PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 9 decembrie 2019
În ultimele zile, SUA și Franța au dezvăluit existența unor neînțelegeri grave cu privire la propunerea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din cadrul Pilonului 1, de a reforma cadrul fiscal internațional.
SUA și Franța încă dezbat propunerea OCDE din cadrul Pilonului 1
În ultimele zile, SUA și Franța au dezvăluit existența unor neînțelegeri grave cu privire la propunerea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din cadrul Pilonului 1, de a reforma cadrul fiscal internațional. La 3 decembrie a.c., Steven Mnuchin (Secretarul Trezoreriei SUA) a trimis o Scrisoare către Secretarul General al OCDE, Jose Angel Gurria, în care își exprimă preocuparea „față de potențialele abateri obligatorii de la stabilirea prețurilor de transfer pe baza tranzacțiilor desfășurate în condiții obiective și de la standardele privind „nexusul” fiscal”. În consecință, se pare că SUA nu sunt pregătite să sprijine abordarea unitară propusă de OCDE în cadrul Pilonului 1.
Răspunsul lui Jose Angel Gurria atrage atenția asupra contribuției lui Mnuchin din cadrul reuniunii G20 prin care acesta a extins aria de acoperire a discuțiilor, utilizând o abordare mai convențională și noul concept de nexus. În ultimul rând, la 6 decembrie a.c., Bruno Le Maire, ministrul de finanțe francez, a declarat că propunerea SUA, bazată pe „sfera de siguranță”, este inacceptabilă atât pentru Franța, cât și pentru restul partenerilor OCDE. Prin scrisoarea sa, Jose Angel Gurria îl invită pe Bruno Le Maire la o ședință, la Paris, pentru a putea stabili de comun acord cea mai bună cale de urmat.
ECOFIN se pronunță asupra Raportării pentru fiecare țară în parte (CbCr) și asupra Directivei privind impozitarea energiei
La 5 decembrie a.c., Formațiunea Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) a Consiliului a luat act de impasul la care s-a ajuns săptămâna trecută în Consiliul Concurenței în privința raportării CbCr. În pofida încercărilor a 10 țări (în frunte cu Luxemburg) de a schimba baza legală a prepunerii, vice-președintele executiv, Valdis Dombrovskis, a indicat faptul că Comisia nu are nicio intenție de a retrage propunerea legislativă sau de a modifica baza legală a acesteia.
În cadrul aceleiași ședințe, miniștrii de finanțe au adoptat o concluzie în vederea revizuirii Directivei privind impozitarea energiei. Textul concluziei face apel la Comisia Europeană să acorde o atenție deosebită ariei de acoperire a directivei, ratelor minime, scutirilor și reducerilor fiscale. Comisarul Paolo Gentiloni a garantat faptul că Comisia va lansa o evaluare în care se va lua în considerare impactul unei posibile revizuiri a concurenței, conectivității și a aspectelor de natură socială.
Parlamentul European aprobă o rezoluție cu privire la Reforma fiscală internațională
La 3 decembrie a.c., europarlamentarii din cadrul Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare (ECON) au adoptat proiectul de rezoluție propus de către Președintele Comisiei ECON, Irene Tinagli (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Italia), prin care se face apel la o reformă fiscală internațională ambițioasă în cadrul OCDE. Textul rezoluției regretă lipsa unei abordări comune și face apel la Comisie și la statele membre să se decidă asupra unei poziții ambițioase, care să permită Uniunii Europene să se exprime cu un singur glas în cadrul acestor negocieri. Mai mult decât atât, rezoluția reamintește faptul că cei doi piloni ai reformei sunt complementari și la fel de importanți și, prin urmare, trebuie negociați ca un tot unitar indivizibil. În ultimul rând, europarlamentarii fac apel la Comisie să pregătească temeiul legislativ necesar implementării rezultatelor unui acord internațional în legislația UE. În acest sens, aceștia solicită evitarea unei baze legislative care ar necesita unanimitate în cadrul Consiliului UE, făcând referire la planul Comisiei de a face tranziția la un vot cu majoritate calificată în privința chestiunilor de natură fiscală.
Conferința ETAF cu tema Dinamica viitoare a politicii fiscale în UE
La 5 decembrie a.c., peste 80 de participanți din instituțiile UE, diferite părți interesate și numeroși consilieri fiscali au luat parte la conferința pe tema Dinamica viitoare a politicii fiscale UE organizată de European Tax Adviser Federation (ETAF) la Bruxelles. În discursul său, Maria Teresa Fabregas Fernandez, directorul Impozitare indirectă și administrație fiscală din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD), a descris posibilele priorități fiscale ale Comisiei Europene pentru următorii 5 ani. Maria Teresa Fabregas Fernandez a confirmat faptul că impozitarea digitală, Pactul ecologic european și taxa vamală pentru emisiile de carbon se vor afla în vârful agendei fiscale a UE. Pe lângă toate acestea, Comisia va continua să simplifice sistemul fiscal, precum și lupta împotriva fraudei fiscale și a regimurilor fiscale nocive și va depune eforturi în continuare pentru a asigura utilizarea „clauzelor pasarelă” în vederea tranziției la un vot cu majoritate calificată.
În cadrul primului panel al conferinței, Maria Teresa Fabregas Fernandez, Martin Martinez-Navarro (Referent la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cabinetul Judecătorului irlandez Collins) și Marcus Scheuren (Consilier principal în cadrul Secretariatului ECON, Parlamentul European) au discutat aceste priorități fiscale și rolul relațiilor dintre diferite instituții europene în stabilirea politicilor fiscale.
Cel de-al doilea panel s-a axat pe modul în care UE și OCDE se pot influența reciproc în proiectarea și implementarea politicilor fiscale. Bernardus Zuijdendorp, Directorul Departamentului de Inițiative privind impozitarea companiilor din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD), Comisa Europeană), Piergiorgio Valente (Președintele Confédération Fiscale Européenne) și Marek Belka (Membru al Parlamentului European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Polonia) au dezbătut stadiul în care se află propunerea de reformare a sistemului fiscal internațional al OCDE și rolul Uniunii Europene în promovarea acestui subiect la nivel global.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.
Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.
În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.
Loading…
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil
Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.
Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.
În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.
Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente