Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 8 mai 2023

Radio CECCAR FM

etaf
© etaf.tax

Comisia Europeană propune noi norme anticorupție

Miercuri, 3 mai, Comisia Europeană a prezentat noi propuneri anticorupție, inclusiv stabilirea unui regim de sancțiuni dedicat privind politica comună externă și de securitate (CFSP) pentru a viza actele grave de corupție de la nivel mondial. „Mituirea pasivă sau activă a unui oficial public sau delapidarea ori însușirea ilegală de către un oficial public ar putea constitui astfel de acte grave de corupție, în special într-o țară inclusă pe lista europeană a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, sau o țară care suferă de deficiențe strategice ale regimurilor naționale privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, acestea prezentând amenințări semnificative la adresa sistemului financiar al Uniunii”, transmite declarația comună oferită de Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Cadrul general propus ar evalua măsura în care corupția este o problemă sistemică care stă la baza crizei economice, sociale, umanitare sau politice dintr-o țară terță. Alți factori luați în considerare ar fi nivelul de gravitate a actului, suma în cauză și importanța funcției publice deținute de oficial sau de alte persoane implicate, afirmă propunerea. De asemenea, Comisia a prezentat o propunere pentru o nouă directivă privind combaterea corupției în cadrul UE, pentru a moderniza cadrul general pentru combaterea corupției existent.

Discuția privind UNSHELL nu este inclusă în agenda ședinței ECOFIN din 16 mai

Agenda viitoarei ședințe Ecofin din 16 mai a fost publicată. Dezbaterea politică planificată inițial cu privire la Directiva UNSHELL, care stabilește norme pentru prevenirea utilizării abuzive a entităților fictive în scopuri fiscale, nu se regăsește în agendă. Singura chestiune fiscală discutată va fi abordarea generală privind cel de-al optulea amendament al Directivei privind cooperarea administrativă pe probleme fiscale (DAC8). În acest dosar au rămas două aspecte de aprofundat în timpul unei întâlniri a ambasadorilor din 10 mai înainte ca un acord privind o abordare generală să poată fi încheiat. Primul este data de implementare a schimbului de numere de identificare fiscală a contribuabililor în sensul DAC4. Cel de-al doilea este mecanismul de anulare care ar scuti furnizorii de servicii aferente criptoactivelor din afara UE de la raportarea către UE dacă au raportat aceleași informații către propriile țări și dacă se consideră că acele țări din afara UE au sisteme de raportare echivalente cu cele europene.

Comisia Europeană, solicitată pentru a acționa ca agent onest în procesul de selecție a locației AMLA

Parlamentul European și Consiliul UE au transmis o scrisoare Comisiei Europene solicitându-i ajutorul la definirea criteriilor obiective pentru stabilirea locației viitoarei autorități pentru combaterea spălării banilor (AMLA). De obicei, statele membre stabilesc locația agențiilor UE pe cont propriu, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis recent că Parlamentul European ar trebui să aibă un cuvânt de spus. În scrisoarea adresată Comisiei Europene, președinția suedeză a Consiliului UE a solicitat Comisiei să acționeze ca un „agent onest”, evaluând ofertele pentru locația AMLA într-o manieră obiectivă și rezonabilă. Totodată, a făcut un apel urgent la Comisie să prioritizeze definirea criteriilor obiective și transparente pentru selectarea locației AMLA. Comisiei i se cere, de asemenea, să lucreze la un formular de aplicare standardizat care să fie potrivit pentru ambii legiuitori și prin intermediul căruia toate statele membre candidate să-și poată transmite aplicația în timp util.

Ședință suplimentară a IASB privind reforma fiscală internațională și Standardul de contabilitate pentru IMM-uri

Miercuri, 3 mai, International Accounting Standards Board (IASB) a găzduit o ședință suplimentară pentru a discuta un nou proiect pentru sprijinirea companiilor care aplică Standardul de contabilitate pentru IMM-uri al IFRS să aplice noile norme fiscale stabilite de OCDE. Scopul ședinței a fost accelerarea progresului referitor la proiect, care va rezulta în amendamente propuse la Standard. IASB a inițiat proiectul după colectarea feedbackului aferent proiectului său de modificare a Standardelor de contabilitate ale IFRS ca răspuns la reforma fiscală internațională. Potrivit feedbackului primit, companiile private mari și filialele companiilor multinaționale care aplică Standardul de contabilitate pentru IMM-uri al IFRS pot fi afectate de normele standard ale Pilonului II al OCDE. Se preconizează că proiectul de expunere privind amendamentele propuse la Standardul de contabilitate pentru IMM-uri al IFRS va fi publicat în semestrul II al acestui an.

Ajutorul de stat oferit de Luxemburg grupului Engie nu este ilegal, potrivit Avocatului General al ECJ

Comisia Europeană a constatat în mod eronat că Luxemburg a acordat grupului Engie un ajutor de stat ilegal sub formă de beneficii fiscale, potrivit opiniei Avocatului General Juliane Kokott furnizată marți, 4 mai. În iunie 2018, Comisia a concluzionat că grupul Engie a beneficiat de avantaje fiscale ilegale în Luxemburg și a cerut ca statul să recupereze 120 de milioane de euro de la companie. Potrivit avocatului general, Comisia și Tribunalul european s-au bazat de la început pe un cadru de referință greșit. Într-adevăr, cele două instituții au considerat că legislația fiscală a Luxemburgului de la acel moment includea un principiu corespondent, și anume că scutirea veniturilor aferente participațiilor de la nivelul societății-mamă implică impozitarea profiturilor corespondente la nivelul filialei. Totuși, în opinia dnei Kokott, o astfel de legătură nu este evidentă, iar existența acesteia nu poate fi dedusă pur și simplu prin interpretare în legislația Luxemburgului. De asemenea, Avocatul General este de părere că nu toate sunt norme fiscale avansate incorecte, ci doar acele norme fiscale avansate vădit incorecte în favoarea contribuabilului care pot constitui un avantaj selectiv și despre care se consideră că încalcă legislația privind ajutorul de stat. Așadar, Juliane Kokott propune ca apelurile să fie admise de Curtea de Justiție și, în consecință, aceasta să anuleze hotărârea Tribunalului European și decizia Comisiei. Hotărârea Curții va fi pronunțată la o dată ulterioară, iar judecătorii nu sunt obligați să urmeze opinia Avocatului General.

Înregistrarea la Conferința ETAF din 28 iunie este deschisă!

Înregistrați-vă aici: https://sweapevent.com/ETAFConference28June

Conferința ETAF: Analizarea propunerii SAFE: la ce ar trebui să se aștepte profesioniștii din domeniul fiscal

15:00 – 17:00

@Stanhope Hotel, Rue du Commerce 9, 1000 Bruxelles

În iunie 2023, Comisia Europeană plănuiește să prezinte o propunere pentru o directivă „pentru combaterea rolului facilitatorilor evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană” (Securing the Activity Framework for Enablers – SAFE).

Planificarea fiscală agresivă este deseori numită „zona gri”. Definiția acesteia reprezintă una dintre principalele provocări și rămâne problematică întrucât fiecare contribuabil are dreptul de a alege calea cel mai puțin impozitată.

Comisia intenționează să propună criterii „clare și obiective” pentru definirea formelor de planificare fiscală agresivă care trebuie interzise. Aceste criterii vor reprezenta fundamentul propunerii SAFE.

În acest context, ETAF ar dori să discute cu profesioniști din domeniile financiar-contabil și fiscal, reprezentanți ai UE și reprezentanți ai mediului academic ce anume constituie planificare fiscală agresivă din punctul lor de vedere și modul în care Comisia intenționează să o definească fără a descuraja planificarea fiscală legitimă și a interfera cu activitatea profesioniștilor din domeniu care respectă legea.

