Rețele sociale

ECONOMIE

Statele UE au agreat propunerea României de prelungire a derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8

Radio CECCAR FM

Toate statele din Uniunea Europeană au agreat propunerea României pentru prelungirea în 2024 a derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8, a anunțat, la Indagra, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat de Agerpres.

Aceste condiționalități trebuiau respectate de fermieri și vizau rotația culturilor (GAEC 7), precum și condiția de a lăsa 4% din suprafața fermei nelucrată, respectiv pârloagă (GAEC 8), însă, potrivit ministrului Agriculturii, la Consiliul Agricultură și Pescuit de la Luxemburg, din 23 și 24 octombrie, s-a agreat prelungirea derogărilor și pentru anul 2024.

Această măsură va permite fermierilor să își compenseze pierderile cauzate de reducerea prețurilor la cereale și de seceta severă.

„Am fost plecat la Consiliul AgriFish unde s-au discutat două teme importante pentru agricultura României, dar și pentru cea europeană. Pe de o parte, am discutat partea de derogări la GAEC 7 și GAEC 8, unde, cu cele două state care mai erau, Franța și Germania, am avut o discuție bilaterală cu cei doi miniștri și în următorul Consiliul AgriFish vom face front comun. Deci, practic, toate statele din Uniunea Europeană au agreat propunerea României de derogare de la GAEC 7 și GAEC 8”, a precizat Florin Barbu, la conferința „Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027”.

Un alt punct important pe ordinea de zi în Consiliul AgriFish a fost cel legat de risipa alimentară, în condițiile în care CE intenționează să scoată un act normativ pentru a atinge ținta de 50% până în 2030 privind risipa alimentară din Uniunea Europeană, ministrul român al Agriculturii susținând ca reducerea risipei alimentare să se facă pe întreg lanțul.

„Bineînțeles că Ministerul Agriculturii a adus argumente importante pentru acest act juridic pe care Comisia vrea să îl scoată în perioada următoare pentru a atinge ținta de 50% până în 2030 privind risipa alimentară din Uniunea Europeană. Spun acest lucru pentru că i-am rugat foarte mult și, bineînțeles, voi ține cont și voi susține în continuare ca reducerea risipei alimentare să se facă pe întreg lanțul, pentru ca în România, în anumite momente ale anului, atunci când producem cantități foarte mari de legume, să se poată lua măsuri de contingent, astfel încât produsele care vin din afara țărilor Uniunii Europene să aibă o restricție mai mare. Ne dorim în continuare ca produsele românești să fie consumate de către români, ne dorim foarte mult să sprijinim în continuare prin consum și prin putere de cumpărare fermierii din bazinele legumicole”, a explicat ministrul Agriculturii.

Acesta a adăugat că în urma discuției cu omologul francez se are în vedere extinderea unui acord de export a cărnii de pasăre pe teritoriul Franței. „Vorbeam cu ministrul francez (al Agriculturii – n. r.) care în momentul de față are o problemă în sectorul avicol: au grad de autosuficiență de doar 50%, iar România în momentul de față are un grad de autosuficiență de 130%. Practic, am discutat și despre extinderea unui acord de export a cărnii de de pasăre pe teritoriul Franței. Sunt lucruri foarte importante”, a adăugat oficialul.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending