Rețele sociale

ECONOMIE

Cristian Ghinea propune crearea unui instrument de finanțare pentru primării

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a continuat seria de dezbateri publice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Radio CECCAR FM

Potrivit unui comunicat al instituției, în cea de-a doua zi, dezbaterile au fost axate pe teme relevante abordării PNRR: „Cum dezvoltăm inteligent și durabil marile orașe?” – dezbatere cu participarea Asociației Municipiilor din România, respectiv „Cum valorificăm resursele mediului de afaceri” – dezbatere privind competitivitatea economică și digitalizarea.

În context, ministrul de resort, Cristian Ghinea, a subliniat că, în prezent, PNRR nu are o alocare punctuală pentru dezvoltarea localităților și nici nu indică obiective care urmează să fie susținute. În acest sens, potrivit unui comunicat al MIPE, el a propus crearea unui instrument de finanțare pentru primării, respectiv un fond de reziliență pentru localități, dat fiind că „reformele sunt așteptate de la autoritățile centrale, nu de la cele locale, iar dumneavoastră trebuie să încadrați investițiile pe care le aveți de făcut în aceste reforme”, a punctat ministrul. A adăugat faptul că din același fond de reziliență pentru localități ar putea fi finanțate școli, spitale, precum și alte obiective, în baza unui mecanism de prioritizare a investițiilor. Totodată, Cristian Ghinea a  subliniat că PNRR va trebui să fie un instrument de finanțare flexibil, ușor de implementat și orientat spre realizarea reformelor.

Propunerile pentru dezvoltarea inteligentă și durabilă a marilor orașe au vizat susținerea economiei circulare, colectarea selectivă a deșeurilor, investiții în sisteme de termoficare inteligentă, regândirea zonelor industriale, dar și soluții privind îmbunătățirea vieții de zi cu zi a locuitorilor. Pentru îndeplinirea obiectivelor și implementarea rapidă a reformelor și a proiectelor care le susțin, reprezentanții AMR au propus realizarea de achiziții centralizate.

În cadrul celei de-a doua dezbateri, cea referitoare la competitivitatea economică și digitalizare, au fost prezentate avantajele dezvoltării de instrumente financiare care au un efect multiplicator în economie. S-au discutat soluții pentru îmbunătățirea condițiilor pentru mediul de afaceri, precum realizarea unui punct unic de informare („one stop shop”), care să prezinte toate soluțiile de finanțare disponibile, dar și despre modul în care digitalizarea instituțiilor statului poate îmbunătăți viața antreprenorilor.

Vicepremierul Dan Barna a participat la ambele dezbateri, iar la cea de a doua reuniune a participat și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui.

MIPE a anunțat că astăzi publică pe site „Fișa de reforme și investiții”, un model de document care va ajuta partenerii de dialog să transmit propunerile pentru actualizarea PNRR.

România va avea la dispoziție 30,4 miliarde euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea PNRR.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending