Rețele sociale

ECONOMIE

Planuri pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor

Radio CECCAR FM

Eurodeputații au adoptat planuri convenite cu Consiliul UE care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, informează un comunicat al Parlamentului European, citat de Agerpres.

Revizuirea propusă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050. Se dorește și ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit.

Potrivit textului revizuit al Directivei, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030. În plus, clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor.

În cazul clădirilor rezidențiale, țările Uniunii Europene vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20%-22% până în 2035.

Conform noii Directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. Pentru a identifica clădirile care intră în această categorie se vor utiliza cerințele minime de performanță energetică.

Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030.

Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură.

Clădirile agricole și de patrimoniu pot fi scutite de la aplicarea noilor norme. Țările UE pot decide să excludă și clădirile protejate pentru calitățile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult.

“Directiva arată clar modul în care politicile climatice pot avea beneficii reale și imediate pentru cei cu venituri reduse. Această lege va contribui la reducerea facturilor la energie și va aborda cauzele profunde ale sărăciei energetice, asigurând în același timp mii de locuri de muncă locale de înaltă calitate în întreaga UE. Abordarea a 36% din emisiile de CO2 ale Europei constituie un pilon absolut esențial al Pactului Verde European”, a declarat raportorul pentru Directiva privind performanța energetică a clădirilor, Ciaran Cuffe.

Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE.

Potrivit Comisiei Europene, clădirile din UE sunt responsabile pentru 40% din consumul nostru de energie și pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. Pe 15 decembrie 2021, CE a adoptat o propunere legislativă de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor, ca parte a așa-numitului pachet “Pregătiți pentru 55”. O nouă lege europeană a climei, din iulie 2021, a introdus obiectivele pentru 2030 și 2050 în legislația europeană obligatorie.

ECONOMIE

Formularul 112 a fost actualizat

Radio CECCAR FM

Prin Ordinul comun nr. 6330/1587/1630/3121/2024 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost actualizate modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, noul model al formularului 112 a fost elaborat ținându-se cont, printre altele, de faptul că la data de 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, noile prevederi de la art. 27, art. 28 și art. 115 impunând actualizarea modelului și conținutului „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

De asemenea – se mai menționează în documentul citat – la art. 27 și art. 28 din Legea nr. 360/2023 se preiau anumite dispoziții din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la locurile de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale și totodată se instituie noi locuri de muncă în astfel de condiții.

Totodată, potrivit art. 115 din Legea nr. 360/2023, competența achitării ajutorului de deces revine în exclusivitate caselor teritoriale de pensii astfel că, începând cu data de 1 septembrie 2024, agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București nu mai au temei legal să achite această prestație de asigurări sociale indiferent că este vorba despre asigurat, inclusiv șomer, sau membru de familie al acestuia.

În acest context, a fost promovat acest nou act normativ care cuprinde următoarele modificări:

  • Modificarea „Anexei 1.1. – Anexa angajator” a formularului, prin: ▪ eliminarea casetei „Ajutoare de deces”, situată sub Secțiunea E.3., care se completa de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București;  eliminarea Secțiunii G – „Date informative privind ajutoarele de deces acordate de către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București”;
  • Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale” (Anexa nr. 2 la ordin), prin modificarea corespunzătoare a denumirii acestora pentru creanțele reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată în cazul condițiilor deosebite și speciale de muncă de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
  • Actualizarea Nomenclatorului „Indicativ condiții speciale/deosebite” (Anexa nr. 5 la ordin), prin modificarea corespunzătoare a temeiului legal în cazul unora dintre condițiile deosebite și speciale de muncă și prin completarea de noi indicative corespunzătoare noilor condiții deosebite și speciale de muncă introduse de Legea nr. 360/2023;
  • Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.

Aceste prevederi se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii septembrie 2024.

Continuare

ECONOMIE

Noi modificări la Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Prin Legea nr. 254/2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1006 din 8 octombrie 2024, a fost modificat art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la aplicarea cotei reduse de TVA.

Astfel, potrivit noului act normativ, cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea  următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, hrana pentru albine, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepția: 1) băuturilor alcoolice; 2) băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; 3) alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică, cozonacul, biscuiții și hrana pentru albine.

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

Continuare

ECONOMIE

Procedura de restituire a TVA, actualizată pentru entitățile nonprofit

Radio CECCAR FM

Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1018 din 11 octombrie 2024OMF nr. 6.251/2024 privind modificarea și completarea OMF nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a)—b1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

În Referatul de aprobare a actului normativ, MF reamintește că, prin Legea nr. 88/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost completat art. 294 din lege, în sensul introducerii, printre altele, a scutirii de TVA cu drept de deducere pentru anumite livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate către entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF, dacă acestea sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitatea nonprofit sau celor din rețeaua publică de stat, după caz.

În vederea asigurării unui tratament TVA similar pentru achizițiile efectuate de societățile deținute integral de entități nonprofit cu cel aplicabil achizițiilor efectuate direct de entitățile nonprofit, în măsura în care achizițiile efectuate au aceeași destinație, prin OUG nr. 31/2024 a fost extinsă scutirea de TVA prevăzută la art. 294 alin. (5) din Codul fiscal și pentru achizițiile efectuate de aceste societăți.

Procedura de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit pentru care se aplică scutirea de taxă menționată mai sus a fost aprobată prin OMF nr. 3044/2024.

Prin Legea nr. 204/2024 pentru aprobarea OUG nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost modificate condițiile pe care societățile deținute integral de entitățile nonprofit trebuie să le îndeplinească pentru aplicarea scutirii în cazul în care achizițiile efectuate sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de către acestea. Totodată, au fost introduse noi prevederi care reglementează restituirea TVA către aceste societăți inclusiv pentru operațiunile a căror exigibilitate a TVA a intervenit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 204/2024, precum și condițiile de eligibilitate pentru restituirea taxei.

În acest context a fost promovat OMF nr. 6.251/2024, publicat astăzi în Monitorul oficial, act normativ prin care a fost modificat și completat OMF nr. 3044/2024.

Continuare

Trending