Rețele sociale

ECONOMIE

Reuters: Inflația în zona euro va rămâne peste ținta BCE în 2022

Radio CECCAR FM

Prognozele privind inflația în zona euro riscă să depășească anul viitor obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândul economiștilor, care și-au revizuit în creștere estimările privind prețurile de consum pentru a cincea lună consecutiv.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a urcat în octombrie la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiștii se așteaptă ca tendința să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE și investitori. Rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 4,1% în octombrie, de la un nivel de 3,4% în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din iulie 2008 și mai mult decât dublu față de ținta BCE. Analiștii se așteptau ca rata anuală a inflației să ajungă la 3,7% luna trecută.

Spre deosebire de alte bănci centrale, instituția cu sediul la Frankfurt a respins solicitările de înăsprire a politicii monetare. Președintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut că puseul inflaționist din Europa va dura mai mult decât preconiza inițial BCE, dar, cu toate acestea, condițiile favorabile de finanțare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esențiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19. „Chiar dacă actuala creștere a ratei inflației va dura mai mult decât se preconiza, ne așteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor”, a declarat Lagarde.

„Povestea inflației devine din ce în ce mai dificil de gestionat pentru BCE. Chiar dacă nu credem că prețurile petrolului și gazelor naturale vor continua să crească în același ritm în 2022, de fapt estimăm un declin, impactul majorării inflației ar putea dura mai mult”, a apreciat Peter Vanden Houte, economist șef la ING.

85% dintre participanții la sondajul realizat de Reuters în perioada 8-11 noiembrie cred că în acest trimestru economia zonei euro va ajunge la nivelul de înaintea pandemiei. „În timp ce alte bănci centrale vor majora ratele dobânzilor în 2022 și vor înăspri politica monetară, ceea ce va afecta și zona euro, credem că BCE va prefera să aibă capacitatea de rezervă pentru a majora programul de achiziții, dacă va fi necesar, și pentru a fi flexibilă pe perioada anului viitor”, consideră George Buckley, economist la Nomura. Banca Centrală Europeană a decis să mențină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar a anunțat că va încetini în trimestrul patru din 2021 ritmul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP), care a ajutat la păstrarea costurilor de împrumut scăzute pentru guverne și afaceri.

Economiștii se așteaptă ca ritmul achizițiilor din Programul BCE de achiziționare de active (APP), în prezent de 20 de miliarde de euro pe lună, să crească la 40 de miliarde de euro pe lună după încheierea PEPP, în 31 martie 2022. Un număr redus de economiști estimează o creștere până la 60 de miliarde de euro pe lună.

Aproape 70% dintre economiști previzionează că APP se va încheia până la finalul lui 2023; restul previzionează încheierea la sfârșitul lui 2024.

Costurile de împrumut pentru țările din zona euro au scăzut în ultimele săptămâni, după ce investitorii și-au redus așteptările privind majorări semnificative ale dobânzilor de către marile bănci centrale, pe fondul creșterii riscurilor inflaționiste.

Conform previziunilor economice de toamnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE), rata inflației în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 și la 1,4% în 2023, deoarece se estimează că prețurile la energie se vor stabiliza treptat.

Această creștere puternică a ratei inflației este determinată în principal de creșterea prețurilor la energie, dar ea pare să fie legată și de un set amplu de ajustări economice ulterioare pandemiei, sugerând că nivelurile ridicate actuale sunt în mare măsură tranzitorii, apreciază Comisia Europeană.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending