Planul de reducere a cheltuielilor publice are două componente majore, respectiv una legată de performanță și a doua de disciplina financiară în utilizarea banilor publici, iar...
6 Ghiduri ale solicitantului din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 au fost postate în consultare publică, iar în termen de 15 zile calendaristice toți cei interesați...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că va deschide la 10 august a.c. două apeluri de proiecte „Comunități de seniori”, finanțate în cadrul Programului Incluziune...
Crescătorii de animale vor primi un ajutor financiar în valoare de peste 1,51 milioane de lei, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna...
Economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al doilea, după ce a stagnat în primele trei luni ale acestui an, dar rămâne...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță lansarea unui nou apel de proiecte în cadrul Programului Asistență Tehnică 2021-2027 (PoAT 2021-2027), Prioritatea 2 – „Îmbunătățirea capacității de gestionare și...
România are nevoie de o abordare strategică pe termen mediu și lung a domeniilor cheie, cum ar fi regimul fiscal, care trebuie analizat din perspectiva rezultatelor...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) organizează, în perioada 1 – 18 august 2023, o sesiune de înscriere a producătorilor în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 0,656%, în iunie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 339,85 milioane de lei, de la 337,63 milioane de lei...
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna august 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,6 miliarde de lei, la care se poate adăuga...
Ministerul Finanțelor (MF) informează că, la 27 iulie 2023, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE)...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță lansarea, la 18 august 2023, a două apeluri de proiecte dedicate antreprenoriatului social din zonele rurale și urbane, bugetul...