Rețele sociale

ECONOMIE

Ministerul Finanţelor a reuşit să împrumute 110 milioane lei pe 15 ani, la o dobândă medie de 3,63% pe an

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanţelor a suferit un semi-eşec în tentativa de a plasa titluri de stat de 200 de milioane de lei scadente în 24 septembrie 2031, considerată un test pentru maturităţi atât de lungi, reuşind să vândă obligaţiuni în valoare de doar 110,5 milioane lei, pe fondul cererii scăzute şi a dobânzilor mari cerute de către bănci, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit 361,3 milioane lei, teoretic peste suma anunţată a licitaţiei, dar dobânzile mari soliticate de către bănci au făcut ca Ministerul Finanţelor să accepte să împrumute o sumă mult mai mică.

Obligaţiunile statului, care fac parte dintr-o emisiune nouă, au o rată a cuponului de 3,65%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 3,69%, iar cel mediu – de 3,63% pe an, potrivit datelor BNR.

Analiştii se aşteptau la o licitaţie dificilă, în condiţiile în care principalii investitori în astfel de titluri pe termen foarte lung, investitorii străini, sunt mai degrabă precauţi în acest moment, potrivit news.ro.

“Extrapolând curba randamentelor, un randament posibil pentru acest nou titlu ar fi undeva în zona a 3,85%, dar participanţii la piaţă ar putea fi precauţi, în contextul recentei tendinţe de creştere a pantei curbei de randament şi a temerilor mai mari legate de perspectiva politicii monetare a băncilor centrale majore”, se arată într-un raport al ING, transmis joi.

Ministerul Finanţelor încearcă să mărească scadenţa medie a împrumuturilor contractate de la bănci, profitând de dobânzile scăzute din această perioadă, pentru a uşura povara datoriei pentru bugetul de stat.

Însă licitaţiile pentru titluri cu scadenţe lungi au avut mult mai puţin succes în raport cu licitaţiile pentru scadenţe scurte sau medii, la care cererea este mult mai solidă.

La două dintre licitaţiile statului din septembrie pentru titluri pe termen lung, oferta băncilor a fost slabă.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

ECONOMIE

Formularul 112 a fost actualizat

Radio CECCAR FM

Prin Ordinul comun nr. 6330/1587/1630/3121/2024 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost actualizate modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, noul model al formularului 112 a fost elaborat ținându-se cont, printre altele, de faptul că la data de 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, noile prevederi de la art. 27, art. 28 și art. 115 impunând actualizarea modelului și conținutului „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

De asemenea – se mai menționează în documentul citat – la art. 27 și art. 28 din Legea nr. 360/2023 se preiau anumite dispoziții din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la locurile de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale și totodată se instituie noi locuri de muncă în astfel de condiții.

Totodată, potrivit art. 115 din Legea nr. 360/2023, competența achitării ajutorului de deces revine în exclusivitate caselor teritoriale de pensii astfel că, începând cu data de 1 septembrie 2024, agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București nu mai au temei legal să achite această prestație de asigurări sociale indiferent că este vorba despre asigurat, inclusiv șomer, sau membru de familie al acestuia.

În acest context, a fost promovat acest nou act normativ care cuprinde următoarele modificări:

  • Modificarea „Anexei 1.1. – Anexa angajator” a formularului, prin: ▪ eliminarea casetei „Ajutoare de deces”, situată sub Secțiunea E.3., care se completa de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București;  eliminarea Secțiunii G – „Date informative privind ajutoarele de deces acordate de către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București”;
  • Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale” (Anexa nr. 2 la ordin), prin modificarea corespunzătoare a denumirii acestora pentru creanțele reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată în cazul condițiilor deosebite și speciale de muncă de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
  • Actualizarea Nomenclatorului „Indicativ condiții speciale/deosebite” (Anexa nr. 5 la ordin), prin modificarea corespunzătoare a temeiului legal în cazul unora dintre condițiile deosebite și speciale de muncă și prin completarea de noi indicative corespunzătoare noilor condiții deosebite și speciale de muncă introduse de Legea nr. 360/2023;
  • Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.

Aceste prevederi se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii septembrie 2024.

Continuare

ECONOMIE

Noi modificări la Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Prin Legea nr. 254/2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1006 din 8 octombrie 2024, a fost modificat art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la aplicarea cotei reduse de TVA.

Astfel, potrivit noului act normativ, cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea  următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, hrana pentru albine, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepția: 1) băuturilor alcoolice; 2) băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; 3) alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică, cozonacul, biscuiții și hrana pentru albine.

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

Continuare

ECONOMIE

Procedura de restituire a TVA, actualizată pentru entitățile nonprofit

Radio CECCAR FM

Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1018 din 11 octombrie 2024OMF nr. 6.251/2024 privind modificarea și completarea OMF nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a)—b1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

În Referatul de aprobare a actului normativ, MF reamintește că, prin Legea nr. 88/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost completat art. 294 din lege, în sensul introducerii, printre altele, a scutirii de TVA cu drept de deducere pentru anumite livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate către entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF, dacă acestea sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitatea nonprofit sau celor din rețeaua publică de stat, după caz.

În vederea asigurării unui tratament TVA similar pentru achizițiile efectuate de societățile deținute integral de entități nonprofit cu cel aplicabil achizițiilor efectuate direct de entitățile nonprofit, în măsura în care achizițiile efectuate au aceeași destinație, prin OUG nr. 31/2024 a fost extinsă scutirea de TVA prevăzută la art. 294 alin. (5) din Codul fiscal și pentru achizițiile efectuate de aceste societăți.

Procedura de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit pentru care se aplică scutirea de taxă menționată mai sus a fost aprobată prin OMF nr. 3044/2024.

Prin Legea nr. 204/2024 pentru aprobarea OUG nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost modificate condițiile pe care societățile deținute integral de entitățile nonprofit trebuie să le îndeplinească pentru aplicarea scutirii în cazul în care achizițiile efectuate sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de către acestea. Totodată, au fost introduse noi prevederi care reglementează restituirea TVA către aceste societăți inclusiv pentru operațiunile a căror exigibilitate a TVA a intervenit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 204/2024, precum și condițiile de eligibilitate pentru restituirea taxei.

În acest context a fost promovat OMF nr. 6.251/2024, publicat astăzi în Monitorul oficial, act normativ prin care a fost modificat și completat OMF nr. 3044/2024.

Continuare

Trending