PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 21 martie 2022
Polonia, Suedia, Malta și Estonia nu sunt pregătite pentru un acord privind Directiva de implementare pentru Pilonul II
Marți, 15 martie, miniștrii de finanțe ai UE nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la Directiva de implementare pentru Pilonul II, în ciuda unei noi propuneri de compromis înaintate de președinția franceză a Consiliului UE. Printre altele, noul text amână termenul-limită pentru intrarea în vigoare a viitoarelor reguli de la 1 ianuarie 2023 la 31 decembrie 2023 și stabilește ca regula pentru includerea veniturilor (IIR) să fie opțională timp de 5 ani pentru statele care nu au mai mult de 10 entități ce intră sub incidența Pilonului II. În ciuda acelor concesii majore, Polonia, Suedia, Malta și Estonia nu au sprijinit textul. În timpul dezbaterii, Polonia a reiterat dorința de a avea o măsură de protecție obligatorie din punct de vedere juridic pentru ca implementarea Pilonului II să fie conectată cu implementarea Pilonului I (realocarea drepturilor de impozitare) al acordului OCDE privind impozitarea. Statul a afirmat că declarația propusă anexată textului pentru a sublinia angajamentul statelor membre față de Pilonul I nu este suficientă. Franța speră acum că se va putea ajunge la un acord prin unanimitatea statelor membre în cadrul următoarei ședințe a Ecofin din 5 aprilie.
Eurodeputata Aurore Lalucq a publicat proiectul de raport privind impozitarea minimă
Luni, 14 martie, eurodeputata franceză Aurore Lalucq (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților) a publicat proiectul de raport referitor la Directiva de implementare pentru Pilonul II. Printre alte modificări, Aurore Lalucq propune o rată minimă efectivă de impozitare de 21% în loc de 15% și afirmă că ar trebui ca statele membre care sunt dispuse să aplice noile reguli în cazul entităților mai mici să dispună de flexibilitate. Proiectul de raport introduce o clauză de revizuire, după 5 ani de la intrarea în vigoare, de a evalua și a reanaliza anumite scutiri și derogări, în special în ceea ce privește sistemele de taxare a distribuirilor de dividende și excluderea venitului pe bază de fond, relevanța plafonului pentru grupul de întreprinderi multinaționale (MNE) și firmele naționale de mari dimensiuni aflate în aria de acoperire și impactul asupra veniturilor fiscale din statele aflate în dezvoltare. O clauză de revizuire ar fi, de asemenea, o oportunitate de a integra modificarea suplimentară a Regulilor modelului OCDE în legislația UE dacă este necesar, subliniază textul. A fost adăugată și o clauză de delimitare pentru a stipula că această directivă nu va afecta aplicarea prevederilor naționale asupra formelor alternative de impozitare a grupurilor sau companiilor naționale. Referitor la acest dosar, Parlamentul European este consultat doar în vederea obținerii unei opinii. Votul asupra raportului este preconizat pentru 28 aprilie.
Poziția ETAF cu privire la Directiva de implementare pentru Pilonul II
Vineri, 18 martie, European Tax Adviser Federation (ETAF) a transmis reacția sa către Comisia Europeană referitoare la Directiva de implementare pentru Pilonul II. Majoritatea membrilor ETAF sunt de acord că este de dorit o directivă pentru implementarea în cadrul UE a regulilor care rezultă din acordul OCDE într-o manieră consecventă și coordonată și sunt de părere că UE ar trebui să respecte cu strictețe regulile modelului OCDE. În această privință, ETAF face apel la Consiliul UE și la Comisia Europeană să ia în considerare activitatea rămasă a OCDE privind Pilonul II înainte de a finaliza textul directivei. Întrucât 98% dintre membrii ETAF reprezintă IMM-uri, doar un număr redus dintre aceștia vor trebui să implementeze noile reguli pentru clienții lor care ating plafonul. Totuși, întrucât impozitarea este o chestiune de evoluție continuă, iar consilierii fiscali trebuie să fie deschiși și pregătiți în fața oricărei evoluții viitoare, inclusiv o scădere a plafonului și eventualitatea aplicării noilor reguli în cazul companiilor mai mici, era important ca ETAF să contribuie la dezbatere. Perioada de transmitere a reacțiilor rămâne deschisă până la 6 aprilie.
OCDE a inițiat o consultare cu privire la Cadrul de implementare a Pilonului II și a publicat un Comentariu privind acest pilon
Luni, 14 martie, Cadrul inclusiv al G20/OCDE cu privire la BEPS a deschis o consultare publică pentru a colecta contribuțiile părților interesate cu privire la problemele care trebuie tratate ce țin de Cadrul de implementare a Pilonului II. Cadrul de implementare, care trebuie finalizat înainte de sfârșitul lui 2022, are ca scop sprijinirea autorităților fiscale în implementarea ratei minime efective de impozitare de 15% pentru întreprinderile multinaționale mari (MNE). Consultarea publică nu solicită comentarii suplimentare cu privire la opțiunile de politică realizate deja, ci se concentrează mai degrabă pe implementarea mecanismelor care vor asigura că administrațiile fiscale și MNE pot implementa și aplica regulile într-o manieră consecventă și coordonată, minimizând în același timp costurile de conformitate, declară OCDE. Părțile interesate sunt invitate să transmită comentariile până la 11 aprilie 2022. În aceeași zi, OCDE a publicat și Comentariul referitor la Regulile modelului privind Pilonul II, care dezvoltă subiectul aplicării și funcționării noilor reguli și clarifică semnificația anumitor termeni. De asemenea, acesta ilustrează cu exemple aplicarea regulilor în diferite situații.
Acord al statelor membre privind CBAM
Marți, 15 martie, statele membre UE au încheiat un acord (abordare generală) cu privire la Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM). Polonia a fost singura care nu a susținut textul de compromis propus de președinția franceză a Consiliului UE. CBAM va funcționa în paralel cu Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (UE ETS), pentru a reflecta și a completa funcționarea acestuia legat de bunurile importate. Inițial, CBAM va acoperi emisiile directe ale sectoarelor selectate: fier și oțel, ciment, aluminiu, îngrășăminte și electricitate, dar în viitor ar putea fi extins pentru a acoperi și emisiile indirecte. Companiile vizate vor trebui să cumpere certificate de emisie în concordanță cu intensitatea emisiilor de carbon aferente produselor importate. Textul agreat este în acord cu propunerea inițială a Comisiei. O diferență este aceea că Consiliul a optat pentru o centralizare mai mare a guvernanței CBAM. De exemplu, noul registru al declaranților CBAM va fi centralizat la nivelul UE. De asemenea, miniștrii de finanțe UE au menționat într-o declarație separată că vor fi necesare eforturi suplimentare referitor la anumite aspecte discutate în alte texte legislative înainte ca negocierile cu Parlamentul European să înceapă. Acesta va fi cazul, în special, pentru eliminarea treptată a cotelor gratuite pe care companiile UE le primesc în baza sistemului UE ETS curent, riscul de scurgeri de emisii de carbon legat de exporturi, utilizarea veniturilor aferente CBAM pentru a finanța bugetul UE și ideea unei alianțe privind stabilirea prețului carbonului între partenerii internaționali din cadrului unui „club climatic”, conform sugestiei venite din partea Germaniei. Se preconizează că Parlamentul European își va adopta poziția în luna iunie.
Consiliul a adoptat concluziile privind implementarea pachetului de modernizare a TVA pentru tranzacțiile aferente comerțului electronic
Marți, 15 martie, Consiliul UE a adoptat concluziile privind pachetul de modernizare a TVA pentru tranzacțiile aferente comerțului electronic, care au intrat în vigoare la 1 iulie 2021. Textul salută rezultatele preliminare, prezentate de Comisie, ale evaluării la nivel tehnic a aplicării corecte a noilor reguli europene privind TVA pentru tranzacțiile aferente comerțului electronic, care indică că pachetul contribuie la tranziția digitală, redresarea economică și sustenabilitatea finanțelor publice la nivelul UE. Mai important, Consiliul UE așteaptă cu interes pachetul „TVA pentru era digitală”, preconizat pentru ultima parte a anului 2022, și invită Comisia să se asigure că toate propunerile pe care intenționează să le prezinte Consiliului sunt evaluate în întregime din punctul de vedere al costurilor și beneficiilor economice, administrative și sociale pentru contribuabili și autorități fiscale, inclusiv impactul acestora asupra capacităților UE și ale statelor membre și perioadelor de implementare aferente necesare, precum și asupra protecției datelor personale.
PE: Interpelare a președintelui Grupului de lucru privind Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor
Joi, 17 martie, eurodeputații din subcomisia pe probleme fiscale a Parlamentului European (FISC) au desfășurat o interpelare a președintelui Grupului de lucru privind Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, Lyudmila Petkova. Cu acest prilej, aceștia și-au exprimat dezamăgirea pentru eșecul statelor membre din luna decembrie a anului trecut în a conveni asupra revizuirii Codului de conduită din 1997, care are ca scop limitarea practicilor dăunătoare de impozitare a întreprinderilor în Uniunea Europeană. Eurodeputații au întrebat-o pe Lyudmila Petkova dacă aceasta identifică un spațiu de manevră care ar permite realizarea unei reforme sau dacă singura opțiune este o schimbare a Tratatului pentru a elimina regula privind unanimitatea. Aceasta a oferit asigurări că negocierile vor continua și a afirmat că unele discuții încă implică impactul Pilonului II al acordului OCDE privind impozitarea. De asemenea, eurodeputații au întrebat-o pe Lyudmila Petkova cum să echilibreze mai bine necesitatea controlării evaziunii fiscale și a fraudei cu cea a încurajării competiției fiscale sănătoase între statele membre.
Observatorul fiscal al UE pledează pentru un Registru european al activelor
Într-o notă publicată miercuri, 16 martie, Observatorul fiscal al UE a pledat pentru un Registru european al activelor. În cadrul Registrului european al activelor, informațiile existente ar putea fi adunate, ceea ce ar rezulta în sancțiuni mai bine orientate și instrumente eficiente pentru a stopa spălarea de bani, corupția și evaziunea fiscală, potrivit acestuia. Observatorul fiscal al UE sugerează ca Uniunea Europeană să înființeze un Grup operativ privind proprietatea asupra activelor, care ar putea fi supravegheat de Eurogrup, pentru colectarea, verificarea încrucișată și analizarea tuturor informațiilor disponibile referitoare la averea și activele deținute în statele membre UE de către anumite persoane, peste un anumit plafon. Obiectivul final al registrului ar fi înregistrarea completă a proprietății și a circulației activelor. Acesta nu ar trebui să creeze lacune în ceea ce privește tipul de active deținute și ar trebui să se bazeze pe procedurile privind schimbul automat de informații între diferitele surse, declară Observatorul fiscal UE. Comisia Europeană a ordonat deja un studiu de fezabilitate referitor la un astfel de registru toamna trecută. Rezultatele sunt preconizate pentru aprilie 2023.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.
Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.
În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.
Loading…
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil
Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.
Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.
În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.
Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente