În contextul marcării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise. Evenimentul va...
Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat că va oferi o finanțare mai mare pentru tehnologiile cu dublă utilizare, civilă și militară, în ideea de a...
Consiliul European a adoptat, la finalul săptămânii trecute, Regulamentul Euro 7, care stabilește norme privind valorile-limită de emisii pentru vehiculele rutiere și durabilitatea bateriilor, aceasta fiind...
CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar...
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creștere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului...
În Monitorul Oficial nr. 344 din 12 aprilie 2024 a fost publicat OPANAF nr. 665/2024 pentru modificarea unor ordine ale președintelui ANAF privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mari și...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat...
Fondul European de Investiții (FEI), susținut de Programul InvestEU, se angajează să acorde 40 milioane euro unui fond de investiții gestionat de Inoks Capital pentru sisteme...
Executivul a adoptat, prin HG, Strategia Națională de Educație Financiară pentru perioada 2024-2030, o soluție deja validată în practica europeană și internațională, prin care Guvernul își...
Autoritățile vor avea posibilitatea adaptării permanente a ofertei educaționale și de formare profesională cu cererea de pe piața forței de muncă, prin interconectarea bazelor de date...
Creșterea economică globală va fi una de doar 2,8% în 2030, un punct procentual sub media istorică, dacă nu vor fi făcute reforme importante pentru a...
Inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării...