PROFESIA CONTABILĂ
CE adoptă măsuri suplimentare pentru a direcționa banii către activități durabile
Comisia Europeană (CE) a adoptat un pachet amplu de măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile în întreaga Uniune Europeană, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Întrucât vor permite investitorilor să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile, măsurile vor ajuta Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, UE va deveni un lider la nivel mondial în domeniul stabilirii standardelor în materie de finanțare durabilă”, se menționează în comunicat.
Pachetul cuprinde:
♦ Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei, care urmărește să sprijine investițiile durabile, oferind mai multă claritate în legătură cu activitățile economice care contribuie cel mai mult la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE. Actul delegat va fi adoptat în mod oficial la finalul lunii mai, de îndată ce vor fi disponibile traducerile în toate limbile oficiale ale UE;
♦ O propunere de Directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea. Această propunere de directivă vizează să îmbunătățească fluxul de informații între întreprinderi și va asigura o mai mare coerență în ceea ce privește raportarea de către întreprinderi a informațiilor privind durabilitatea, astfel încât firmele din domeniul financiar, investitorii și publicul larg vor putea utiliza informații comparabile și fiabile în materie de durabilitate;
♦ Cele șase acte delegate de modificare privind obligațiile fiduciare, consultanța în materie de investiții și de asigurări vor asigura faptul că firmele din domeniul financiar, cum ar fi consultanții, administratorii de active sau companiile de asigurări, vor include preocupările legate de durabilitate în cadrul procedurilor lor și al consultanței în materie de investiții pe care o oferă clienților lor.
Pactul verde european reprezintă strategia de creștere a Europei prin care se urmărește îmbunătățirea bunăstării și a sănătății cetățenilor, obținerea neutralității climatice pentru Europa până în 2050 și protejarea și conservarea capitalului natural și a biodiversității la nivelul UE. În cadrul acestui demers, întreprinderile au nevoie de un cadru cuprinzător în materie de durabilitate pentru a-și modifica modelele de afaceri în consecință. Pentru a asigura tranziția financiară și pentru a preveni dezinformarea ecologică, toate elementele din noul pachet de măsuri vor spori gradul de fiabilitate și comparabilitate al informațiilor în materie de durabilitate. „Acest pachet va face din sectorul financiar european punctul central al unui proces de redresare economică durabilă și favorabilă incluziunii în urma pandemiei de COVID-19 și al dezvoltării economice durabile a Europei pe termen mai lung”, precizează CE.
Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei
Taxonomia UE este un instrument robust, întemeiat pe date științifice, care oferă transparență întreprinderilor și investitorilor. Aceasta definește un limbaj comun pe care investitorii îl vor putea folosi atunci când investesc în proiecte și activități economice care au un impact pozitiv semnificativ asupra climei și a mediului. În egală măsură, va introduce și obligații de publicare de informații pentru întreprinderi și participanții la piețele financiare.
Actul delegat, asupra căruia colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic, prezintă primul set de criterii tehnice de examinare care ar urma să fie folosite pentru definirea activităților care contribuie în mod substanțial la două dintre obiectivele de mediu prevăzute în Regulamentul privind taxonomia: adaptarea la schimbările climatice și atenuarea schimbărilor climatice. Aceste criterii se bazează pe recomandările științifice făcute de grupul de experți tehnici (TEG) dedicat finanțării durabile. Ele sunt rezultatul unui feedback amplu primit din partea părților interesate, precum și al discuțiilor cu Parlamentul European și cu Consiliul. Acest act delegat ar acoperi activitățile economice a circa 40% dintre companiile cotate la bursă, în sectoarele de activitate care generează aproape 80% din emisiile directe de gaze cu efect de seră din Europa. Printre aceste sectoare se numără energia, silvicultura, industria manufacturieră, transportul și construcțiile.
Actul delegat privind taxonomia UE este un document care va continua să evolueze în timp și care va reflecta evoluțiile și progresele tehnologice. Criteriile vor fi revizuite periodic. În acest fel se va garanta faptul că în timp vor putea fi incluse în domeniul de aplicare noi sectoare și activități, inclusiv activități de tranziție și alte activități de facilitare.
O nouă directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea
Noua propunere revizuiește și consolidează normele existente introduse de Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare. Scopul ei este de a crea un set de norme care, în timp, să situeze raportarea cu privire la durabilitate pe picior de egalitate cu raportarea financiară. Propunerea de directivă va extinde cerințele UE în materie de raportare cu privire la durabilitate la toate întreprinderile mari și la toate societățile cotate la bursă. Astfel, aproape 50.000 de întreprinderi din UE vor fi obligate să respecte standardele detaliate ale UE în materie de raportare de informații privind durabilitatea, ceea ce reprezintă o creștere față de cele 11.000 de întreprinderi supuse actualelor cerințe. Comisia propune elaborarea de standarde pentru companiile de mari dimensiuni și de standarde separate, proporționale pentru IMM-uri, pe care IMM-urile necotate la bursă să le poată folosi dacă doresc.
În general, propunerea urmărește să se asigure că informațiile raportate de către întreprinderi privind durabilitatea de care au nevoie investitorii și alte părți interesate sunt fiabile și comparabile. Această propunere va asigura un flux coerent de informații în întregul sistem financiar. Întreprinderile vor trebui să informeze cu privire la modul în care activitățile lor economice sunt afectate de aspecte care țin de durabilitate, cum ar fi schimbările climatice și impactul pe care aceste activități ale lor le au asupra oamenilor și a mediului.
Propunerea va simplifica și procesul de raportare pentru întreprinderi. La ora actuală, multe întreprinderi sunt supuse presiunii de a utiliza o multitudine de standarde și cadre diferite de raportare cu privire la durabilitate. Standardele UE de raportare privind durabilitatea incluse în propunere ar trebui să fie un „ghișeu unic”, care să ofere întreprinderilor o soluție unică menită să răspundă nevoilor de informare ale investitorilor și ale altor părți interesate.
Actele de modificare a actelor delegate privind consultanța în materie de investiții și asigurări, obligațiile fiduciare și supravegherea și guvernanța produselor
Cele șase acte de modificare propuse încurajează sistemul financiar să sprijine atât întreprinderile aflate pe calea durabilității, cât și pe cele care sunt deja durabile. În egală măsură, aceste acte de modificare vor consolida lupta UE împotriva dezinformării ecologice.
▪ Referitor la consultanța în materie de investiții și asigurări: în momentul în care evaluează eligibilitatea unui client pentru o investiție, consultanții trebuie să discute acum și preferințele clientului în materie de durabilitate;
▪ Referitor la obligațiile fiduciare: actele de modificare prezentate aduc lămuriri cu privire la obligațiile unei firme din domeniul financiar în momentul în care își evaluează riscurile legate de durabilitate, de exemplu impactul pe care îl produc inundațiile asupra valorii investițiilor sale;
▪ Referitor lasupravegherea și guvernanța produselor de investiții și de asigurare:creatorii de produse financiare și consultanții financiari vor fi nevoiți să țină cont de factorii de durabilitate atunci când concep produse financiare.
Măsuri viitoare
După ce Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei va fi adoptat în mod oficial, urmează ca acesta să fie analizat de Parlamentul European și de Consiliu (timp de patru luni, perioadă care ar putea fi prelungită o singură dată cu alte două luni).
În ceea ce privește propunerea de directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, Comisia se va angaja în discuții cu Parlamentul European și cu Consiliul.
Cele șase acte de modificare a actelor delegate privind consultanța în materie de investiții și de asigurări, obligațiile fiduciare și supravegherea și guvernanța produselor vor fi examinate de Parlamentul European și de Consiliu (perioade de trei luni, care pot fi prelungite o singură dată cu încă trei luni) și se preconizează că vor intra în vigoare începând cu octombrie 2022.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.
Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.
În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.
Loading…
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil
Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.
Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.
În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.
Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil