Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

COMUNICAT privind pierderea independenței profesiei și naționalizarea în fapt a patrimoniului membrilor CECCAR prin preluarea controlului de către stat, printr-o autoritate publică din subordinea Ministerului Finanțelor

Radio CECCAR FM

CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA (CECCAR), în conformitate cu prevederile OG nr. 65/1994, este o persoană juridică română de utilitate publică și autonomă, cu sediul în București, din care fac parte experții contabili și contabilii autorizați

Organizația profesională fără scop patrimonial și apolitică CECCAR prezintă următorul COMUNICAT

Referitor la apariția informațiilor în mass-media, în data de 30.03.2022, cu privire la „Spolierea Patrimoniului CECCAR – 45 milioane de euro – miza unui abuz fără precedent”.

CECCAR este o organizație supusă normelor generale de funcționare privind persoanele juridice de drept privat.

Cu toate acestea, fără o consultare reală cu cei care practică această profesie, cu o rapiditate greu de înțeles, este reactivată și deturnată de la scopul inițial o inițiativă  legislativă, un proiect care „a zăcut în adormire” aproape 4 ani la Comisia pentru buget, finanțe. Precizăm că forma inițială a proiectului de lege conținea strict articole în concordanță cu necesitățile profesiei, pentru a servi mai bine interesul public.   

Noile amendamente, depuse sub protecția anonimatului, propun modificări ce pot avea un caracter abuziv și neconstituțional. 

În principal, acestea vizează: 

PIERDEREA INDEPENDENȚEI EXPERTULUI CONTABIL JUDICIAR

Restrângerea nejustificată, printr-o măsură pur administrativă, a activităților pe care experții contabili le pot desfășura din anul 1994 (anul reînființării corpului profesional) în materie de expertiză contabilă judiciară, fără a exista o modificare la nivelul competențelor necesare. 

Are loc introducerea în lege a unei modificări care afectează competența expertului contabil de a face expertize privind latura fiscală. Instanțele au clarificat acest aspect, în 2019 fiind dată Hotărârea 6457 a ICCJ prin care se atestă capacitatea expertului contabil judiciar de a efectua expertize contabile inclusiv cu componentă fiscală. 

Efectul propunerii legislative ar avea un impact major asupra sistemului judiciar, prin pierderea independenței expertului contabil judiciar, mai ales în cazul dosarelor în care sunt parte instituții din sistemul finanțelor publice și structurile din subordine. 

Dacă mâine ar intra în vigoare acest proiect de lege, multe dintre expertizele aflate pe rol decad ca probe. Cu siguranță acest lucru poate avantaja pe unii. Poate conduce la situații în care decăderea probei în anumite dosare să rezolve într-un anumit fel cauza respectivă.  Sunt expertize în dosare aflate la poliție, DIICOT, parchete, iar reluarea expertizei poate conduce la prescrierea faptelor.

INSTITUIREA UNUI SISTEM DE SUPRAVEGHERE PUBLICĂ DISPROPORȚIONAT ȘI ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI CONSTITUȚIONAL AL NERETROACTIVITĂȚII LEGII 

În fapt, este un sistem de control etatist asupra activitățilordesfășurate de cătreexperții contabili, inclusiv în domeniul expertizelor contabile judiciare, asupra patrimoniului actual al profesiei contabile și asupra gestiunii fluxurilor financiare semnificative ale organismului profesional

Profesia contabilă trebuie să își păstreze statutul de profesie independentă, ca toate celelalte profesii liberale. 

Încercarea de a institui prin lege un mecanism de intervenție a statului, chiar și pe o perioadă limitată, în gestiunea unui patrimoniu PRIVAT și activitatea profesională a unei profesii liberale, care ar trebui, teoretic, să continue să fie exercitată în mod independent, va avea implicații majore asupra statutului real al profesiei contabile de profesie liberală. 

Vor fi implicații majore asupra sistemului judiciar, unde reprezentanți ai diferitelor profesii liberale sunt implicați ca experți judiciari. Practic, acest mecanism, dacă ar fi promovat la rang de reglementare, va ANULA definitiv statutul de profesie liberală în România, permițând puterii executive a statului să intervină în preluarea abuzivă a guvernanței organismelor profesionale și a gestionării patrimoniilor PRIVATE ale acestora

Acest mecanism plasează activitatea profesională într-o relație de subordonare etatizată, de plano incompatibilă inter alia cu exigența imparțialității cerute liber-profesioniștilor, mai ales dacă aceștia sunt implicați în expertize judiciare. 

Sistemul de supraveghere urmează a fi implementat prin intermediul unei autorități aflate în subordinea Ministerului Finanțelor.

Practic, se preia controlul direct prin înlocuirea cu un administrator din partea unei autorități publice a peste 200 de mandate aferente structurilor de conducere locală și centrală, democratic alese prin votul membrilor CECCAR.

Aceste fapte induc un abuz de putere din partea autorității statului, prin aplicarea unui mecanism neconstituțional prin care pot înceta abuziv raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare. Mai ales dacă nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări, încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din legea fundamentală privind principiul constituțional al neretroactivității legii.

DIVIZAREA PATRIMONIULUI CECCAR ȘI PIERDEREA DREPTULUI LA PROPRIETATE PRIVATĂ 

Amendamentele aduse proiectului de lege vizează și reorganizarea teritorială prin filiale cu personalitate juridică, concomitent cu impunerea abuzivă de către stat a divizării patrimoniului PRIVAT deținut de CECCAR, contrar voinței proprietarilor patrimoniului – membrii CECCAR. Totodată, se impune și regula după care se divizează patrimoniul, regulă care nu are nicio legătură cu modul în care acesta a fost acumulat. 

Această modificare afectează un drept constituțional al membrilor CECCAR – dreptul la proprietate privată.

SECHESTRAREA PATRIMONIULUI CECCAR

Se vizează, totodată, sechestrarea patrimoniului CECCAR, prin preluarea abuzivă a administrării acestuia, prin numirea unui administrator de către stat care să înlocuiască mandatele deținute de membrii forurilor de conducere, aleși în mod democratic de către membrii CECCAR.

Astfel, proprietarii de drept sunt lipsiți de libertatea de a dispune de propriul patrimoniu după regulile stabilite de către aceștia, puse în practică de reprezentanții legal desemnați de aceștia. Considerăm că aceasta este practic o naționalizare disimulată și această modificare afectează un drept constituțional al membrilor CECCAR – dreptul la proprietate privată.

Amendamentele propuse aduc grave prejudicii materiale și morale membrilor CECCAR – proprietarii de drept ai patrimoniului, implicit organismului profesional.

Patrimoniul CECCAR a fost constituit exclusiv din contribuțiile membrilor și exclusiv în scopul desfășurării activității pentru buna gestionare a profesiei contabile. În consecință, administrarea acestuia este atributul exclusiv al membrilor, prin structurile de conducere pe care aceștia le desemnează în mod democratic, prin vot. De altfel, dreptul la proprietate privată este un drept garantat de Constituția României.

Acest demers de a prezenta public poziția oficială a CECCAR față de modul în care se realizează modificări ale legii care vizează organizarea și funcționarea profesiilor de expert contabil și contabil autorizat este unul APOLITIC.

CECCAR este membru a două organizații reprezentative din domeniul contabilității: IFAC (International Federation of Accountants– la nivel global -și Accountancy Europe – la nivel european. Menționăm, totodată, că mandatul de președinte al Accountancy Europe pentru doi ani (2019 și 2020) a aparținut unui expert contabil susținut de CECCAR.

În 2021, CECCAR a împlinit 100 de ani de înființarea sa, prin Decret Regal, la 13 iulie 1921.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP

Radio CECCAR FM

La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.

Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.

În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.

Galerie foto

CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici

file with image and text inside it

Loading…

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Radio CECCAR FM

Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat  cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.

Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.

În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.

Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.

Galerie foto

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil

Radio CECCAR FM

CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.

Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.

Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.

Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.

Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.

Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va  contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.

Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.

Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.

Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.

Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.

Continuare

Trending