Americanii care au votat marţi devreme păreau îngrijoraţi de direcţia spre care se îndreaptă Statele Unite şi căutau „un lider care să ia ţara înapoi de...
Contractele futures pentru aur au înregistrat miercuri dimineaţa cea mai mare creştere de după votul pro-Brexit al britanicilor din luna iunie, ca urmare a victoriei republicanului...
Exporturile de mărfuri româneşti au continuat să crească susţinut în septembrie, chiar dacă într-un ritm temperat faţă de august, înregistrând un avans de 6,7% comparativ cu...
Numărul autoturismelor noi înmatriculate în luna octombrie a acestui an a fost de 7.951 de unităţi, în creştere cu 5,1% faţă de aceeaşi lună din 2015,...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de...
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) salută punerea în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), a proiectului de Lege privind auditul statutar...
Vineri, 4 noiembrie a.c., Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) a organizat cea de-a IX-a ediție a Conferinței Ziua Profesiilor Liberale din România, cu tema Vocația...
Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, împreună cu directorul general, lect. univ. dr. Florin Dobre, a participat, săptămâna trecută, la jubileul Facultății de Economie...
Conducerea centrală a CECCAR, reprezentată de președintele Corpului, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, și de directorul general executiv, lect. univ. dr. Florin Dobre, a participat...
Filiala CECCAR Dolj a organizat, la finalul lunii octombrie, un seminar de fiscalitate. Acțiunea fost pregătită în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5072 lei pentru un euro, în creştere cu aproape 1 ban (0,2%) faţă...
Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni de stat în valoare de 60 milioane lei scadente în 26 februarie 2020, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni,...