Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Proiect: Modificarea Declarației 390

Radio CECCAR FM

Formularul 390 VIES Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare va fi modificat ca urmare a implementării în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2018/1.910 referitoare la sistemul taxei pe valoarea adăugată.

În acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului Formularului 390 VIES, împreună cu procedura de gestionare a declarației și instrucțiunile de completare a acesteia.

Potrivit referatului de aprobare ce însoțește proiectul legislativ, prin OG nr. 6/2020 au fost aduse modificări Codului fiscal, fiind astfel transpuse în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2018/1.910 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește armonizarea și simplificarea anumitor norme din sistemul taxei pe valoarea adăugată pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre statele membre. Astfel, prin dispozițiile art. 2701 din Codul fiscal se introduce regimul stocuri la dispoziția clientului, potrivit căruia, în momentul transportului bunurilor către alt stat membru, furnizorul cunoaște deja identitatea persoanei care achiziționează bunurile și căreia îi vor fi furnizate ulterior.

Ca urmare a acestor prevederi legale, spun reprezentanții ANAF, în documentul citat, fiecare persoană impozabilă trebuie să înscrie în declarația recapitulativă informații cu privire la codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanelor impozabile cărora le sunt destinate bunurile expediate sau transportate în cadrul regimului stocuri la dispoziția clientului, precum și cu privire la orice modificare a informațiilor deja furnizate.

Noile prevederi ale Codului fiscal impun, astfel, modificarea și completarea Formularului 390 VIES.

Proiectul de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (390 VIES) Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare și documentele care îl însoțesc pot fi consultate pe site-ul ANAF, secțiunea Transparență decizională.

PROFESIA CONTABILĂ

Dialog interprofesional, la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate

Radio CECCAR FM

La 14 noiembrie 2024, CECCAR Filiala Hunedoara a organizat, în parteneriat cu Baroul Hunedoara, o întâlnire profesională desfășurată la sediul filialei. Evenimentul a reunit experți contabili, contabili autorizați și avocați, oferind un cadru de discuție pentru teme relevante și actuale, cu scopul de a întări colaborarea între cele două profesii.

Printre subiectele discutate s-au numărat implementarea platformei e-Factura, impactul acesteia asupra operațiunilor contabile și juridice, amnistia fiscală și implicațiile sale asupra contribuabililor, precum și pregătirea pentru Declarația unică 2025, cu accent pe noile clarificări legislative. Discuțiile au vizat identificarea soluțiilor practice la provocările comune din activitatea profesională și au pus accent pe nevoia unei cooperări eficiente în beneficiul clienților.

În deschiderea evenimentului, Maria Mornea, președintele CECCAR Hunedoara, a subliniat importanța dialogului interprofesional ca element esențial pentru rezolvarea problemelor complexe din domeniile financiar-contabil și juridic. Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara, a evidențiat, la rândul său, valoarea parteneriatului dintre profesioniștii contabili și avocați.

Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru profesioniști de a face schimb de experiențe și de a identifica bune practici, consolidând relația între profesiile contabile și juridice.

Galerie foto

Dialog interprofesional la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate Dialog interprofesional la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate Dialog interprofesional la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP

Radio CECCAR FM

La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.

Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.

În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.

Galerie foto

CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici

file with image and text inside it

Loading…

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Radio CECCAR FM

Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat  cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.

Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.

În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.

Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.

Galerie foto

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Continuare

Trending