat o creștere de 10,9% (an/an), susținută și de majorarea nivelului accizei la țigarete.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități au înregistrat 3,77 miliarde lei în 2020. Deși au consemnat un avans semnificativ față de încasările înregistrate în anul precedent, dinamica este explicată în principal de baza foarte redusă aferentă anului 2019, în condițiile în care au fost restituite taxe pentru prima înmatriculare încasate în anii precedenți. De asemenea, avansul se datorează și încasării taxelor de licență de la ANCOM.

Veniturile nefiscale au înregistrat 24,39 miliarde lei în 2020, în scădere cu 9,8% (an/an). Dinamica acestora a fost influențată în principal de veniturile din dividende, care s-au diminuat cu 2 miliarde lei. 

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 33,56 miliarde lei în anul 2020, în creștere cu 32,4% față de nivelul înregistrat în 2019.

♦ Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 424,43 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 14,8% față de anul 2019. Exprimate ca procentaj din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creștere cu 5,9 pp, de la 34,9% din PIB în anul 2019 la 40,8% din PIB în 2020. Majorarea cheltuielilor este și efect al măsurilor care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv al sumelor necesare finanțării în regim de urgență a cheltuielilor de gestionare a situației epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe de o parte, precum și a măsurilor cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării în rândul populației. Astfel, până la finele lunii decembrie s-au plătit 4,25 miliarde lei pentru îndemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, 922,13 milioane lei pentru îndemnizații acordate pentru alți profesioniștii, precum și pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 2,69 miliarde lei reprezentând sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părți a salariului brut al angajaților menținuți în muncă (41,5%), 96,15 milioane lei pentru îndemnizații acordate părinților pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ și 121,9 milioane pentru indemnizații acordate pe perioada reducerii temporare a activității pentru profesioniști, precum și pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005.

Cheltuielile de personal au însumat 109,98 miliarde lei, în creștere cu 7,5% comparativ cu  anul precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizația de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 10,6% din PIB, cu 0,9 puncte procentuale peste nivelul anului anterior. Din totalul cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 323,47 milioane lei.

Au fost achitate, de asemenea, diferențele salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016, restante din anul 2019 și sume aferente anului 2020 – pentru universitățile de stat, precum și tranșele aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială în domeniul educației și justiției, în valoare aproximativă de 0,95 miliarde lei.

Cheltuielile cu bunuri și servicii  au fost 57,05 miliarde lei, în creștere cu 6,9% față de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările față de medie se înregistrează la nivelul administrației locale inclusiv spitalele din subordinea acestora, majorări determinate în special de plăți suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi și alte produse necesare diagnosticării și tratării pacienților infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2.

De asemenea, o creștere se reflectă și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 3,7% față de anul anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat și pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistența socială au fost de 138,55 miliarde lei, în creștere cu 20,8% comparativ cu anul anterior. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019, precum și de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemnea, se reflectă și majorarea de la 1 septembrie a.c. a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum și majorările privind alocațiile de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, 1 ianuarie 2020 și cea de la 1 august 2020 care reprezintă o creștere a alocației cu aproximativ 20% mai mult decât cea plătită în luna iulie 2020.

Totodată, începând cu luna aprilie s-au realizat plăți determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID-19, cum ar fi plata pentru îndemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în valoare de 4,25 miliarde lei și pentru îndemnizații acordate pentru alți profesioniști, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de  922,13 milioane lei, precum și sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părți a salariului brut al angajaților menținuți în muncă (41,5%) în valoare de 2,69 miliarde lei. De asemenea, se continuă decontările îndemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăți restante aferente acestora, astfel că până la sfârșitul lunii decembrie plățile au fost de 3,6 miliarde lei, în creștere cu 31,1% comparativ cu anul anterior.

Cheltuielile cu subvențiile  au fost de 8,14 miliarde lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol și transporturi, respectiv subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli, subvenții pentru transportul călătorilor și pentru diferențe de preț și tarif.

Alte cheltuieli  au fost de 8,36 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, alte despăgubiri civile, precum și îndemnizații acordate părinților pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ (96,15 milioane lei). De asemenea, s-au plătit schemele de ajutor de stat acordate producătorilor agricoli care au fost afectați de secetă în valoare de 929,98 milioane lei.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 35,1 miliarde lei, cu 25,9% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 53,2 miliarde lei, cea mai mare sumă investită în economie în ultimii 10 ani, în creștere cu 9,5 miliarde lei față de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat și la bugetele locale atât din fonduri naționale, cât și aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Astfel, administrația locală a investit cu 64,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut în proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2021.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 561,2 milioane lei pentru achiziționarea de produse – stocuri de urgență medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirusul SARS-COV-2.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending