Vineri, 19 aprilie a.c., Colegiul Economic „Ion Ghica” a găzduit Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, organizat de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, în colaborare cu Corpul...
Joi, 23 mai a.c., Filiala CECCAR Ialomița organizează, în sistem mixt, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă și Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița, un seminar...
Miniștrii de finanțe din UE au ajuns la un acord privind propunerea FASTER Marți, 14 mai, miniștrii de finanțe ai UE au ajuns la un acord în ceea...
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), Ambasada Statelor Unite la București și Guvernul României oferă prioritate la programarea interviului pentru obținerea vizei de...
Având în vedere că se apropie alegerile europene, European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat un manifest care prezintă principalele priorități ale membrilor săi în vederea...
Nivelul de atenție și ritmul evoluțiilor legate de aspectele privind sustenabilitatea și de raportare sunt fără precedent. Părțile interesate se așteaptă acum ca toate organizațiile, indiferent...
În ultimii ani s-a înregistrat o schimbare semnificativă a cererilor părților interesate în ceea ce privește prezentarea de informații relevante și fiabile, raportarea și asigurarea în...
Pe 13 și 14 mai 2024, CECCAR a organizat la București întâlnirea Panelului Internațional de Educație Contabilă sub egida IFAC, ce a reunit specialiști de marcă...
ETAF pune întrebări eurodeputaților despre viziunea lor asupra viitorului alegerilor europene Cu o lună înainte de alegerile europene, European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat miercuri,...
Te-ai pregătit să treci la nivelul următor în carieră? Acum ai șansa să devii Next-Generation Accountant! CECCAR îți pune la dispoziție Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul...
Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită. În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în...
Miercuri, 17 aprilie 2024, oficiali UE, experți și consilieri fiscali au discutat despre modalitățile de simplificare, raționalizare și pregătire pentru viitor a sistemului fiscal al UE,...