15:00-Primirea participanților

15:30 Remarci introductive susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

15:35 Discurs de deschidere susținut de Michael Schick, șef de birou în cadrul ETAF

15:45 Dezbatere în panel moderată de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes:

•   Benjamin Angel, Director pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică, DG TAXUD, Comisia Europeană

•   Paul Tang, eurodeputat și președinte al subcomisiei FISC a Parlamentului European

•   Manon  François, cercetător la Observatorul fiscal al UE

•   Andrea Rabb, expert în domeniul fiscal, membru al Consiliului ETAF și vicepreședinte pentru afaceri internaționale al Moklasz

15:55 Remarci de încheiere susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

16:00 Recepție

Participanții la conferință vor beneficia de interpretare simultană în engleză, franceză, germană și română.

Conferința va fi transmisă în direct pe site-ul și conturile de social media ale ETAF.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR publică în limba română primele două standarde de sustenabilitate emise de ISSB

Radio CECCAR FM

Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită.

În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în calitate de membru al IFRS Sustainability Alliance și în baza acordului exclusiv de traducere semnat cu Fundația IFRS, pune gratuit la dispoziție, în limba română, a primelor două standarde în materie de sustenabilitate elaborate de International Sustainability Standards Board – IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate și IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă.

Prin publicarea IFS S1 și IFRS 2, ISSB a răspuns apelului părților interesate de a acționa, de a se concentra pe nevoile investitorilor și ale piețelor financiare, precum și de a utiliza cadrele generale și standardele existente și respectate ca bază pentru elaborarea noilor norme.

Obiectivul IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile în materie de sustenabilitate care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Obiectivul IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile sale legate de climă care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.

Standardele sunt aplicabile pentru perioadele anuale de raportare care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior acestei date.

Cele două documente sunt disponibile exclusiv pe website-ul Fundației IFRS.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

ETAF: Oficiali UE și practicieni fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE

Radio CECCAR FM

Miercuri, 17 aprilie 2024, oficiali UE, experți și consilieri fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE, în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) la Bruxelles. Evenimentul, care s-a desfășurat cu sala plină, a adunat și 1.800 de persoane online.

În discursul introductiv, președintele ETAF, Philippe Arraou, a dat de gândit cu câteva idei preliminare paneliștilor prin prezentarea manifestului ETAF, care prevede 25 recomandări pentru Comisia Europeană și Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

În timpul primului panel, moderat de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes, s-a purtat o discuție prospectivă despre cum ar trebui să arate viitoarele politici fiscale sub următoarea conducere a Comisii Europene.

Benjamin Angel, director al Direcției de impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a reamintit publicului că principala prioritate este adoptarea celor opt texte aflate în prezent în discuție. Acesta a afirmat că discuțiile vor fi reluate încă din timpul Președinției belgiene a Consiliului UE cu privire la propunerea de directivă pentru combaterea utilizării abuzive a entităților fictive (UNSHELL). Deși nu este preconizată până la sfârșitul mandatului actual, este puțin probabil ca directiva privind Combaterea rolului facilitatorilor implicați în facilitarea evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană (SAFE) să dispară complet de pe agenda următoarei Comisii Europene, a spus Angel. În opinia sa, ar putea crește în importanță și alte subiecte „la modă”, cum ar fi impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță.

Angel a mai declarat că nu se așteaptă nicio nouă propunere în domeniul fiscal în cadrul mandatului rămas, deoarece propunerea pentru a noua modificare a Directivei privind cooperarea administrativă (DAC) în materie fiscală, pentru a însoți implementarea celui de-al doilea pilon și pentru a evita raportarea multiplă pentru companiile care intră sub incidența acesteia, a fost suspendată deoarece lucrările privind îndrumările administrative sunt încă în desfășurare la OCDE. Însă a anunțat că în luna mai va fi lansată o evaluare onestă a eficienței modificărilor succesive aduse DAC (de la DAC1 până la DAC6).

Pentru eurodeputatul Isabel Benjumea Benjumea (PPE, Spania), deplasarea spre dreapta a Parlamentului European după alegerile europene din 2024, prevăzută în sondaje, va duce la o mai mică presiune pentru o mai mare armonizare a impozitării. „Cred că limbajul coordonării, al schimbului de informații, al simplificării și al competitivității vor fi cuvintele-cheie în orice negociere fiscală în următorul mandat”, a spus aceasta.

Panayiotis Nicolaides, director de cercetare la Observatorul fiscal al UE, a subliniat că impozitarea este dictată de condițiile economice. Diferitele crize ar putea obliga statele membre să își majoreze veniturile fiscale și, în opinia sa, acesta va fi cu siguranță motorul viitoarelor politici fiscale. În acest sens, el a pledat pentru un impozit minim global pe averea netă a miliardarilor.

Bart Van Coile, președintele Institutului Belgian pentru Consilieri Fiscali și Contabili (ITAA), reprezentând profesia fiscală în dezbatere, și-a exprimat dorința pentru o „nouă Comisie Europeană care să se bazeze pe încrederea în contribuabili și intermediari, în special în consilierii fiscali și experții contabili care urmează coduri etice puternice de conduită”. El a mai subliniat faptul că legislatorii UE ar trebui să acorde prioritate prevenirii abaterilor comise de intermediarii neautorizați, simplificării legislației fiscale și respectării normelor pentru întreprinderi și consilieri fiscali și reducerii sarcinilor impuse contribuabililor care se confruntă cu reglementările în schimbare, în special pentru IMM-uri.

Cel de-al doilea panel, moderat de Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC, a abordat perspectivele consilierilor fiscali din UE. Membrii panelului au discutat în detaliu despre complexitatea legislației fiscale a UE și despre anunțul recent al Comisiei Europene de a reduce cu 25% dispozițiile de raportare pentru companii.

Ana Xavier, șefa Departamentului de analiză economică a impozitării și evaluare a impactului din cadrul DG TAXUD a Comisiei Europene, a invitat publicul să reflecteze asupra sursei poverii administrative în materie de impozitare, și anume fragmentarea sistemelor fiscale din Europa. Această fragmentare generează complexitate și costuri, care pot ajunge, în unele cazuri, până la 54 miliarde de euro pentru conformitatea cu impozitul pe profit din corporații, a spus ea.

Pentru Sean Bray, directorul pentru politici europene al Tax Foundation Europe, proiectarea fiscală și scopul acesteia sunt de o importanță capitală. El și-a exprimat regretul față de echitatea adesea trecută cu vederea și potențialul impact asupra scalabilității legislației fiscale complexe asupra companiilor, îndemnând la o discuție mai amplă despre aceste aspecte în context european.

Transparența și cererea tot mai mare de informații cu privire la strategia fiscală a companiilor au fost tratate de asemenea în cadrul panelului. Pascal Saint-Amans, fost director al Centrului OCDE pentru Politici Fiscale și Administrație, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick, a reflectat asupra evoluției percepției fiscale în ultimii 15 ani, de la un „subiect tehnic obscur rezervat specialiștilor” la un aspect puternic examinat de societate și guverne. Această schimbare a dus la creșterea interesului politic și a exigențelor privind transparența, determinând întreprinderile să își regândească abordarea față de politica fiscală și de gestionare a riscurilor. Acesta a subliniat și importanța reputației și a datoriei față de societate, alături de conformitate, îndemnând companiile să se pregătească pentru viitoarele dispoziții privind transparența și să analizeze, la nivelul consiliului de administrație, modul în care se prezintă și poziția lor cu privire la aspectele fiscale.

Participanții au mai discutat despre impactul digitalizării și inteligenței artificiale asupra activității consilierilor fiscali. În acest sens, Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a declarat că trebuie să facem distincția între impactul direct asupra activității consilierilor fiscali și asupra interacțiunilor acestora cu autoritățile fiscale într-un mediu digital. Toma a recunoscut potențialul inteligenței artificiale pentru anumite sarcini repetitive de a spori eficiența, precizia și analiza predictivă în activitatea de consiliere fiscală, ceea ce ar putea duce la reducerea costurilor și la mai mult timp disponibil pentru consiliere strategică. Cu toate acestea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul viitor al consilierilor fiscali într-un mediu condus din ce în ce mai mult de inteligența artificială generativă, subliniind importanța formării continue și a organizațiilor profesionale pentru a se adapta la aceste tendințe tehnologice și pentru a asigura relevanța continuă a profesioniștilor din domeniul fiscal. Acest lucru este cu atât mai important cu cât consilierii fiscali vor fi cei care vor ajuta IMM-urile să se digitalizeze, a concluzionat Toma.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili

Radio CECCAR FM

Joi, 11 aprilie 2024, Corpul Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR) a organizat, în colaborare cu Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE, un eveniment cu tema Accounting, the language of business, la care au participat peste 100 de studenți pasionați de domeniul financiar-contabil.

Evenimentul a explorat universul captivant al #smartaccounting, aducând în atenție diversificarea serviciilor în domeniu, importanța raționamentului profesional și a respectării Codului etic al profesioniștilor contabili. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea adaptării continue la tehnologiile emergente și pe rolul important al competențelor digitale în profilul profesionistului contabil modern.

Studenților le-au fost prezentate serviciile pe care le pot presta profesioniștii contabili membri CECCAR – vorbind aici inclusiv despre serviciile cu componentă de sustenabilitate. Importanța utilizării tehnologiei și inteligenței artificiale în contabilitate și cum aceste tehnologii pot transforma procesele contabile, crescând eficiența și aducând o mai mare valoare adăugată stakeholderilor, au fost subiecte care au captat atenția studenților.

Conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, expert contabil, a subliniat rolul profesionistului contabil în era digitală și provocările întâmpinate în adaptarea la noile normative. Totodată, ea le-a expus studenților modul în care profesia contabilă s-a transformat – de la activitățile de prelucrare a datelor financiare, profesioniștii contabili de astăzi furnizează servicii integrate, devenind consilieri de încredere ai antreprenorilor, care ajută în luarea deciziilor strategice la nivelul managementului. Vorbindu-le și prin prisma calității de reprezentant al CECCAR în Panelul internațional de educație contabilă din cadrul IFAC, Adriana Florina Popa abordat transformările în domeniul educației în domeniul financiar-contabil, amintind că CECCAR și-a adaptat programele de formare inițială și de formare continuă la standardele internaționale, pentru a răspunde cât mai eficient nevoii de dezvoltare a competențelor și abilităților profesioniștilor contabili și ale aspiranților la profesie la noile realități.

Oana Nicorescu, expert contabil și antreprenor, le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul financiar-contabil, despre importanța experienței în calea către antreprenoriat, precum și despre aspecte tehnice cum ar fi indicatorii de performanță, conceptele de bază ale contabilității.

Ionuț-Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II le-a povestit studenților despre traseul său profesional: de la student la angajat, de la student la stagiar CECCAR, oferindu-le sfaturi utile despre cum pot trece cu brio de Examenul de acces la stagiu. Totodată, el le-a detaliat studenților informații despre utilitatea programului de stagiu, inclusiv pentru a înțelege mai bine activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății de expertiză contabilă în care activează și cum cursurile de pregătire îl ajută să învețe să aplice mai eficient raționamentul profesional.

Acest eveniment a evidențiat nu doar importanța învățării continue, a adaptării la un mediu economic în schimbare, ci și angajamentul CECCAR de a sprijini formarea profesională continuă a profesioniștilor contabili, pregătindu-i să facă față provocărilor. Prin astfel de inițiative, CECCAR contribuie activ la modelarea viitorului profesiei contabile în România și la pregătirea noilor generații de profesioniști contabili fit for future.

Galerie foto

CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili
CECCAR și FABIZ dezvăluie tainele #smartaccounting pentru noua generație de profesioniști contabili


  

Continuare

Trending